Acum că ICR e sacrificat - e fapt consumat, că tot comuniști - TopicsExpress



          

Acum că ICR e sacrificat - e fapt consumat, că tot comuniști împuțiți și incapabili de altceva avem pe rol de conducători unici - nu mă mai indignează. Ce consider, în stilul meu inconștient optimist, este că au pus-o :-) Nu sunt un fatalist și nu-mi plâng de milă, știu cu siguranță că dacă ratați ca ăștia sunt soluțiile lor la 23 de ani de la revoluție atunci copiii mei cu siguranță vor scăpa de ei. Deja nu mai vorbim de politruci profesioniști, de comuniști convinși, avem aici deja o grupare strânsă de imbecili incapabili să facă altceva decât au fost dresați și care amăgesc o mulțime de suflete sărace spiritual și incapabile de acțiuni individuale, lipsite de imaginație, obediente și compromise moral. Deja proporția fripturiștilor care susțin șandramaua este maaaaaare, Ilici și ai lui trăiesc ultimele zvâcniri, ASTA E TOT CE AU PUTUT SCOATE DIN EI :-) Cultura se descurcă foarte bine și fără ICR pentru că ICR a fost jefuit deci cu sau fără ICR tot fondurile alea sunt disponibilie(din păcate). Nu-i nimic, avem nevoie de șosele, plaje, biserici, stadioane. Nu-mi pară rău că statul se ocupă de ele(și prost, evident), lasă că oamenii de cultură aveau nevoie de plasturele ăsta smuls rapid și dureros, vor găsi soluții. Articolul nu trebuie citit decât ca o simplă colecție de informații, nu ca un formator de părere.
Posted on: Thu, 27 Jun 2013 06:19:47 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015