Ştiţi, noi observăm arareori lumea înconjurătoare. Nu pentru că n+am fi în stare ci pentru că ni s-au tocit simţurile şi ne e mai comod aşa. Mă aşezasem pe bancă şi vorbeam la telefon. Atunci când vorbim la telefon, parcă ne dividem. O parte, rămâne prezentă aici, în realitatea de-aici, astfel că poţi reacţiona, dacă te aduni puţin, atât cât să răspunzi la un salut al unui cunoscut sau să iei o foaie pe care ţi-o întinde o colegă. Dar o parte a ta este prinsă complet de vocea care face ca timpanul să vibreze. Am coborât privirea şi ea s-a oprit pe suprafaţa unei bălţi. A plouat zilnic în ultima vreme, după arşiţa necruţătoare a lui Cuptor. Privind fără să văd cu adevărat balta, am observat o mişcare la suprafaţa ei. Nu, nu bătea niciun vânt şi nici vreo picătură căzută în ea nu producea cercuri concentrice. Brusc, m-a invadat o amintire din copilărie. Prin faţa casei părinteşti trecea un drum de ţară, din acela care se transformă vara într-o vale prăfoasă. Mă fascina acel drum pentru că era "al nostru" şi pentru că nu reuşisem să aflu unde-i capătul lui. După ploile torenţiale, şleaul devenea o mlaştină întreruptă ici colo de căte un limb de pământ. Îl exploram aruncând sandalele-n iarba de pe margine. Îmi cufundam picioarele în mâlului cald, moale, păstos, care pătrundea printre degete, îmi plăcea să las urme şi apoi să le privesc, cum rămâneau în spatele meu, răsucindu-mi trupul fără să ridic tălpile din el. Era ca un triumf, urmele mele rămâneau acolo. Bălţile erau uriaşe, n-aveam curaj să mă aventurez până în mijlocul lor. Şi-apoi, în apă, nu se văd urmele... Mă opream, stând pe vine, la marginea câte uneia şi o priveam în neştire. Pe suprafaţa ei alergau norii. Se vălătuceau. Îţi schimbau forma. Albastrul cerului era cu totul mai intens şi mai pur, parcă, decât cel pe care-l vedeam ridicând ochii. Ieri am înţeles de ce oglindit în inima noastră, în apa tremurată a sufletului - într-o stare de intensă fericire - cerul e cu mult mai frumos iar culoarea lui cu mult mai strălucitoare şi mai intensă decât albastrul cerului în sine. Aşa cum, oglindiţi în ochii celorlalţi sau în inima lor, noi înşine suntem mai strălucitori, mai vii, mai intenşi. Vă doresc un weekend în care să vă vedeţi oglindiţi. :)
Posted on: Fri, 30 Aug 2013 06:46:06 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015