in Revoltă Nu câinii vagabonzi sunt cei care trebuie - TopicsExpress



          

in Revoltă Nu câinii vagabonzi sunt cei care trebuie eutanasiaţi. Nu ei, primii, în nici un caz. Nu ei sunt vinovaţi de propria lor existenţă. Nu sunt ei vinovaţi că au instincte primare şi reflexe de animal, pentru că asta şi sunt, de fapt, nişte animale. Nu ei, ci primarii sunt cei care trebuie eutanasiaţi. Primarii şi partenerii lor de afaceri din consiliile locale care pun strat peste strat de osânză, de zeci de ani, hăpăind la nesfârşit din banul public destinat rezolvării problemei maidanezilor. Acest uriaş şi perpetuu grup infracţional organizat, care cere mereu bani pentru câinii comunitari, ca să nu facă nimic altceva din ei decât guşi şi burţi şi averi pitite. Luaţi-vă-n braţe copiii, sărutaţi-i pe creştet şi şoptiţi-le adevărul: “Soarele meu, te-ai născut într-o junglă de asfalt şi beton, în care cruzii prădători umblă nepedepsiţi, răsturnaţi în pernele de piele ale marilor lor limuzine. Pregăteşte-te să fii minţit mereu şi umilit adesea, furat mai tot timpul şi dispreţuit fără încetare, folosit şi scuipat, vândut şi cumpărat pe tarabe neştiute. Pregăteşte-te să mori în multiple feluri – epuizat de traiul prost, ignorat în spitale, jefuit chiar şi înainte de groapă. Pregăteşte-te, cine ştie? ,,, Aici, unde se sfârşeşte civilizaţia, viaţa e o junglă iar noi suntem prada, soarele meu. Iar prada nu se revoltă niciodată”. Nu câinii vagabonzi trebuie ucişi,,,,
Posted on: Thu, 05 Sep 2013 10:52:01 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015