(28) Nu-i chip să îţi vorbesc de prea aproape, Nici stihuri, Doamnă Brună, să-ţi dedic, Sau să-ţi culeg răsuri de pe colnic Cu haina bună ruptă prin hârtoape. Curtându-te galant, după tipic, La ale curţii vesele agape, Nu-i slobod ca batista să îţi scape, Iar eu atunci să vin să ţi-o ridic, Precum ar face-o slugă credincioasă, Şi nu am voie să-ţi sărut, mă tem, Nici poala hainei negre de mătasă, Iar la ospeţe, precum vezi, şedem, Mereu la două capete de masă. Putem, în schimb, să ne privim cât vrem. (29) Eu port, lipit cu sila peste faţă, Obrazul unei oacheşe femei, Iar masca ta, de desfrânată ce-i, Rânjeşte ca o mască de paiaţă. Şi ochii tăi, nu calzi, ci căldicei, Când cu priviri piezişe mă rasfaţă, Curvarule, văd doar o iubăreaţă, Cu suliman din gros pe faţa ei, Dar, potrivit cu firea-mi femeiească, Mă-ntreb de n-ai virtuţi ce nu se văd, Ori poate eşti de stirpe îngerească Şi te privesc, dar nu să mă desfăt: Voiesc doar să chitesc ce ai sub mască Şi chipu-mi alb, nu brun, să ţi-l arăt.
Posted on: Thu, 31 Oct 2013 07:05:38 +0000