“Ţara mea e cool!” 01.12.2013 ·Scris de: OpenMedia in - TopicsExpress



          

“Ţara mea e cool!” 01.12.2013 ·Scris de: OpenMedia in Revolta Acum 95 de ani înaintaşii noştri au înfăptuit Marea Unire la care a visat şi Mihai Viteazul şi care a înfăptuit-o cu tăişul bărzii, dar care nu a fost pe placul înaintaşilor prietenilor actuali şi care au reuşit să ne împartă la loc cum eram, mici şi supăraţi pe fratele de acelaşi sânge şi vorbitor de aceeaşi limbă, dar nu s-au oprit acolo şi continuă aceeaşi treabă şi în ziua de azi primind mai mult decât o mână de ajutor de la realiştii neamului pentru care sporirea averii familiei şi interesul personal înseamnă mai mult decât neamul şi ţara de care se foloseşte şi profită. Televiziunea de ştiri Antena 3 a lansat cu ocazia zilei naţionale a României definirea chiar de către români a brandului de ţară care ne caracterizează. Am căutat să văd ce ar însemna cuvântul brand în dex. Definiţia cuvântului românesc brand este aceea a unei arme, mai precis un aruncător de grenade. Înţelesul cel mai apropriat al neologismului care şi-a făcut loc în lumea noastră datorită cică progresului ar fi definit printr-un singur cuvânt ca marcă sau prin ceea ce defineşte un obiect sau produs în cazul nostru ceea ce ne defineşte pe noi toţi românii. Valoarea cea mai de preţ a unei ţări nu sunt resursele naturale sau pământul, ci chiar oamenii care alcătuiesc poporul acelei ţări. Sora mai mică a acestei televiziuni Antena 1 titra în această dimineaţă modul cum văd urmaşii celor care au înfăptuit Marea Unire ca „Ţara mea e cool”. Mai înainte de aceste lucruri tot televiziunea de ştiri Antena 3 a susţinut campania lansată de ziarul britanic The Guardian „ de ce n-aş pleca din ţara mea?”. O mare tâmpenie din punctul meu de vedere, toţi fiind acuzaţi şi puşi în postura de a ne apăra că am vrea să ne părăsim ţara pentru câinii cu covrigi în coadă din Marea Britanie. Văzând promovarea acestei campanii şi câţi conaţionali au răspuns trimiţând unui ziar care ne vroia doar binele fotografii diverse care nu demonstrau decât de ce ar vrea au vrut şi vor alţii să vină la noi în ţară şi ne vor binele pe care noi suntem gata să şi plătim ca să ni-l ia. Comportamentul acesta mi-a adus aminte de comportamentul animalului de baladă proslăvit de un anonim şi introdus ca element de studiu în manualul de limba şi literatura română oaia, care stă în turmă şi îi trebuie doar un măgar pentru a se deplasa acolo unde stăpânii doresc. Cred că ceea ce ne caracterizează cel mai mult este caracterul nostru ca popor luat pe în întregul lui şi nu prin vârfurile care au reuşit să se înalţe din el, iar în cazul nostru faptele noastre ca popor spre ruşinea noastră şi spre întristarea strămoşilor este caracterul comportamentului nostru de turmă şi nu de turmă bovină, ci de turmă de oi. Cred că prin urmare ceea ce ne-ar caracteriza cel mai mult pe noi ca popor, mai ales al zilelor noastre ar fi un tricolor care să aibă ca stemă capul unei oi. Este trist că ceea ce strămoşii noştri au obţinut prin luptă şi sacrificii în sute de ani noi am distrus şi distrugem într-un ritm alert băgându-ne unul în altul şi sperând că dacă nu vom ieşi din rând nu noi vom fi pastrama viitoare a stăpânului. De la copilul pe care îl acceptăm şi îl încurajăm promovându-l să-şi caracterizeze ţara într-o altă limbă şi până la formatorii de opinie cu pretenţie care încurajează o vină care nu ne aparţine, suntem vinovaţi că acceptăm să fim batjocoriţi şi din afară şi din interiorul ţării. Între democraţia actuală şi regimul totalitar trecut, din punctul de vedere a mândriei de a fi român eu unul prefer regimul trecut în care mai aveam speranţa că vom fi ceva. Ultimii 24 de ani au reuşit să ne transforme în urma alegerilor turmei într-un preş pe care fiecare poate să-şi şteargă picioarele şi nu numai. Îmi cer iertare celor care consideră punctul meu de vedere greşit şi ofensator, dar faptele noastre demonstrează realismul lui.”La mulţi ani România şi fie să avem puterea de a face alegerile corecte şi să ne educăm copiii ca să fie români şi nu iubitori de arginţi aşa cum se pare că îşi educă conducători noştri moştenitorii!”
Posted on: Tue, 03 Dec 2013 07:49:31 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015