Adaptabilitatea este apanajul inteligenţei. Cei care - TopicsExpress



          

Adaptabilitatea este apanajul inteligenţei. Cei care supraviețuiesc și se descurcă în viață nu sunt, neapărat, cei mai deștepți (folosesc în acest context diferența dintre inteligența nativă și informațiile acumulate prin studiu, atribuindu-le celor din urmă temenul de „deșteptăciune”), ori cei mai puternici, ci aceia care înteleg și știu cum/când să se adapteze. Degeaba acumulăm cantități impresionante de cunoștințe dacă nu știm cum să le adaptăm situațiilor în care ne punem (nimeni nu spune, de exemplu, că mayașii, egiptenii nu erau popoare extrem de deștepte și, cu toate acestea, undeva, au reușit să se piardă de evoluție). Degeaba ne dezvoltăm fizic puternic, dacă din punct de vedere psihic nu știm să ne mulăm pe emoțiile și pe presiunile cotidiene. În viață contează, mai mult și mai degrabă, ce știi să faci cu ceea ce ai. Mai bine să cunoști câte puțin din toate, dar suficient cât să îți folosească în diverse situații, decât să te concentrezi să depui prea mult efort într-o singură direcție. Din păcate, viața nu este ca un examen scris, de la școala. Poți să îți faci perfect temele, să știi teoria literă cu literă și să predai foaia de examen cu subiectele rezolvate fără cusur, dar dacă, în momentul în care situația se răstoarnă complet și logica este înlocuită de absurd, nu reușești să te adaptezi și să înveți noii pași, nimic - din normele vechi - nu îți mai este de folos. Experiența vă va duce către perfecționare. Asumarea de riscuri și un orgoliu cât mai mic vor crea învingătorii de lungă durată. P.S.: A nu se confunda demnitatea cu orgoliul. Demnitatea ține de condiția ta umană și respectul pe care ți-l porți, în timp ce orgoliul se află în strânsă legătură cu prostia. MSZ
Posted on: Mon, 08 Jul 2013 09:01:22 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015