e seara,ziua s-a sfarsit si noi rupti de oboseala ne-am asezat pe o bancuta admirand cerul plin de stele care parca se revarsa peste noi..... ne uitam hipnotic la luna...este mare ,rosie ,cat o roata de caruta..avem impresia ca daca punem piciorul pe ea o sa intram pe taramul ei... ne uitam amandoi uniti in tacerea care ne leaga... _uauuu..MA gandesc eu..ce frumos...!cand voi fi mare voi ajunge acolo...ma gandesc ca ma asteapta,este ca o poarta deschisa care ma asteapta... timpul pentru mine atunci nu exista ,traiam deja in ACUM... copacul din fata ferestrei mele ma imbratiseaza si eu ma smulg din visare revenind in prezent,insa pentru putin timp... alunec usor printre alte amintiri despre mine insami... ma vad copil,cu parul balai stand pe ulita bunicii mele..stau si privesc ulita... este mare,vie...ma uit la soarele care o lumineaza si in care ea se dezmiarda .jucandu-se in continuu...o raza de soare cazu in fata mea...vad firele de praf din ea.. sunt minunate,si zboara dintr-o parte in alta...vad drumul pe care il parcurg si stiu incotro se indreapta fiecare fir de praf..uimita,cad in reveerie si devin una cu ele.. este minunat sa fii cuprinsa de o raza de soare in care tu sa te joci cu surorile tale...zbor de colo-colo,plutesc fara nici o grija,sunt peste tot,sunt praful stelelor si al soarelui... copilul care priveste s-a dilatat si a intrat in timpul ACUM fiind una cu ce observa..unde este timpul?-ma intreb eu- cea de acum???cum de atunci vedeam???ma uit uimita la copilul care eram si imi dau seama ca deja atunci eram in stransa legatura cu sinele meu divin,nu stiam ce inseamna,nu aveam judecati,nu urmaream ceva,toate mi se desfasurau in fata mea SIMPLU,NORMAL.... O lacrima mi se scurse in coltul ochiului,in timp ce ii multumii copacului pentru calatoria din mine insami... Stiu cum pe urma eu am inaintat in uitare si cum am pierdut in negura uitarii legatura mea cu divinul.. A trebuit sa treaca mult timp pentru a putea sa imi aduc aminte de legatura din mine insami care ma duce catre divin... In cursul vietii,ma opream cateodata si ma intrebam CE IMI LIPSESTE?simteam ca am uitat ceva...oare ce??? Oricat ma straduiam nu puteam sa imi amintesc ce am uitat,simteam doar golul,si stiam ca am uitat ceva important pentru fiinta mea... Intr-un final mi-am amintit acum-uitasem de MINE,ma uitasem pe mine...pare absurd cand privesti din exterior si cand te vezi pe tine peste tot,cand te uiti in oglinda in fiecare zi si mereu te vezi...CUM POTI SA crezi ca te-ai uitat pe tine insasi cand te vezi mereu in oglinda?? si totusi,privirea obosita se opreste mereu la suprafata si se identifica cu imaginea din oglinda..ne uitam hipnotic la ea si ne credem ca suntem forma din fata ochilor... Forma are acum o viata,un drum trasat special pentru forma,cu tinte bine gandite -tinte care o vor tine ocupate toata viata,ii vor da un scop,o va tine ocupata in atingerea lor pentru a nu-si da seama de golul din ea...si cand totusi golul se va face simtit,va gasi repede o cale de a-si nega aceste simtaminte care o duc catre REAMINTIRE...
Posted on: Sun, 21 Jul 2013 07:17:58 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015