În capitalism nu mai este la modă să îmi planific ora la care să fac dragoste și ora la care să mor Îmi planificam în fiecare săptîmînă cîte ore să fiu fericit, cît timp să stau cu lumina stinsă, nu pot îmbătrîni, decît pe întuneric, cît ore să îmi rezerv pentru a face exerciții cu simțurile ca să mă emoționez mai repede. Nu mai foloseam ca perioadă de previziune cicinalul pentru că era o unitate măsură folosită în vechime, ci ora sau sfertul de oră pentru că niciodată nu reușeam să pun de acord visurile mele cu realitatea. Niciodată nu puteam ghici cînd vor pleca păsările călătoare și vor lua și melancoliile cu ele, cînd o să am următoarea cădere nervoasă care mă excită, fiind așezat la masă cu iubitele mele ce m-au părăsit, numai pentru a nu se rida odată cu mine. Nu mai puteam fi spontan cu părțile feminine cu care mă învecinam prin tramvaie, la serviciu, prin parcuri. Așa am început să-mi fur singur primăverile să le depozitez în trandafiri. Ca să rămîn spontan și sincer înstrăinam dimineața în cuvinte și în spațiul aproape mereu diponibil dintre sînii femeilor, făcînd decolteul un spațiu de intimitate socială. Și atunci mi-am zis, stai domnule, că s-a schimbat orînduirea socială sîntem în capitalism unde planificările se fac numai în camerele erotice. Nu am mai pus pe hîrtie nimic din ce ar urma să mi se întîmple, nici un eveniment național cum ar fi schimbarea cauciucurilor de vară cu cele de iarnă sau trimiterea în Afganistan a unor trupe formate din chelneri pentru că adevărați soldați filmează prin studiouri particulare filme deocheate. Nu mai mi-am cumpărat nici un metru cub de lemne de foc să-mi încălzesc cuvintele cînd o să-și facă apariția frigul, nu am mai prognozat nici cantitatea de salivă necesară pentru anul în curs și nici cîte tone de noroi sînt necesare pentru a îndrepta umerii politicienilor. Dacă pînă acum țara era un paravan după care se fura; trenuri, suflete, zăcăminte, preparatele academice din dovlecei și toate acestea trebuiau planificate pe minute, ore, zile, decenii, în noul regim politic este suverană legea cererii și ofertei. Vrei un costum de haine pentru îmnormăntare, adică cererea, vei primi un costum de haine cu mînecile mai scurte, mic în talie de nu te poți încheia, cam cum stă numele noastre pe noi cînd îmbătrînim sau cum vine prezentul pe corpul patriei ca o husă de Trabant pusă pe un BMW, ceea ce reprezintă oferta. Aceasta este epoca capitalistă, o amanta care își iubește bărbatul la nebunie și face dragoste cu amantul de două ori pe zi. Acum, nu mai pot să îmi planific nici îmbrățișările, nici săruturile, nici cît timp să-mi petrec în așternuturi ca să o învăț pe ea manualul de mișcări al unui mixer. Cu rochia cărei femei să îți îmbraci versurile să fie elegante cînd toate femeile au între coapse o pereche de mîini bărbătești pipăind aerul încrețit? Cum să știi cîtă iarbă trebuie să răsară sub bolta de viță de vie ca să așezi o femeie cu spatele gol pentru a se simți bine dacă nu planifici din timp cîte fire trebuie să răsară? Într-un fel capitalismul este și pentru mine bun la ceva, nu o să mai îmi planific ora la care să fac dragoste și ora la care să mor.
Posted on: Sun, 22 Sep 2013 15:03:44 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015