Wadjda: povestea extraordinara din spatele primului film realizat - TopicsExpress



          

Wadjda: povestea extraordinara din spatele primului film realizat complet in Arabia Saudita, tara fara nici un cinematograf. Haifaa al-Mansour, femeia care a regizat primul film realizat in intregime in Arabia Saudita, a oferit la Festivalul de Film de la Tribeca o lectie despre ceea ce inseamna depasirea obstacolelor si a vorbit si despre chinurile prin care a trecut pentru a face filmul Wadjda. Inaintea premierii de la New York a filmului Wadjda, Haifaa al-Mansour, regizoarea si scenarista productiei, a vorbit publicului despre obiectivele ei: "Am incercat sa fac un film despre speranta, imbratisand ideea schimbarii si a privirii in viitor", citeaza publicatia TIME. De altfel, pelicula are o dubla semnificatie: Haifaa al-Mansour este femeie. Impactul puternic pe care l-a avut realizarea filmului a fost evident in discutia care a avut loc dupa vizionarea peliculei, discutie care le-a adus fata in fata pe Haifaa, pe Gloria Steinem, un simbol al feminitatii, si pe Zainab Salbi, fondatoarea Women for Women International. Evenimentul, parte a Festivalului de Film de la Tribeca, s-a bucurat de prezenta mai multor cineasti locali, dar si a numelor importante, precum Printesa Noor a Iordaniei. Wadjda spune povestea unei fete din Arabia Saudita care decide sa participe la un concurs de memorare al Coranului, planuind sa foloseasca premiul in bani pentru a-si cumpara o bicicleta (desi acest lucru a fost pana de curand interzis femeilor din Arabia Saudita, de teama sa nu isi piarda virginitatea). Desi filmul aduce in discutie si probleme precum casatoria intre copii, poligamia si hartuirea pe strazi, acesta expune portretul revelator al fetei saudite moderne. Wadjda iubeste muzica, poarta pantofi sport Chuck Taylor si are o pasiune pentru un baiat din vecini. Ea vrea sa se mute si sa mearga cat de repede poate pe picioare. Haifaa al-Mansour, in varsta de 39 de ani, care a studiat la Universitatea Americana din Cairo si la Universitatea din Sydney, a descris procesul complicat prin care a trecut pentru a realiza filmul. Inainte de Wadjda, ea a mai regizat trei scurtmetraje si, in 2005, a realizat un documentar, Women Whitout Shadows. A lucrat cu laboratorul de scenaristica al Institutului Sundance pentru a ajusta scriptul peliculei Wadjda, iar obtinerea banilor si a sprijinului pentru realizarea filmului a reprezentat o adevarata provocare, tinand cont ca pana acum era imposibil pentru o femeie sa faca singura un film intreg in Arabia Saudita. Dupa ce a semnat contractul cu producatorii germani, urmatorul pas a fost sa gaseasca o fata care sa interpreteze rolul Wadjdei, insa nu putine au fost femeile care s-au temut de ideea de a juca intr-un film si astfel, au renuntat. Pana la urma a gasit-o pe Waad Mohammed care a ajuns sa castige trofeul pentru cea mai buna actrita la Festivalul International de Film de la Dubai. Dupa ce a obtinut autorizatia oficiala pentru realizarea filmului, ultimul obstacol pe care a trebuit sa-l depaseasca a fost acela de a limita restrictiile pentru femei de a lucra in public. In cele din urma s-a gasit o solutie si pentru acest impediment si astfel, al-Mansour a ajuns sa comunice prin walkie-talkie. "Vrei sa fii acolo unde sunt actorii si sa ai o prima impresie pentru acea secventa", a explicat ea, facand referire la faptul ca nu a putut fi prezenta in mijlocul echipei si a stat intr-o dubita. "Asta m-a determinat sa lucrez mai mult", a adaugat ea, conform TIME. Insa, pe langa problemele cauzate de faptul ca Haifaa al-Mansour este femeie, au existat si inconveniente legate de infrastructura inexistenta in materie de realizare a filmelor, in Arabia Saudita neexistand nici macar un cinematograf, productia urmand sa fie lansata la TV si pe DVD. "Exista o mare sansa pentru arta si pentru femei", a marturisit al-Mansour, sperand ca tara sa inceapa sa se dezvolte putin cate putin si din punct de vedere cultural. Cu toate ca revolutiile se raspandesc in lumea araba in ultimii ani, in Arabia Saudita nu au existat asemenea manifestatii, Zainab Salbi sugerand ca locuitorii tarii au incercat sa incurajeze guvernul pentru a permite negocierile. O mare parte a acestei presiuni vine de la femei. "Exista o tensiune in regiune, iar femeile si fetele sunt campul de bataie. Nu deranjeaza faptul ca lupta este de tipul barbatii impotriva femeilor, ci faptul ca barbatii si femeile au idei diferite despre libertatile acordate femeilor", a explicat Salbi. Filmul Haifei al-Mansour ar putea reprezenta primul pas spre schimbare, tinand cont ca deja au inceput sa se vada rezultatele. La inceputul acestei luni, un oficial saudit a anuntat ca, in anumite conditii, femeile au dreptul de a merge cu bicicleta in public. Wadjda a putut fi vazut si in Romania in cadrul festivalului de film TIFF din acest an si a fost recompensat cu premiul publicului. Wadjda va fi lansat in cinematografele din SUA la sfarsitul lunii august.
Posted on: Wed, 10 Jul 2013 18:47:18 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015