din vârful tastelor... Credinţele şi obiceiurile ţăranilor noştrii vin din timpuri mult îndepărtate de-atunci de pe când strămoşii noştri primeau minte bună direct de la divinitate. Şi pe care au transmis-o cu grijă, din gură în gură sau prin intermediul SEMNELOR. Ca să nu fie uitată. De-asta aproape TOT ce se-ntâmpla în interiorul satului era sacru şi...tradiţional. Mulţi dintre noi au uitat deja cum priveam alaltăieri la ţăranii proletari instruiţi de activiştii harnici - de la judeţ - să-şi interpreteze cultura sacră specifică (năravurile şi activiştii de-atunci sunt şi azi, staţi liniştiţi!). Când s-a decis distrugerea definitivă a satului? Păi mai demult. Odată cu industrializarea şi pătrunderea masivă a stereotipiilor urbane în sat şi părăsirea satului de către ţărani pentru a-şi găsi slujbe la oraş. Însă nenorocirea evidentă a satului românesc începe chiar între paginile Manifestului Partidului Comunist: Burghezia a supus satul stăpânirii oraşului. Ea a creat oraşe enorme, a făcut să crească considerabil populaţia orăşenească faţă de cea sătească, smulgând astfel o parte însemnată a populaţiei din IDIOŢIA VIEŢII LA ŢARĂ... K. Marx - Manifestul Partidului Comunist, Fr. Engels Opere alese, 1955 pag 15 Tradiţia este confiscată de acest partidul comunist prin activiştii instructori docili-intransigenţi şi pusă în folosul său după norme precise, instructiv-autoritare în spiritul unităţii şi continuităţii. Vom scutura convingător prejudecăţile restrictive despre genii, capacităţi şi talente se afirma în Îndrumătorul cultural din 1981... Iar la Congresul Educaţiei Politice şi a Culturii Socialiste s-a spus răspicat: Pentru conducerea unitară a vieţii cultural-educative, este necesar să construim în comune consilii de educaţie şi cultură, care să cuprindă şi să antreneze toate forţele de care dispunem, asigurând desfăşurarea unei largi mişcări de masă imprimând un nou şi puternic avânt creaţiei şi interpretării populare. În acest scop, este necesar să se extindă concursurile de creaţie şi interpretare artistică, atât la nivelul comunelor, oraşelor şi judeţelor, cât şi al întregii ţări, veghind ca acestea să capete un caracter activ, nu formal, şi să reprezinte un mijloc eficient de manifestare a talentelor de masă... Uite deci, cum a apărut ţăranul proletar interpret şi creator, fericit, felicitat şi premiat la întreceri, festivaluri sau concursuri. Tradiţia şi autenticitatea au fost cele două repere importante cu care un regim POLITIC (comunist) STRĂIN, IMPUS CU FORŢA, căuta a-şi oferi lui şi lumii - LEGITIMITATE. Arta populară a fost dotată -din raţiuni de coregrafie de scenă, cu norme şi normative stricte (anume culori la ciucuri, măsuri, gesturi, etc etc) pentru a defini cât mai bine imaginea NOULUI naţionalism. Fiecare zonă geografică a primit modele tradiţionale bine stabilite iar actorii-ţărani au fost instruiţi cum să-şi explice costumele şi semnificaţiile. Ţăranul român a fost transformat fără voia lui, a devenit manechin mişcător infantil VITRINIZAT de SCENĂ şi de ECRANUL TELEVIZORULUI. Sistemul autoritar prin aceeaşi activişti culturnici (vizibili şi azi - privaţi sau privatizaţi- nu mai ştiu cum e corect!- sub formă de producători de valori autentice şi firfirei la fel de autentici) învăţau acei ţărani-manechin cam tot ce trebuiau să facă pentru a satisface cerinţele juriilor şi pentru a fi premiaţi - în primul rând ei - de către toarăş. Uite un par egzamplu de strigătură originală şi autentică de-atunci: Garofiţă, fată mare, Şti ce-i naţionalizare? Să-ţi spun eu: e viitor De trai bun pentru popor Foaie verde doi bujori Aşa-mi vine uneori Să mă urc în vârf de munte Şi pe coastele cărunte Să-mi văd ţara cea iubită Cu tarlaua înfrăţită... Mai sunt şi altele... Multe... Folclorul de stat sufocat cu butaforii n-a murit după Loviluţia din Decembre, este încă viu. Televiziunile clonate produc pe bandă vedete iar celebra emisiune Tezaur folcloric încă se mai montează... Folclor televizat, conserve gata ambalate pentru privitorii plătitori de cablu tv şi reclame. Decoruri de carton cu piese de la romartizanat care sunt filmate detaliu, motive populare cu linguri de lemn şi ulceluşe de lut ars goale în mâini ridicate din când în când la camera video, garnisite cu zâmbete largi. Musafiri care umplu cadrele tv, îmbrăcaţi în costume populare care fie stau pe o canapea şi ascultă fascinaţi, fie joacă în ritmul impus de CD... Mâna în şold, pieptul înainte sau bărbia şi coatele pe gard ca să dăm impresia de... Încă îmi vine în minte momentul acela MAGIC când o femeie fără ştinţă de carte, rapsod din Izverna, urcată pe scena Radio, se opreşte spontan din cântat şi îi spune dirijorului de orchestră: N-auz mata?...Nu mai da din mânile alea că ma-ncurci!... Asta DA autenticitate!... De câteva zile femeia aceasta -încă VIE!, figurează la Comisia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Cultură, Ştiinţă, Educaţie ca făcând parte din PATRIMONIUL VIU planetar... uite aici câteva imagini - fără sunet... de-atunci...
Posted on: Sun, 17 Nov 2013 07:50:49 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015