— Vreţi să spuneţi că toate acestea au fost suficiente - TopicsExpress



          

— Vreţi să spuneţi că toate acestea au fost suficiente pentru a avea controlul asupra omenirii? a întrebat Cezar. — Evident că nu; mass-media nu avea răspândire decât într-o zonă limitată a lumii. De aceea, mai erau necesare nişte „metode" de subjugare, care şi ele trebuiau să tenteze pe cei mulţi. Am început să sprijinim din umbră, ca o „eminenţă cenuşie", proliferarea distribuţiei drogurilor, mai ales a celor de sinteză. Ştiind prea bine că acestea, alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, am întreţinut în mod deliberat o aşa-zisă „luptă de combatere" a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult nevoia de a consuma aceste substanţe. Am creat con-cernuri imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor fine şi a cafelei; aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri venerabili în lojele cele mai înalte ale Organizaţiei noastre, adăugă senior Massini plin de mulţumire. — Toate acestea îmi apar ca un atac concertat împotri¬va omului! se prefăcu Cezar că abia atunci a realizat ideea. Fără să fie deloc afectat, venerabilul răspunse cu nonşalanţă: — Dragul meu, este deja dificil să controlăm şi să coordonăm mai bine de şase miliarde de oameni. Trebuie să înţelegi că o mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât ea este mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de persoane, atunci lucrurile sunt chiar simple, având în vedere tehnologia de manipulare mentală de care dispunem în momentul actu¬al. Aşadar, ce importanţă crezi că mai prezintă cele câteva milioane de oameni care mor zilnic, mare parte dintre ei din cauza bolilor, provocate de droguri? Venerabilul făcu o scurtă pauză în prezentarea lui cinică, părând să reflecteze la ceea ce urma să-i spună lui Cezar. — Unul dintre scopurile noastre principale a fost acela de a stopa proliferarea oamenilor pe planetă. Mai mult chiar, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru aceasta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de oameni. Am finanţat proiecte de cercetare ultrasecrete pentru producerea unor viruşi extrem de virulenţi. Unele experimente au dat greş, altele însă ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute. — Adică prin răul provocat, prin crimele „naturale"? — Trebuie să vedem problema din punct de vedere practic. Doar aşa ne putem construi temeinic scopurile pe care ni le-am propus. Dacă ceva sau cineva se opune, nu poate rezista mult timp împotriva noastră. După cum îţi spuneam, „armele" noastre nu sunt niciodată prezentate pe faţă. Dimpotrivă, ele îmbracă mai mereu o haină pro¬fund umanitară, dar apasă pe acele puncte slabe pe care tot noi le-am creat în sistem şi care în marea lor majoritate nu sunt cunoscute de populaţie. Baza care ne oferă sursele ascunse de manipulare a populaţiei este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a psihologiei şi manipulării omului şi de aceea am avut grijă ca la con¬ceperea constituţiilor principalelor state-puteri ale lumii să ia parte şi reprezentanţii noştri. Constituţiile trebuie să aibă o formă umanitară, chiar pompoasă şi relativ compli¬cată, dar totodată să ascundă în profunzimea lor moda¬lităţile eficiente de subminare şi control a populaţiei. Poate cea mai răspândită metodă pe care noi am creat-o şi am întreţinut-o în mod indirect de-a lungul tim¬pului este cea a conflictelor, revoluţiilor şi războaielor în diferite zone de pe glob. Confruntările armate au constitu¬it dintotdeauna, pentru noi, o reală şi uriaşă sursă de ve¬nituri precum şi o subtilă modalitate de menţinere şi diri¬jare a influenţei şi puterii la nivel mondial. Speculăm orice dificultate economică sau socială, în special la ţările mai puţin dezvoltate. Datorită influenţei bancare pe care o deţinem, acţionăm din umbră la nivelul conducerii statu¬lui respectiv şi în acelaşi mod acţionăm şi în cazul statu¬lui advers. Nu ne implicăm niciodată într-o singură parte sau direcţie, deoarece rezultatul poate fi incert. Impulsionând însă în secret ambele tabere, noi vom fi cei câştigaţi, indiferent de rezultatul final al conflictului. Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor con¬flicte de ordin etnic şi economic. Sunt simplu de produs, durează mult şi atrag numeroase alte interese din partea altor state mai puternice, dar rivale, astfel încât până la urmă războiul respectiv devine un război între marile pu¬teri ale lumii şi mai puţin o cauză naţională limitată. Aproape toate marile organisme internaţionale, fie ele politice sau militare, au sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează cu exac¬titate planurile noastre. Ţi-am spus că noi avem răbdare. Caria roade încet, dar sigur, până şi cel mai gros trunchi de copac. ONU şi NATO, ca să numesc doar două dintre cele mai influente „arme" ale noastre, s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor. — Domnule Massini, este totuşi ceva care nu înţeleg, zise Cezar, abordând o mină voit contrariată. Cum ar putea cineva să creadă că tot ce este mai important în lume este o consecinţă directă a acţiunilor şi planurilor Organizaţiei Masonice mondiale? Aceasta este chiar absurd şi inconceptibil! Senior Massini râse cu poftă şi îşi mai aprinse o ţigară de foi. îl măsura pe Cezar în tăcere, printre norii de fum albăstrui care se dispersau lent în aerul răcoros de munte. Pentru o clipă, Cezar a crezut că exagerase în intenţiile lui ascunse şi că venerabilul i-a înţeles planul. Dar temerile -i-au fost curând spulberate. — Dragul meu, acesta este unul dintre punctele esenţiale ale doctrinei noastre. Aşa cum ţi le prezint eu ţie, lucrurile par într-adevăr atât de absurde şi îmbracă o haină atât de grotescă, încât acuzaţiile care ni s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară! într-un anumit fel, acesta este nucleul ideologiei noastre: să acţionezi în direcţia planului stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse unui astfel de plan. în felul acesta poţi să înţelegi mai uşor de ce nu dorim să fim mediatizaţi, de ce nu dorim onoruri, faimă sau recunoaştere publică, deoarece acestea sunt trecătoare şi, în plus, ele sunt dirijate chiar de noi înşine prin intermediul pârghiilor de control pe care le deţinem în mass-media. Succesul organizaţiei noastre constă mai ales în faptul că formăm un grup şi nu acţionăm doar în con¬formitate cu interesul individual. Acţiunile noastre sunt mereu corelate şi urmăresc un scop precis, iar ajutorul pe care ni-1 oferim reciproc şi discreţia totală sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel, regulile şi jurămintele ordinului nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre... Te întrebi, probabil, ce mă face să-ţi vorbesc cu asemenea deschidere, fără nici un fel de teamă şi foarte sigur pe mine. Te asigur că, făcând aceasta, am evaluat corect situaţia. Sau îţi închipui că, auzind aceste lucruri, le vei putea face cunoscute lumii întregi? Aici, senior Massini a râs cu poftă, dar imediat după aceea ochii lui deveniră reci şi tăioşi. — Nu ai nici o putere şi nici o influenţă în exterior, domnule Brad! Chiar din momentul în care ai intrat în atenţia nostră nu te mai poţi sustrage ei. Posibilităţile pe care le ai la dispoziţie sunt precise: ori ne urmezi fără condiţii, ori devii persana non grata. Analizează puţin situaţia: eşti singur, nu ai legături cu exteriorul şi te afli supus unui regim de cea mai înaltă securitate. Crezi tu, oare, că ne este greu să determinăm înlăturarea ta dacă am dori cu adevărat acest lucru? Dar de ce să facem aceasta, când tu însuţi ne poţi sprijini planurile? în plus, vei cunoaşte lucruri pe care nici măcar nu ţi le-ai închipuit şi te vei buCura de imunitate şi protecţie absolută. Dintr-o anumită perspectivă eşti preţios, însă ceea ce este preţios trebuie să-şi arate utilitatea. De aceea, dragul meu, nu văd nici un motiv să-ţi ascund ceva din principiile şi moda¬lităţile de acţiune masonice. Ar însemna să te consider un adept obişnuit, cu o minte slabă, dar nu acesta este ade¬vărul. Mai mult decât atât, pentru ca tu să nu consideri totuşi prea brutală această abordare, care este în cazul tău mai specială, doresc să manifestăm un respect reciproc şi să purtăm în mod civilizat această discuţie. Chiar vreau să-ţi creez cadrul aparent al unei alegeri sau decizii şi să-ţi ofer o perioadă de timp de gândire. Dar în realitate, îţi repet, nu ai nimic din toate acestea, deoarece noi suntem cei care deţinem puterea. Nu îţi rămâne, practic, decât să ne urmezi. Judecă la rece întreaga situaţie. Ce crezi că ai putea face? Cine îţi închipui că te-ar putea asculta fără să te con¬sidere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; ar fi fost împotriva scopurilor noastre adevărate să ne atribuim marile idei sau curente sociale şi culturale, ide¬ologiile sau principiile de avangardă ale lumii deşi, în marea lor majoritate, noi suntem cei care le-am creat, în loc de aceasta, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere şi acţiune din umbră. Sunt relativ puţini cei care au auzit despre denumirea de „mason" sau „francmason" şi chiar dacă aceasta li se pare vag cunoscută, ei nu au totuşi vreo idee despre ce înseamnă ea în realitate. Acest mister, această ocultare pe care o întreţinem cu atenţie ne-a fost de mare ajutor în decursul timpului, în aceste condiţii, imaginează-ţi că cineva iese în lume şi răspândeşte infor¬maţiile pe care ţi le-am dat; cine 1-ar crede, cine 1-ar asculta? — Se poate să aveţi dreptate, dar nu ignoraţi forţa unui curent general de opinie, care poate să distrugă tot ce aţi clădit până acum, a remarcat Cezar cu luciditate. — Noi ştim că deja sunt mulţi, îndeosebi intelectuali, care cunosc cel puţin o parte a adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu restul populaţiei, care este îndobitocită de sistemul social pe care 1-am creat tot noi şi mai ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceştia sunt cu ade-vărat o minoritate, în plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le trimitem, în această situaţie, chiar dacă unii oameni cunosc ade¬văratele noastre intenţii, vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibi¬litatea de a acţiona în mod eficient. Ei adoptă atunci vari¬anta victimei care se lamentează: „Ştiu, dar ce pot să fac? Ce putem noi să facem? Suntem legaţi de mîini şi de picioare. Suntem controlaţi şi supravegheaţi în tot ceea ce facem. Nu cred că mai avem vreo şansă", în acest fel, un segment important al populaţiei care ar putea să ne provoace mari greutăţi şi probleme a depus deja armele înainte de a începe lupta.
Posted on: Fri, 16 Aug 2013 09:04:30 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015