Încăpăţânarea barează efectiv calea de intrare a Duhului lui - TopicsExpress



          

Încăpăţânarea barează efectiv calea de intrare a Duhului lui Dumnezeu. Încăpăţânarea nu este de folos, ci este roada egoismului şi singura vindecare de aceasta este prin a-i smulge rădăcinile din inimă. Adesea, manifestarea exterioară a egoismului este îndepărtată pentru un timp, dar urâciunea lui va apărea din nou, la fel ca frunzele unui copac care a fost tăiat, dar căruia i-a rămas rădăcina. Dacă rămâne o fibră de egoism, aceasta va odrăsli din nou şi va aduce roade după soiul ei. Duhul lui Dumnezeu nu poate lucra eficient în nicio inimă în care există mândrie şi înălţare de sine. Dar fără ajutorul Duhului lui Dumnezeu, sufletul nu poate fi reînnoit, nu poate fi creată o inimă nouă în el. Domnul lucrează, căutând să-şi cureţe poporul, iar această mare lucrare este întârziată de necredinţă şi încăpăţânare...Este dincolo de puterea omului să mulţumească pe Dumnezeu, dacă este despărțit de Hristos. Noi putem lua hotărâri și face promisiuni, dar inima carnală biruiește toate bunele intenții. Ne putem stăpâni conduita exterioară, dar nu ne putem schimba inima. Tot capul este bolnav și toată inima suferă, și totuși păcătosul se întărește în mândrie, și își înalță voința împotriva voinței lui Dumnezeu. Deși Hristos lucrează asupra inimilor oamenilor, oamenii anulează întrutotul lucrarea pe care Domnul ar vrea să o facă. Dacă ei se opun, se îndoiesc și iau în râs, se așează într-o poziție în care nu le va fi ușor să cedeze convingerii Duhului lui Dumnezeu. O putere ca o vrajă îi ține în înșelăciune, pentru că tatăl minciunii lucrează în inima nesfințită. (1888 materiale, volumul 3, pagina 65-66)
Posted on: Fri, 15 Nov 2013 17:10:27 +0000

Trending Topics



ove life is

Recently Viewed Topics




© 2015