ZAMOLXIS - Zeul OM sau Zeul MOS? (argumente si comentarii) Data: Thursday, December 11 @ 13:02:44 EET Topic: Mitologie Toti scriitorii antici care s-au ocupat de daco-geti au remarcat credinta lor in nemurire, izvorata din cultul pentru marele lor zeu – Zamolxis. Religia dacilor a preocupat pe multi istorici, poeti, scriitori, romani sau de aiurea, care vedeau in misterele lui Zamolxis o cheie catre adancurile sufletului dac si, ulterior, romanesc. Literatura de specialitate este bogata in lucrari care, interpretand in maniere diferite textele antice, il considera pe Zamolxis ca fiind zeu suprem, zeu al mortilor, zeu al vazduhului, zeu al pamantului, zeu al tunetelor sau mare preot. Sunt putini cercetatorii care au incercat sa foloseasca si alte izvoare decat scrierile anticilor. In aceasta directie, este remarcabila actiunea lui Nicolae Densusianu de a reconstitui mitologia dacica pe baza corelarii traditiilor romanesti cu un numar imens de scrieri istorice si literare vechi. De asemenea, meritoriu este aportul lui Nicolae Miulescu de confruntare a traditiilor romanesti cu literatura vedica, dar si cu relatarile unor istorici antici, pentru a evidentia aspecte legate neindoielnic de cultul lui Zamolxis, marele zeu al dacilor. Metoda utilizata de Miulescu s-a bazat pe faptul evidentiat de Mircea Eliade si anume: “…cultul lui Zamolxis…la fel ca si miturile, simbolurile si ritualurile care stau la baza folclorului religios al romanilor isi au radacinile intr-o lume de valori spirituale care precede aparitia marilor civilizatii ale Orientului Apropiat si ale Mediteranei.” Din afirmatia lui Eliade se poate deduce un lucru foarte interesant: cautarea misterelor lui Zamolxis in spiritualitatea contemporana dezvoltarii lui inseamna cautarea acestora in unele din cele mai vechi carti ale lumii, adica in Vede si Avesta. Civilizatiile grecesti si romane au fost contemporane cu un cult al lui Zamolxis evoluat, posibil transformat sub influenta altor religii, dar care continua sa caracterizeze fundamental spiritualitatea dacica. Limba si folclorul romanesc au pastrat neindoielnic amprenta spiritualitatii arhaice dacice. Este improbabil ca religia dacilor si cultul pentru marele lor zeu, cult care a impresionat prin amploarea lui toata lumea antica, sa fi disparut complet, fara sa lase urme in traditiile urmasilor, adica ale romanilor. Este mai probabil ca traditiile legate de Zamolxis sa fi intrat adanc in viata romanilor, in limba si folclorul lor, sa fi evoluat odata cu acestea, sa se fi identificat spiritual – organic cu romanii. ZEUL OM Popoarele indo-europene din Asia si Europa, dar si altele au pastrat credinta ca silaba OM are puteri magice. Astfel: - In Upanishade, se face un elogiu acestui cuvant, fiind utilizat mai ales in invocari [OM, pace, pace, pace!]. - Tibetanii considera “OM, mani, padme, hum” ca fiind cele sase silabe sacre. - In Bhagavad Gita se spune ca “OM tat sat” este intreitul nume al lui Brahma (OM – silaba sacra, tat – acela, sat – care exista, este real). - In traditiile indiene, OM este pronuntarea monosilabica a lui Aum. J.C. Thompson presupunea ca, la origine, acest cuvant a reprezentat initialele personificarii triadei de elemente: A – Agni – Apri – focul; U – Varuna – Uaruna – apa; M – Marut – suflul – aerul. Numele acestei trinitati, mult mai vechi decat brahmanismul, a fost asociat lui Brahma, Vishnu si Shiva, astfel ca, in Vede se spune ca OM cuprinde toti zeii. - La Eleusis, se utiliza pentru consacrarea initiatilor formula “Knox OM Pax”, care se interpreta conventional ca: “Dorinta sa-ti fie indeplinita, intoarce-te la sufletul universal!” N. Densusianu a aratat ca, in preistoria Europei, OM era un zeu identificat cu Saturn – Kronos, in regiunile pelasge acest zeu fiind adorat pe Muntele Omolos. In cele mai vechi poeme germane, zeul suprem, Odin – Wodan era numit si Omi. Tertullian si Minutius Felix consemnau ca toti scriitorii antici, atat greci cat si romani, il numeau pe Saturn – Homo. O seama de antici, sustine Densusianu, precizau ca, sub numele Zamolxis, dacii il adorau pe Saturn. Dovezi interesante intalnim in limba romana si in folclorul romanesc, care pastreaza traditii legate de Zamolxis – Saturn – Omul. A se vedea incantatiile folclorice in care este infatisat Omul mare, cu putere de zeu. El poarta o secure mare, iar securea, la antici, era asociata lui Saturn, ceea ce ne indreptateste sa recunoastem in imaginea Omului mare – zeu pe Saturn – Homo – Zamolxis. (“De la Tatal de sus, In ceriu sus, S-a inaltat in sus Un nor mare; Din norul mare, S-a facut un OM mare, Si din Omul mare, S-a facut o padure mare; S-a taiat un lemn mare Si s-a facut o biserica mare.”) Este posibil ca scriitorii antici, greci si latini, sa nu fi consemnat pe zeul dac sub numele OM pentru ca, in epoca lor, la daci, ca si la fenicieni, evrei si la mai toate popoarele antichitatii, numele adevarat al Zeului devenise secret, Zeul fiind invocat prin alte nume care reprezentau atribute ale sale. Diodor din Sicilia arata ca popoarele isi trag numele de la un stramos sau conducator din vechime care, devenit mitic, se considera ca avand origine divina. Astfel, scitii si-ar fi luat numele de la regele Scythes, fiul lui Zeus; palii si napii ar fi purtat numele lui Palos si Napes, fiii lui Scythes etc. Putem avansa ipoteza ca, intr-o epoca foarte indepartata, indo-europenii sa fi considerat pe Zeul OM ca prim conducator de seama si parinte, iar unii sa-I fi luat numele, zicandu-si oameni. Este de remarcat ca noi, romanii, am pastrat cuvantul OM nealterat; numele stramosului – zeu devenind astfel al nostru, al fiecaruia. ZEUL MOS Daca la europeni OM reprezenta viata si forta creatoare, in lumea vedica MO era principiul disolutiei si al mortii. Silaba MO intra in alcatuirea cuvantului Moksa care, etimologic, ar insemna “tara lui MO”, intrucat in sanscrita “ksa” insemna tara, regiune, camp. Interpretand MO ca zeu sau personificare a mortii, Moksa ar fi insemnat lumea de dupa moarte, taramul mortilor. (Asociata mortii si renasterii initiatice, in India, Moksa a ajuns sa insemne accesul la o lume neprofana, dificil de descris, in care se realizeaza eliberarea din lantul karmic, eliberare atinsa numai prin cunoastere.) N. Miulescu a evidentiat asemanarea dintre intelesul cuvantului sanscrit Moksa si Lumea lui Zamolxis din traditia dacica. El a propus chiar interpretarea numelui Zamolxis (Zalmoxis) ca fiind alcatuit din Zal – za – ochi de lant si Moksa – tara lui MO. Conform acestei interpretari restrictive totusi, Zamolxis ar fi reprezentat zaua de legatura catre celalalt taram, Zeul Mortii, Zeul Mocsei. De remarcat insa ca, in limba romana, exista numai formele za si zala, forma propusa (zal) lipsind cu desavarsire. De asemenea, pronuntarea numelui Zalmoxis este mai dificila decat aceea de Zamolxis. Si un ultim argument: particular MO(L) s-a pastrat in limba romana; Moldova, Moldava, Cetatea (dava) lui Mol. Exista si alte argumente ca MO ar fi sugerat in antichitate un zeu al mortii sau personificarea mortii. In manuscrisele de la Ugarit, Mot, fiul lui El, era stapanul lumii subterane, aflat in lupta cu Baal; iar in feniciana “molk” insemna sacrificiu. Zeul egiptean, Ammon – Ra, numit si Montu, “stapanul cerului si al pamantului…tata al zeilor”, corespundea zeului OM – MO – Saturn. Dupa cum scrie Pausanius, numele Ammon (sau Hammon, cu aspiratiune in limba egipteana) nu se poate explica. Cuvantul apartinea, fara indoiala, limbii pelasge. Ammon a fost, spune legenda, un pastor care a construit un templu; aceasta relatare asemanandu-se evident cu legenda romaneasca despre Omul mare care a facut o biserica. Particula MO este inclusa in numele mai multor zeitati legate de ideea mortii: Brimo, regina mortii, venerate in misterele de la Eleusis, cu nume de origine traca; cele trei Moire – zeitele sortii la greci; Morte – numele uneia dintre parcae la romani. Ca si Zeul OM, Zeul Mocsei a fost considerat parinte sau stramos al oamenilor. Este de presupus ca Zeul era imaginat ca un batran si ca el a devenit Zeul MOS. In limba romana, mos inseamna batran, intelept sau mort (v. Sambata Mortilor, numita si Sambata Mosilor). Silabele OM si MO sunt inverse, dar este oare o coincidenta ca O si M sunt litere simetrice in alfabetele latin, grec si pelasg? Ca pelasgii obisnuiau sa scrie textile si de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga? Ca in Europa au existat formule magice si nume care se interpretau citite si direct si invers? Aceasta trebuie sa fie si situatia numelui OM – MO. Corespondenta dintre OM si MO ar putea arata ca Zeul era stapan pe cele doua taramuri, al vietii si al mortii, precum si pe trecerile dintr-un taram in celalalt. (v. litera X din Zamolxis – 2V – Viata si non-Viata, clepsidra stilizata, trecere eterna…) Un argument ca, la daci, Zeul MOS era asociat si la evenimentul nasterii este faptul ca romanii numesc “moasa” femeia care ajuta la nastere. In vechile religii se remarca o legatura intima intre moartea si renasterea ritualica, pe de o parte, cosmogonie si renasterea lumii, pe de alta parte. Este, deci, probabil ca, in cultul unui zeu al nasterii si mortii, sa fi fost incluse si practici de initiere. Dintre numele Marelui Zeu, Zamolxis pare cel mai legat de astfel de practice. Descendenta din Zeul Mortii ar putea explica acea admirabila credinta in nemurire a dacilor, Marele lor Zeu fiind stapanul duhurilor nemuritoare, al nemarginirii, al timpului infinit. Fiecare dintre noi, zicandu-si OM, poarta un nume al Zeului, al Mosului dacilor, al stramosului romanilor. Bibliografie: Mioara Calusita – Alecu: “Zalmoxis” – Editura Gemenii SRL, Bucuresti, 1993 Nicolae Densusianu: “Dacia preistorica” Mircea Eliade: “De la Zalmoxis la Genghis Han” Vasile Lovinescu: “Dacia hiperboreana”
Posted on: Sat, 13 Jul 2013 17:18:58 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015