poezii de Marin Sorescu CONTABILITATE Vine o vreme Când trebuie sa tragem sub noi O linie neagra Si sa facem socoteala. Câteva momente când era sa fim fericiti, Câteva momente când era sa fim frumosi, Câteva momente când era sa fim geniali. Ne-am întâlnit de câteva ori Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape (Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?) Toate acestea fac un viitor luminos- Pe care l-am trait. O femeie pe care am iubit-o Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit Fac zero. Un sfert de an de studii Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere A caror întelepciune am eliminat-o treptat. Si, în sfârsit, o soarta Si cu înca o soarta (de unde-o mai fi iesit?) Fac doua (Scriem una si tinem una, Poate, cine stie, exista si viata de apoi). STARE Nu dormeam. Ma lasam dus Cum se lasa umerii dusi de-o aripa. Ma înhamasem demult la o clipa Si-o târam prin vecie, supus. Ca un cântec pe note nepus, O, ce agregat de dezagregare! O, ce mai rasarit de apus! Ca un prunc în vesnica înfasare. Si se mai facea totodata, Ca ma feream de Dumnezeu sa-l respir, Respirându-l odata pe niciodata Si începusem sa ma desir. Nu dormeam. Ma lasam dus Cum se lasa umerii dusi de-o aripa Ma înhamasem demult la o clipa Ce ma târa blând, tot mai sus. O SA PLOUA O sa ploua Isi zice Dumnezeu, cascand, Si privind la cerul fara pic de nor, Ma cam incearca reumatismul De vreo patruzeci de zile si patruzeci de nopti. Ehe, se strica vremea! Noe, ma Noe, Ia vino pana la gard sa-ti spun o vorba. MUNTELE Tin locul unei pietre de pavaj, Am ajuns aici Printr-o regreatabila confuzie. Au trecut peste mine Masini mici, Autocamioane, Tancuri Sitot felul de picioare. Am simtit soarele pana la Si luna Pe la miezul noptii. Norii ma apasa cu umbra lor, De evenimente grele Si importante Am facut bataturi. Si cu toate ca-mi port Cu destul stoicism Soarta mea de granit Cateodata ma pomenesc urland: Circulati numai pe partea carosabila A sufletului meu, Barbarilor! PRIETENI Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei, Azi am comunicat atat de bine, Am fost atat de tristi, Perfectiunea asta in comun N-o mai atingem noi Si e pacat sa pierdem momentul. Cred ca in baie e cel mai tragic, Sa facem pe romanii cei luminati Care isi deschideau venele, Discutand despre esenta iubirii. Uite, am incalzit apa. Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei... In iad am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur, Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi. Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvantul inseamna ceva, Dar timpul trece... Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur, Mai ales la inceput, stiti eram singur, N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba, Dar incetul cu incetul m-am atasat, mi-am facut prieteni. Un cerc extraordinar de sudat, Discutam tot felul de chestiuni teoretice. Ne simteam minunat, Am ajuns chiar pana la sinucidere. ...Si iarasi pomenindu-ma singur in purgatoriu, Cautandu-mi cateva suflete mai apropiate, Desi sunt destul de suspiciosi Purgatorienii - cu situatia lor neclara Intre doua lumi - O fata ma iubeste, e foarte frumoasa, Aveam clipe de mare extaz - nemaipomenit, fantastic ! Si chiar imi vine pe limba sa-i spun... Patit, o las pe ea mai intai, Eu ma sinucid abia dupa aceea, Dar fata face ce vrea si-nvie - Si iata-ma singur in rai - Nimeni n-a patruns aici niciodata Sunt primul om, lumea exista ca proiect, Ceva foarte vag, In capul lui Dumnezeu, Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme Exista tristete la toate nivelurile Dumnezeu e deznadajduit, Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei El aluneca vajaind in prapastiile mortilor mele. Comunicam de minune, Doamne, cred ca am atins perfectiunea, Tu mai intai, Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric ? CEVA CA RUGACIUNEA Nu stiu ce am, Ca nu dorm cand dorm Nu stiu ce am, Ca nu sunt treaz, Cand stau de veghe. Nu stiu ce am, Ca nu ajung nicaieri, Cand merg. Nu stiu ce am, Ca stand pe loc Sunt, hat , departe. Doamne, din ce fel de huma M-ai luat in palmele tale calde Si cu ce fel de saliva Ai amestecat si-ai framantat huma-mi? De nu stiu ce am Ca exist, Nu stiu ce am Ca nu mai am nimic, Decat pe tine. NUDISM Car namol cu o caldare La femeile care fac nudism. In tinerete aveam o parere mai buna Despre femei; Dar trebuie sa faca cineva Si treaba aceasta. Ele nu se mai feresc de mine Ma numesc "cel care aduce namol" Si-si vad inainte de nudismul lor. De fapt eu nici nu le mai bag in seama, Le numesc "femeile care se inamolesc" Si ma gandesc la ale mele. Uneori ma apuca din senin O pofta grozava de injurat. Dumnezeii tai de viata De tinerete De batranete De fericire De iubire De casatorie De ideal. Toti acesti dumnezei Se prefac in namol de buna calitate. In orice caz femeile il gasesc foarte bun Si se ung cu el. ACTORII Cei mai dezinvolti - actorii! Cu manecile suflecate Cum stiu ei sa ne traiasca! N-am vazut niciodata un sarut mai perfect Ca al actorilor in actul trei, Cind incep sentimentele sa se clarifice Moartea lor pe scena e atat de naturala, Incat, pe langa perfectiunea ei, Cei de prin cimitire, Mortii adevarati, Morti tragic, odata pentru totdeauna, Parca misca! Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata! Nici macar pe-asta n-o stim trai. Vorbim anapoda sau tacem ani in sir, Penibil si inestetic Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile. ADAM Cu toate ca se afla in rai, Adam se plimba pe alei preocupat si trist Pentru ca nu stia ce-i lipseste. Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva Dintr-o coasta a lui Adam. Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune Incat chiar in clipa aceea Si-a pipait coasta imediat urmatoare, Simtindu-si degetele frumos fulgerate De niste sini tari si coapse dulci Ca de contururi de note muzicale. O noua Eva rasarise in fata lui. Tocmai isi scosese oglinjoara Si se ruja pe buze. "Asta e viata!" - a oftat Adam Si-a mai creat inca una. Si tot asa, de cate ori Eva oficiala Se intorcea cu spatele Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie Adam scotea la lumina o noua cadina Din haremul lui intercostal. Dumnezeu a observat Aceasta creatie desantata a lui Adam L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste Si l-a izgonit din rai Pentru suprarealism. DEDUBLARE Noaptea cineva umbla cu hainele mele Si mi le poarta. Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat, Cine-o fi semanand la umblet cu mine? De la o vreme a inceput Sa-mi imbrace si gandurile, Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata Unde le-am pus. Sunt uzate,obosite,cu cearcane In jurul ochilor. Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele Toata noaptea. Cine s-o fi potrivind la suflet Cu mine?! LA LECTIE De câte ori sunt scos la lectie Raspund anapoda La toate întrebarile. - Cum stai cu istoria? Ma întreaba profesorul. - Prost, foarte prost, Abia am încheiat o pace trainica Cu turcii. - Care e legea gravitatiei? - Oriunde ne-am afla, Pe apa sau pe uscat, Pe jos sau în aer, Toate lucrurile trebuie sa ne cada În cap. - Pe ce treapta de civilizatie Ne aflam? - În epoca pietrei neslefuite, Întrucât singura piatra slefuita Care se gasise, Inima, A fost pierduta. - Stii sa faci harta marilor noastre sperante? - Da, din baloane colorate. La fiecare vânt puternic Mai zboara câte un balon. Din toate astea se vede clar C-o sa ramân repetent, Si pe buna dreptate. AM LEGAT Am legat copacii la ochi Cu-o basma verde Si le-am spus sa ma gaseasca. Si copacii m-au gasit imediat Cu un hohot de frunze. Am legat pasarile la ochi Cu-o basma de nori Si le-am spus sa ma gaseasca. Si pasarile m-au gasit Cu un cântec. Am legat tristetea la ochi Cu un zâmbet, Si tristetea m-a gasit a doua zi Într-o iubire. Am legat soarele la ochi Cu noptile mele Si i-am spus sa ma gaseasca. Esti acolo, a zis soarele, Dupa timpul acela, Nu te mai ascunde. Nu te mai ascunde, Mi-au zis toate lucrurile Si toate sentimentele Pe care am încercat sa le leg La ochi. ARCADA Azi am vazut un ochi Care ma iubea. Vedeam bine ca m-ar fi primit Sub sprânceana lui. Dar a venit un nor Si ochiul s-a închis, Ori s-a speriat Si-a fugit în chipul tau Lânga celalalt ochi, Lânga fruntea si lânga gura Care nu ma iubesc. CA UN FAR CARE NU VREA SA SE STINGA m-am obisnuit sa dorm cu ochii deschisi de spaima sa nu fiu luat prin surprindere sa am controlul meu asupra lumii pana in ultimul moment ca un far care nu vrea sa se stinga ziua tine orizontul marii mereu in magia unei priviri disperate te rog sa-mi inchizi usor pleoapele atunci ce-a fost de vazut am vazut sa tragi cu grija aceste obloane fine peste ochii mei obositi sper sa fie cat mai tarziu candva intr-o noapte cu multe stele si cu salcami infloriti CADEREA IN SINE Ochii mi s-au dus in fundul capului. -Ma duc sa-mi aduc inapoi ochii, din fundul capului, spun dimineata. E drum lung, Nu m-asteptati cu masa. CALUL ALB FARA SPLINA Viteza se fugareste pe sine, Ramane pe loc un cal alb. El alearga totusi din rasputeri Caci calul alb nu are splina. Dar viteza ea insasi nu are splina Si luand-o inaintea tuturor alergatorilor Acestia in acelasi timp fug si stau pe loc. Sunt camp pentru viteza maxima Teren de antrenament Ma ajunge sageata, ma strapunge, Alearga mai departe, Fug dupa ea, o prind, Alerg un timp cu ea in mana, Ii dau drumul, o intrec, Ma ajunge din urma, Ma strapunge... Si iar o arunc... Sunt arcul si totodata tinta. Si-un cal alaturi paste iarba verde Un cal alb, alb. CATE GANDURI Cate ganduri imi trec prin cap Le las sa-mi treaca. Este placerea lor Sa se starneasca din senin, Ca norii, Si sa se destrame la intamplare, La marginea orizontului. Unele revin, Cuprinse parca de-o remuscare: Au uitat sa se atinga de cuvinte! Cuvintele le imbratiseaza, Le cuprind in potir de flori carnivore. Si eu ma pomenesc punand pe note Plansul gandurilor fara iesire. CU O SINGURA VIATA tineti cu amandoua mainile tava fiecarei zile si treceti pe rand prin fata acestui ghiseu este destul soare pentru toata lumea este destul cer este destula luna din pamant ies mirosuri de noroc de fericire de glorie care va gadila imbietor narile asa ca nu va zgarciti traiti dupa pofta inimii preturile sunt derizorii de pilda cu o singura viata va puteti procura cea mai frumoasa femeie plus o chifla DIRIJABILUL DIN MINE Se facea ca trageam de sfori, Trageam o data de toate sforile. Imi facusem o parasuta de nori, cu care se lasau pe copaci ciorile. Te luasem, iubito, drept lest, Dar eu ma aruncam peste bord, Cand incepeam dulce sa te detest, Cand ingheta intre noi un fiord. DRUMUL Ganditor si cu mainile la spate Merg pe calea ferata, Drumul cel mai drept Cu putinta. Din spatele meu, cu viteza, Vine un tren Care n-a auzit nimic despre mine. Acest tren - martor mi-e Zenon batranul - Nu ma va ajunge niciodata, Pentru ca eu mereu voi avea un avans Fata de lucrurile care nu gandesc. Sau chiar daca, brutal, Va trece peste mine, Intotdeauna se va gasi un om Care sa mearga in fata lui Plin de ganduri Si cu mainile la spate. Ca mine acum In fata monstrului negru Care se apropie cu o viteza inspaimantatoare Si care nu ma va ajunge Niciodata. DUPA UN NUMAR... Dupa un numarde concentrari Masive,într-un singur punct Se prezinta punctul la mine, Zice: - Sunt gravida. - Aud? HITITUL FOSILA Gandea intr-o limba moarta De trei mii de ani. Si scria pe placute cerate, Care imediat prindeau patina vremii Si se ascundeau in biblioteci Ingropate. Adora bronzul. Nu intelegea fierul Si taisul acestuia nu-l vatama. Era un hitit fosila. Ratacit intr-o cuta a timpului, Nu stia ca e hitit, Nu stia ca e o fosila. Nu banuia ca vorbeste-ntr-o limba Moarta de trei mii de ani. Dar adora bronzul, O, adora bronzul, A disparut in golul unui clopot. IERTARE Sunt vinovat de acest cer Cu vai adanci si negre hauri: Cu ochii mei eu i-am dat gauri, Iertare tuturor va cer. E-n prabusire-acum si-n van e Efortul de a-l opri in loc. Sub ochii stelelor, burlane Pui pentru lacrima de foc. Se scurge cerul in pamant, Pamantu-ntreg devine-o bolta, Priviti din alte ceruri sunt Azi ochii nostri, ce revolta. INTAMPLARE Cu mine se petrece Ceva. O viata de om. IZVOR DE ADAPAT ARIPA Mereu se face plinul printr-o gura Ce casca pentru cea din urma oara, Mereu se varsa-n cer o picatura De suflet, picatura necesara. Si tu te plimbi in lume ca un vas Ce tremura-ntr-o mana de copil Si stii: de stropul care-a mai ramas Atarna echilibrul ei fragil... O, doamne! din aceasta fuga-a mea Si-aceasta piedica ce-o pune clipa, Sa se aprinda-atunci cand voi cadea, Un mic izvor de adapat aripa. LUCRAREA PRIVIRII Ma uit cum diamantul unei stele Taie in lung geamul cerului. Cioburile ar trebui sa-mi cada in ochi, Dar ele cad in sus. Atunci... eu sunt centrul? Mii de cioburi albastre se prabusesc in sus Si eu sunt centrul imensei constelatii Sferice a lumii, Care ma apasa Si pe care o apas cu privirea, Incat diamantul stelelor Trebuie sa lucreze intruna, Taind acest cosmos, Ce se mareste sferic, La infinit. MELCUL Melcul si-a astupat bine ochii Cu ceara, Si-a pus capul în piept Si priveste fix în el. Deasupra lui E cochilia - Opera sa perfecta De care-i e sila - În jurul cochiliei E lumea, Restul lumii, Dispusa încolo si-ncoace, Dupa anumite legi De care-i e sila - Si-n centrul acestei Sile universale Se afla el - Melcul, De care-i e sila. MEREU Stelele Si-au gasit o pozitie a lor Si se repeta la infinit. Acelasi rasarit, Aceleasi apusuri, Aceeasi lumina, Aceleasi riduri. Daca eu as gandi altfel azi, Mi-ar tasni sangele pe urechi Si pe gura, Ca la o trecere brusca La o presiune mai joasa. MINUNE-I SI MOARTEA Nu mai faceam minuni sistematic, Imi placeau minunile ocazionale. Ajutam o zebra sa-si intre in dungi, Indreptam un batran de sale. Unii credeau ca-mi pierdusem puterea Aceea grozava si minunata Si ma incercau cu invierea, Omorandu-ma scurt, dintr-o bucata. Dar cum o minune-i si moartea, Lor nu le iesea decat pe jumatate. Chiar umbra mea imi tinea atunci partea Cea vatamata si pe vindecate. Si regeneram ca o oaza, Ce rasare mereu in acelasi chip Si luand de mana o raza, Ma indepartam cu pasi de nisip. NIMICUL Nu mai finisez nimicul Cu-a mea viata trecatoare. Sa ma scol in zori de zi Sa-i dau lustru cu o floare? Sa ma finiseze el. El, in moartea ce nu trece, Descantandu-mi vesnic floarea C-un izvor de apa rece. O LUNA... O luna galbena de groaza CLipeste strâmb prin strâmta oaza Si apele-si arata fundul, Crapa butoaielor rotundul. Pamântul ca plesnit din doage Hodorogeste-n orice ins- Un clopot dat-a sa se roage Si dangatul în cer s-a stins. Neamator de parsatase, Un cimitir vomita oare IAr spiritul, plutind deasupra, Nu se mai vede nici cu lupa. Cum la-nceput a fost cuvântul, Ce se purta pe-a apei fata, Acum se pare ca doar vântul Ne va sufla pustiu în fata. Da, Doamne, sa mai tina-o clipa Aceasta veche schelarie, CE într-a stelelor risipa, Înalta-un strop de apa vie. Asa cum lacrima se urca În ochiul meu din mari secate, Proptit de tine ca de-o furca A lumii, spune-mi ca se poate. PRECAUTIE M-am îmbracat c-o armura Facuta din pietrele ce-au ramas Dupa ce a trecut apa. Mi-am pus o pereche de ochelari In ceafa, Ca sa pot vedea numai Cu mintea de pe urma. Mi-am protejat Mâinile, picioarele, gândurile, Nelasînd nici un loc liber Care sa poata fi atins de mîngîieri, Ori de alte otravuri. Chiar inima din piept Mi-am acoperit-o cu o carcasa De broasca testoasa Ce-a trait 800 de ani. Când totul a fost gata I-am raspuns tandru: Te iubesc. PRIZONIERUL DIN CAFEA Se inalta oboseala din mine Ca norul de pe munte, sau ceata din vai, Când se amesteca norul cu ceata. Undeva sus (Pe la mijloc de codru verde), Ti-am trecut tie o parte din povara clipei De-acum (care e dulce), din povara clipei de ieri, Un ieri lung-prelung. Stau cu un pahar cu "toc înalt" în mâna Din care am sorbit doar cafea. Ar trebui sa încep sa scriu si eu cu tocul, Versuri cu toc înalt, e frumos zici, Dar acestea ce sunt? Orice prilej de a-ti spune te iubesc e nimerit, Deci un toast dis-de-dimineata Cu o cupa de cafea. Sa închinam acest pahar pentru tot ce vedem in jur. "Or sa creada ca e patriotica". Si ce, nu e? Ma gândesc la aceasta camera. La aceasta mareata dezordine, care apropie oamenii Pentru vecie. Sunt clipe cu care ne rascumparam viata Cum muntele plateste cu ferigi dreptul la stanci, Platim cu aceste mici gungureli, oftaturi, snopleli (Lesinati, înviati cu apa si înfasurati în trei cearceafuri!) Urcusul spre culmea de unde ne vedem noi cel mai bine, Noi cei întregi, noi cei adevarati, noi cei de La tarmul dragostei- Nu simti undeva, departe, un val izbind tarmul? Lasa pe mal alge mototolite, Ca foile pe care încerc sa te Descriu si care s-au învalmasit Printre cearcefuri, perne- Ce voiam sa spun? Asta. Atît. "E foarte bine"."Binenteles". PUSTNICUL Sta teapan In buza pesterii Si asculta caderea de pietre. Atins de copita stelei Sau de pana vantului, Sau poate doar din nevoia de echilibru Se pravale cate un bolovan Rar, o data pe an. Pustnicul, cu mana dibace, Leaga caderile una de alta, Facand o bura continua De piatra, Afara din timp. Uneori il apuca spaima Ascultand huruitul pietrei Dornice de adanc: De nu s-ar termina muntele, Inainte de-a apuca Sa-l gandesc tot! RAME Peretii casei îmi sunt plini De rame În care prietenii mei Nu vad nimic. Cred ca le-am expus acolo Pentru exasperarea lor. Mai era un loc liber Deasupra patului, Si m-am trezit cu senzatia Stranie Ca se uita cineva la mine. Într-adevar, pe locul acela Joaca o lumina De forma sferica. Nu este-n jur nici un bec, Nici un ochi deschis, Nici o mina de fosfor. Si cu toate acestea Deasupra patului Cineva respira, respira. Cine stie ce stea Arde undeva departe. Si-n sistemul lor de reflectare ciudat Al lucrurilor, Sufletul ei bate acum În peretele meu. Mâine va trebui sa pun Si-n locul acesta O rama. REPAR... Repar Ceasornice de turn. A se prezenta cu turnul, Cand veti vedea In fata casei mele Un lung sir de turnuri Babel Sa stiti ca sunt inspirat. Nu ma mai deranjati atunci Cu micile voastre arcuri stricate. RETROVERSIUNE Sustineam examenul La limba moarta, Si trebuia sa ma traduc Din om în maimuta. Am luat-o pe departe, Traducând mai întâi un text Dintr-o padure. Retroversiunea devenea însa Tot mai dificila, cu cât ma apropiam de mine. Cu putin efort Am gasit totusi echivalente multumitoare Pentru unghii si parul de pe picioare. Pe la genunchi am început sa ma bâlbâi. În dreptul inimii mi-a tremurat mâna Si-am facut o pata de soare. Am mai încercat eu s-o dreg Cu parul de pe piept. Dar m-am poticnit definitiv La suflet. RISIPIRE Incet, incet, tot imi veneam in fire - Nici nu stiam ca sunt atat de vast, Capabil de atata risipire, Ca boabele de roua pur si cast - Ma asezam pe fire, ca balast. Si firea imi zicea: Mai esti, iubire? Ca de atata vreme te adast, Luasem munti si codri in primire. In jur, imprastiati erau vecinii, Care pe boabe, care pe malai, Precum o chiciura luceau pe spinii Cunoasterii de sine intru trai. Si-atunci grait-am simplu, fara gura: Sunt gata! Cautati-ma-n natura. ROATA Locuiesc într-o roata. Îmi dau seama de asta Dupa copaci. De câte ori ma uit pe fereastra Îi vad Când cu frunzele-n cer, Când cu ele-n pamânt. Si dupa pasari, Care zboara Cu-o aripa spre sud Si cu-o aripa spre nord. Si dupa soare, Care-mi rasare Azi în ochiul stâng, Mâine-n cel drept. Si dupa mine Care când sunt, Când nu mai sunt. STRAINUL copacul acesta se va lauda ca m-a cunoscut fiindca treceam prin dreptul lui si el mi-a pus niste frunze pe umar norul acesta se va lauda ca m-a cunoscut fiindca din cand in cand intram in el sa fac baie iesind inviorat si frecandu-ma cu un prosop rosu si casa se va lauda ca m-a cunoscut si cetatea si campul va fi o avalansa de neamuri de unde va reiesi ca m-au iubit fara exceptie toate femeile si toate lemnele si cu toate acestea eu am murit e formidabil TABLOURI Toate muzeele se tem de mine, Fiindca de câte ori stau o zi-ntreaga În fata unui tablou, A doua zi se anunta Disparitia tabloului. În fiecare noapte sunt prins furând Într-o alta parte a lumii, Dar mie nici nu-mi pasa De gloantele ce-mi suiera pe la ureche, Si de câinii lup care-mi cunosc acum Mirosul urmelor Mai bine decât îndragostitii Parfumul iubitei. Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viata, Le-agat de nori si de copaci Si ma dau înapoi sa am perspectiva. Cu maestrii “italieni” poti sa legi usor o conversatie. Ce galagie de culori ! Si din cauza asta Cu ei sunt foarte repede prins, Vazut si auzit de la distanta, Parca as duce-n brate papagali. Cel mai greu se fura Rembrandt: Întinzi mâna si dai de-ntuneric - Te-apuca groaza, oamenii lui nu au trupuri, Ci numai ochi închisi în beciuri întunecoase. Pânzele lui Van Gogh sunt nebune, Se-nvârtesc si se dau peste cap, Si trebuie sa tii bine de ele Cu amândoua mâinile, Ca sunt supte de-o forta din luna. Nu stiu de ce Bruegel ma face sa plâng, El nu era mai batrân decât mine, Dar i s-a spus batrânul, Fiindca pe toate le stia când a murit. Si eu caut sa-nvat de la el, Dar nu pot sa-mi tin lacrimile, Care-mi curg pe ramele lui de aur Când fug cu anotimpurile la subsuoara. Cum va spuneam, în fiecare noapte Fur câte un tablou Cu o dexteritate de invidiat, Drumul fiind însa foarte lung. Sunt prins pâna la urma, Si ajung acasa noaptea târziu, Obosit si sfâsiat de câini, Tinând în mâna o reproducere ieftina. TRUP SI SUFLET Pe perna capu-mi pun ca pe butuc Si-astept spasit cu ochiu-ntredeschis Si il decapiteaza-un eunuc Si-l plimba prin haremul unui vis. Uitat in pat, nevolnicul de trup S-a invatat sa stea, citind ziarul, Pe pagina cu morti el da cu zarul, De viata are-o foame ca de lup. Tarziu am inteles ca-i somnul lupta Cu acest trup inert, cascand mereu El este floarea mea, pe care, rupta, O pun sfielnic pe mormantul meu. Cand toata vlaga visului e supta La loc vin cap si trup - si le e greu. UNGHI I-a pus o mâna la ochi Si i-a aratat lumea, Desenata mare Pe un panou. - Ce litera e asta? L-a întrebat. - Noaptea, a raspuns el. - Te înseli, este soarele. Noaptea stim cu totii, N-are raze. Dar asta? - Noaptea. - Ma faci sa râd! Este marea, de unde Atâta întuneric în mare? Dar asta? - Noaptea. - O, este femeia. Noaptea nu are sâni, dragul meu. Desigur te-a indus în eroare Parul cel negru. Dar asta? Uita-te bine la ea Înainte de-a raspunde. - Tot noaptea. - Pacat, nici acum n-ai ghicit; Litera asta tocmai erai Tu. Urmatorul! VARSTE Cercurile La marginea padurii Asteptând sa intre în copaci. VESNICUL EU Ca melcul coarnele-n trecut Ti le intinzi, prin pipaire, Membrana visului, subtire, Vibreaza ultracunoscut. Erai in pantec nenascut Si erai zbor, erai plutire. De viata-aceea, cu uimire Ti-aduci aminte, grav si mut. Zvarlit in lume, ca o nada In undita lui Dumnezeu, S-agate avel vesnic "eu", Cu solzi de vis si de zapada. Cand dai un semn: "L-am prins!", din balta, Zvarl! Dumnezeu in cer te salta. VIBRARE PE LOC Ah, cerul privit printre brazi Si norii pe vesnicul prund! Te-apleci peste margini si cazi In ochiul de astru, rotund. Si curgerea repede-ti toarna O liniste limpede-n gand Si muntele-n cer se rastoarna Cu brazii prin tine curgand. Un punct ce se uita-n oglinda, Oglinda in punct disparand, Iti esti si drum lung si merinda Si vreme oricata, oricand. Si spatiu cabrand nenoroc. Si totu-i vibrare pe loc. VIS In fata casei in care convietuiesc cu mine insumi Era o agitatie nemaipomenita. Toata omenirea se adunase acolo Si vroia sa treaca prin versurile mele. Eu abia puteam stavili valurile de oameni, Alergam de colo-colo, asudat tot, Si imparteam bonuri de ordine. Erau acolo si paduri, muntii si rasarituri de luna: Auzisera ca e vorba de poezii Si venisera din obisnuinta. Ca sa impac si oamenii si natura Eu ii alegeam pe cei mai voinici, Ii rugam sa ia in brate, Pe langa bucuriile si necazurile lor, Un copac, sau un munte, Si numai asa le faceam vant In cate o strofa. Niste femei foarte frumoase Tineau de patru colturi desertul lui Gobi Si voiau sa mi-l deie cadou. Le-am multumit emotionat si l-am primit, Cu toate ca mai fusesem indragostit. DEVELOPARE Azi am fotografiat numai copaci, Zece, o suta, o mie. Ii voi developa la noapte, cand sufletul va fi o camera obscura. Apoi ii voi clasa: Dupa frunze, dupa cercuri, Dupa umbra lor. O, ce usor Copacii intra unul intr-altul! Iata, nu mi-a mai ramas decat unul. Pe-acesta il voi fotografia din nou Si voi observa cu spaima Ca seamana cu mine. Ieri am fotografiat numai pietre. Si piatra de la sfarsit Semana cu mine. Alaltaieri - scaune - Si cel care-a ramas Semana cu mine. Toate lucrurile seamana ingrozitor Cu mine... Mi-e frica. STINGERE VOCALA Îngerul care suna Stingerea vocala, Îsi lasa goarna de la gura Si ma dojeneste Ca eu o sting prea repede. - Îmi piere glasul brusc. - Sa-ti piara numai când vei auzi goarna. Pentru tine n-a sunat înca goarna. Treci în front soldat si cânta. Cânta viata. Mai ai de marsaluit prin ea, Racanule în ale durerii. *** Ce ma doare cel mai tare E ca nu voi mai putea fi În contact cu cartile, Sa stau dimineata în fata bibliotecii Ca la tarmul marii Mângâiat de briza tainica adiind De pe rafturi. Daca tot voi fi atât de aproape de ele Sper sa nu mi se refuze, Doamne, Placerea de a citi în stele. Macar o data pe saptamâna Dupa orarul afisat pe un nor. DURERE PURA Nu mi-e rau ca sa-mi fie bine, Mi-e rau ca sa-mi fie si mai rau. Ca marea cu valuri verzi, înselatoare, Nici durerii nu-i poti ghici fundul. Fac scufundari în durerea pura, Esenta de tipat si disperare, Si ma întorc la suprafata vânat Ca un scafandru care si-a pierdut Rezervorul de oxigen. Ma rog de împaratul pestilor Sa-mi trimita un rechin de treaba Sa-mi taie calea. *** De ce eu trebuie sa intru în acest spital Si cel care trece acum prin fata lui Sa mearga mai departe? De ce el sa treaca de poarta fara sa-i pese De ce tocmai eu sa intru? De ce nu el, de ce nu altul? De ce eu? Întrebari la care nu s-a raspuns înca. SPECTATOR Observ cu interes Cum se lupta instinctul vietii Cu geniul mortii. Viata vine cu o mie de tertipuri, Moartea are o mie si una de viclesuguri. Ca doi gladiatori, Unul cu trident si plasa, Altul cu spada scurta. Strivit intre logica misterioasã A vietii Si logica misterioasa a mortii Sunt terenul de lupta. Au ramas din mine Doar ochii, Sa vada si sa se ingrozeasca. SCARA LA CER Un fir de paianjen Atârna de tavan, Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la cer - zic, Mi se arunca de sus. Desi am slabit îngrozitor de mult, Sunt doar fantoma celui ce a fost, Ma gândesc ca trupul meu Este totusi prea greu Pentru scara asta delicata. - Suflete, ia-o tu înainte, Pâs! Pâs! FICAT LOCUIT Simt aripile vulturelui Întinzând marginile ficatului meu; Îi simt ghearele, Îi simt pliscul de fier, Îi simt uriasa lui pofta de viata, Setea lui de zbor Cu mine in gheare Si zbor. Cine spunea ca sunt înlantuit? DOAMNE! Doamne, Ia-ma de mâna Si hai sa fugim în lume, Sa iesim putin, la aer. Poate schimbând curentii, O sa ma simt si eu în larg, Lânga Tine. OPRESTE Opreste! A racnit sufletul, Opreste sa ma dau jos! Sunt satul de-atâtea corvezi, De-atâtea determinari, obligatii si legi, Eu am fost facut sa fiu liber. - Nu pot sa ma opresc, I-a raspuns pamântul, (Pamântul din mine), Da-te jos din mers, Daca-ti da mâna Si fa-o chiar acum, Când eu o sa virez Spre scârba si tina. Da-te jos în cer, Prietene de-o viata, Te iau când revin. PLECARE Ma întorc cu fata Spre perete Si le spun prietenilor Îndurerati: Ma întorc repede. VINA Ma simt vinovat Ca si când As fi comis o fapta rea. La marea spovedanie Care ma asteapta O sa spun asta: Doamne, Am trait si eu Printre fapturile tale. Am facut rau? *** Acesta e deci Ceasul Nu stiu ce sa Fac mai întâi Ce atitudine sa iau. La nastere cica am Tipat ca un disperat Trei zile. Daca n-ar fi fost Durerile astea as fi zis C-a fost o moarte buna. CARTEA MORTII Semneaza distrat În cartea mortii. Cartea vietii a fost Ridicata discret adineauri, Si arsa cu flacara mica În fata casei. Cine a vrut sa se uite S-a uitat descoperindu-si capul. Sângele s-a întins putin pe pagina, Îngerul îndoliat pune sugativa. CONCURS Într-o încapere ca toate celelalte, Amenajata cu plafon zdravan, Ne întrecem la sarituri în înaltime. Stim precis Ca nu poate sari nimeni Mai sus decât tavanul Sa fie si Dumnezeu. Asta din cauza gravitatiei Care ne trage mereu în jos, Înca din cele mai vechi timpuri. Dar continuam Cu o îndârjire diavoleasca Pentru ca nu putem sta altfel Când avem în noi geniul înaltimii, Ca pestii zburatori Dorul aripilor adevarate Zi si noapte continuam În plafonul nostru scund. Cel mai sprinten, Care are muschii cei mai oteliti, mai dresati Si stapâneste cel mai bine Legile avântului Ia si cele mai multe pocnituri în cap. CIOBURI 1. Ma gândesc la mine prin semne. Nu mai pricep cuvintele Si ma gândesc la mine Prin semne. 2. Observ prin ochean O delasare a sânului tau, stâng. Azi e luni. Lunea sânii sunt mai obositi, Amândoi. 3. Pustiu. Si o seceta ca un nai Neatins, de-un veac, de buze. O seceta de n-ai Nici cu ce sa plângi. CONCENTRICA Astazi trebuie sa ai neaparat Si suflet, Am nevoie pentru un studiu Radiografic, Asa ca ia-ti de pe umeras, imbraca-l, Aerul tau cel misterios, Transcedental si serafic. Priveste-ma cu gene foarte lungi Si fiecare geana sa trezeasca in mine O clapa, Fa anotimpul atat de limpede-ncat De pe coaja copacilor sa sara corabii, Dovada ca totul se trage din apa. Cheama pasarile sa zboare aproape Numai pasari alese, De la ciocarlii in sus, Sa inalte in jurul nostru o fantana de aripi, Pe fundul careia noi sa ne credem izvoare Fara apus. CALAUL CU SAPTE MAINI SI VICTIMA CU SAPTE CAPETE Calaul trebuia sa omoare timpul. Acesta statea cu capul pe butuc Si, asteptând sa i se faca seama, Îsi omora si el timpul (Iertati-mi gluma nepotrivita) Uitându-se la calau, cum îsi ascute barda Si, ca sa fiu si mai explicit, Omorându-l la rândul sau, Putin câte putin. Caci chiar în timp ce calaul Îsi ascutea barda, ca sa omoare timpul, Timpul trecea (desi cu capul pe butuc), Îmbatrânindu-l, clipa de clipa, pe calau, Facându-i barda sa rugineasca Si înfuriindu-l s-o ascuta si mai tare, Facându-l sa piarda si mai mult sânge, Vreau sa spun timp, facând sa putrezeasca fibra butucului, Slabindu-i cercurile- ale dracului mai sunt si cercurile butucului!- Dar tot cedeaza si ele La un moment dat. Asa încât, atunci când calaul a ridicat barda Si-a izbit cu sete, Alaturi s-au rostogolit doua capete: Al victimei si al calaului, Care, alaturi, în praf, s-au întâlnit o clipa, Bizar, si s-au pupat pe gura,- Sarut din care s-a si nascut - ciudat - O victima si un calau, Gata si la locul lor, în punctul final Cum s-ar zice. Victima cu capul pe butuc, bineînteles. Si, calaul ascutindu-si barda. O VREME Ma uit la fiecare carte noua Ca Avram la Isac, Pe cand se pregatea Sa-l injunghie. Te voi sacrifica si eu Pe aceste cateva vreascuri Ale cunoasterii, Si din litere va curge sange. Si ma voi invalui in fumul lui Sa nu ma mai vada duhurile. Si asa voi fi bun Materiei Inca o vreme SENTIMENTUL LANEI Am si sentimentul lânei - Nu stiu de ce-ti spun asta, Probabil ca m-ai intrebat, Mi-ai cerut un inventar al Sentimentelor. Le am pe toate, am sentimentul tuturor Stofelor, si acum îmi dau seama Ca-l am si pe-al Medalionului. Am ramas cu ochii pironiti acolo. El ma sageta. E bine daca-ti poarta de grija. Eu nu prea port de grija - am alte calitati, Dar nu port de grija. N-am timp. Daca ma tii la git, da. Hai sa te descriu, tot trebuie sa fac ceva Dar tie-ti sta bine-ntre bijuterii. Trebuie sa te descriu o data cu bijuteriile tale. Esti buna pentru arheologii viitorului, Numai camee, paftale, inele, bratari. Imediat as putea localiza secolul si tara. Aurul te iubeste. Sint gelos. Bijuteriile sa mi le descrii tu. Aici trebuie Finete de femeie. Parul tau strins ma aduna de pe drumuri. Altfel as tot alerga-ncolo si-ncoace Dupa cum filfiie, dupa cum dai din cap. De mult ne tot promitem Sa ne scriem din camere alaturate Sa ne trimitem scrisori, din ora-n ora, Ca buletinele medicale, Numai ca ale noastre ar fi buletine De sanatate. Ar trebui sa se dea din când în când Cite-o stire despre amorul unei perechi, Luate la întâmplare, dar sa fie tipica, Asa ca noi... Ori nu te-am intrebat: tu esti tipica? Da? Bine. Sint linistit. Putem sta de vorba deschis, Ne putem spune toate secretele. Greu mai gasesti astazi O iubire tipica, sanatoasa.
Posted on: Tue, 16 Jul 2013 21:39:08 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015