Îndemn spre cartea de hârtie Dintre coperţi de carte se - TopicsExpress



          

Îndemn spre cartea de hârtie Dintre coperţi de carte se aude Un geamăt, un suspin ca de părinte Uitat, pierdut la margine de minte Prin lăstărişuri, în frunzare încă ude. Copacii, strecuraţi pios în file, S-au dăruit lăsând în urmă fraţii Dar jertfa lor, întreagă, nu în raţii Azi inutilă pare, peste mii de zile. Nu-i ochi sau mână să dezmierde cartea, Uitată este fila, cu încetul, Scuza eternă este internetul, Că-şi va aduce, în lectură, zilnic, partea. Trăiţi în fugă, nu mai este vreme Să vă opriţi genunchii-n îndoire În faţa cărţii, pentru o citire Dar rostuiţi, după ureche, noi poeme. Poate că-s prea trecut şi nu ţin pasul Cu vremea voastră, pururea în fugă, Dar poezie scriu ca într-o rugă, Chiar dacă nu-mi ascultă nimeni glasul Şi tot ce-a fost, din nou are să fie, Acum voi credeţi că le ştiţi pe toate, Dar fără ritm şi rimă, astea toate Aduc în suflet numai iz de poezie. Voi, case de poveşti, doar din cartoane Duraţi, dar cine este autorul Nimeni nu simte, este tern decorul, Cu gânduri în trăiri mimate, parcă toane. Citiţi din Iliada şi din Triste, Din Văcăreşti, din Goga sau din Blaga, Din Eminescu să vă trageţi vlaga, Bacovia, Tradem o să vă dea batiste. "Românul e poet chiar din născare" Purtăm această vorbă chiar cu fală Dar poezia ce o scrieţi, goală E fără de lectură şi atunci mă doare. Ce scrieţi voi nu poate fi un cântec Să-l fredonezi sau să îl porţi în minte, E simplă-nşiruire de cuvinte, În bâiguieli neânţelese, ca-n descântec. V-aştept la un festin, după lectură, Cu o chitară sau numai cu glasul, Să ne cântăm, prin ritm şi rimă, pasul, Să umplem inima şi mintea cu căldură!
Posted on: Wed, 17 Jul 2013 15:03:21 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015