Am postat un text care face referire la cele constatate de matematicianul Solomon Marcus (nu e pentru prima data) despre invatamantul romanesc. Sunt mereu cu sens. Dar mi-a amintit de o alta intamplare reala, deloc imaginara. O familie de romani se muta in Finlanda. Pustiul elev in clasa a III-a. Parintii sunt chemati la scoala. Impacientati, il intreaba pe cel mic daca a facut "prostii". Copilul nu are nimic de "raportat". Parintii sunt intrebati la scoala daca acasa copilul e sociabil, comunica. Nedumeriti, parintii cer lamuriri. Si ce afla. Ca tanarul era sub "observatie" pentru ca era singurul elev din clasa care nu punea intrebari. Parintii explica: in sistemul de invatamant de unde vine, copilul nu intreaba, el doar raspunde. Intamplarea acestor parinti reflecta observatiile lui S Marcus: invatamantul romanesc cultiva acest tip de raportare: elevul nu are dreptul la intrebari, doar la raspunsuri. Primul pas spre non-comunicare, stil ce se reflecta, ulterior, in toate relatiile interumane. Doar unii intreaba, si doar unii raspund! Raporturi de forta (profesor-elev), nu de cooperare. Si asta imi aminteste de celebrul exemplu care se da in cursurile de comunicare despre cum reusesc partenerii sa blocheze comunicarea ca apoi sa se arate nedumeriti ca nu merge relatia: partenerul vine acasa si spune: am avut o zi grea. Celalalt raspunde: si eu! Lucrurile acestea se invata timpuriu! Iar scoala nu corecteaza un sistem deficitar de a comunica ce si-a pus amprenta pe generatii intregi. Il continua! Invatand doar stabilirea unor raporturi de forta, nu de cooperare! Subtilitati de educatie? As spune ca sunt conditii esentiale pentru a crea o societate neisterica si neconflictuala!
Posted on: Sat, 28 Sep 2013 20:30:27 +0000