Viorel Badea, senator pentru Europa şi Asia: „SOS : Limba - TopicsExpress



          

Viorel Badea, senator pentru Europa şi Asia: „SOS : Limba română îşi pierde, şi în ţară, din identitatea sa” - Sunteţi iniţiatorul acestei legi, dar şi un luptător a drepturilor românilor de pretutindeni. Cum a fost primită această sărbătoare la Bucureşti? În Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, prin care este prevăzută celebrarea acestei sărbători pe data de 31 august a fiecărui an. Am reuşit să promovez legea cu ajutorul colegilor mei parlamentari care au votat în marea lor majoritate acest proiect. La Bucureşti, este primită foarte bine pentru faptul că este o sărbătoare comună a noastră. Şi în România limba română este agresată, este o agresiune mult mai subtilă, mai greu de sesizat. Dar este de ajuns pentru noi să privim unele emisiuni la televiziune, ca să ne dăm seama că limba română îşi pierde, şi în ţară, din identitatea sa. Orice manifestare care urmăreşte să promoveze limba pe care o vorbim este foarte bine primită în ţară, este bine primită mai cu seamă de către mediul educaţional, mediul academic. - Nu v-aţi rezumat demersurile doar a creiona şi susţine acest proiect de lege. Aţi mers mai departe şi, aşa cum bine se ştie, aţi făcut chiar şi un apel către autorităţile din România şi Republica Moldova ca sărbătoarea Limbii Române să fie organizată în comun de către cele două state…. - Aşa este. M-am implicat şi în acest demers pentru că eu cunosc foarte bine situaţia şi de la Bucureşti, dar şi de la Chişinău, şi mă bucur să aflu că astăzi vor fi oficiali români la Chişinău şi vor sărbători împreună cu românii basarabeni acest eveniment deosebit de important. Eu mâine voi ajunge în Transcarpatia, la Apşa, unde voi sărbători alături de românii maramureşeni din Ucraina Ziua Limbii Române. De asemenea, românii din Valea Timocului şi-au manifestat intenţia de a sărbători Ziua Limbii Române. Românii din nordul Bucovinei sărbătoresc de mai multă vreme această Zi a Limbii Române. Noi nu facem altceva decât să ne arătăm consideraţia pentru cel mai important instrument identitar al românilor dintotdeauna şi de pretutindeni. - Este bine că într-o zi de sărbătoare se reunesc românii. Ne uneşte această zi şi mai mult? Este mai importantă această zi pentru comunităţile din afara României decât pentru noi cei care locuim aici? Faptul că se reunesc români de pe o parte şi alta a Prutului, indiferent unde ar fi ei, este deja un lucru extraordinar. Când merg în afară, am grijă să comunic şi cu reprezentanţii comunităţilor de basarabeni. Mă adresez tuturor în egală măsură, îi consider pe toţi ca făcând parte din acelaşi neam, din aceeaşi Europă. Ziua Limbii Române este un nou instrument de contact între mine şi aceste comunităţi de români din întreaga lume. În Republica Moldova, limba română e în pericol pentru că este considerată altceva decât ceea ce este. Este un pericol mult mai mare decât acela la care este supusă limba română în Ungaria, Bulgaria sau Serbia. - Am fost împreună, alături de europarlamentarii Elena Băsescu şi Marian Jean Marinescu şi, nu în ultimul rând, alături de colegul dumneavoastră, deputatul Eugen Tomac, în Valea Timocului. Şi atunci, şi acum, avem o problemă: limba română. În Serbia se încearcă, mai nou, să se inventeze o nouă denumire pentru limba română. Să i se spună limba vlahă. Autorităţile chiar au anunţat, la un moment dat, că vor încerca să standardizeze această neo-limbă. Adică să-i impună alte reguli gramaticale care să-i dea un alt profil, în aşa fel ca să-i creeze dicţionare. Ei încearcă să ateste ideea că limba română vorbită acolo este altceva. Reacţionăm la toate aceste manifestări, indiferent de unde ar veni ele – de la preşedintele Serbiei Nikolić sau de la Stalin – acum aproape un secol.
Posted on: Sat, 31 Aug 2013 06:04:10 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015