ZECE CEFERISTI LA PARCHET! FOSTA SEFA A GARII TG-JIU,URMARITA - TopicsExpress



          

ZECE CEFERISTI LA PARCHET! FOSTA SEFA A GARII TG-JIU,URMARITA PENAL. Judecătoria Târgu-Jiu, prin sentinţa dată în 11 ianuarie, decide ca zece salariaţi ai CFR din cadrul staţiei Târgu-Jiu cât şi din conducerea Centrului de Exploatare Întreţinere şi Reparaţii Craiova(fosta Regională CFR Craiova), să fie urmăriţi penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Totul ca urmare a unei plângeri adresate Parchetului, în 2010, de Cristinel Gârlea, salariat al CFR-Staţia Târgu-Jiu, care a fost soluţionată de procurorii de aici cu neînceperea urmăririi penale. Gârlea îi acuza pe cei zece, unii colegi de-ai acestuia de muncă, alţii şefii ai lui, de abuz în serviciu, fals şi uz de fals. Acesta atacă NUP-ul în instanţă, şi abia acum, în 2012, i se dă câştig de cauză admiţându-i-se plângerea formulată. Instanţa decide ca această cauză să revină la Parchetul Local, în vederea începerii urmăririi penale pentru cei zece. Printre aceştia se află inginer Victor Frăsinoi, director al fostei Regionale CFR Craiova, Dorel Coică, fostul director al aceleiaşi foste regionale cât şi Barbu Silanovici, revizor sector, cel care l-a cercetat abuziv pe Gârlea în 2008. Urmăriţi penal sunt şi Cristina Băroiu, fosta şefă a Staţiei Târgu-Jiu, dar şi Doru Fredi Scăunaşu, şeful Revizoratului fostei Regionale Craiova. “În sfârşit justiţia a făcut dreptate în această cauză, iar cei vinovaţi vor răspunde penal pentru abaterile pe care le-au săvârşit. Tot în această cauză m-am adresat CEDO, Curtea admiţându-mi anul trecut cererea formulată”, a declarat acum Cristinel Gârlea care are ,,un dinte” împotriva a doi magistraţi de la Tribunalul Gorj, Stelian Ulmet şi Tinela Moţa, care i-ar fi judecat cu superficialitate dosarul, dând respingerea acţiunii.
Posted on: Sat, 15 Jun 2013 19:06:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015