Am primit azi de la Ruxandra aceste rânduri închinate Sfinților Arhangheli pe care vi le împărtășim: Cine e ca Dumnezeu? (Mihail) Când setea necurmată de mărire L-a aruncat pe Lucifer în Negrul hău al Iadului, Arhanghelul cu voce de lumină A întrebat nevinovat: Cine e ca Dumnezeu? Şi-ntr-adevăr: cine-ndrăzneşte Să îşi imagineze Că e ca Dumnezeu? Răspunsul cu ochii Orbiţi de pământul Negru şi greu Al autosuficienţei Măsurate în aur Este: Eu! Eu, la nivelul meu de vierme ce abia reuşeşte să umple o gropiţă cât degetul mare al Celui Necuprins, eu, care am zile în care mă simt un sac de oase zdrăngănitoare şi mă mir ca de cine ştie ce minune că reuşesc să leg două vorbe cu sens, eu, care nu pot să iubesc ce nu e sânge din sângele meu şi simt nevoia acută să elimin din jur tot ceea ce are suflet, eu, care...ei, bine, eu sunt ca Dumnezeu! Păi, nu?! Ia uitaţi-vă, puţin, aici! Câţi dintre voi, sărăntocilor, îşi permit haine, case şi maşini ca ale mele?! La ordinul căruia dintre voi, viermii care strică peisajul destinat ochilor aleşi, pot fi scoşi din scenă în fracţiune de secundă?! Ce Dumnezeu mai mare decât mine vă puteţi imagina, cu minţile voastre bolnave şi proaste, de nevolnici?! Eu sunt Dumnezeul vostru! Dacă sunteţi atât de proşti, încât nu puteţi face nici un pas netraşi de sfori şi fără să vă loviţi cu fruntea de pământ în faţa cuiva, închinându-vă, închinaţi-vă mie!... Şi las, că am eu grijă să vă dau de toate!... Cu ochii plini de lacrimi deasupra lumii stinse, Ca Dumnezeu nu-i nimeni! Arhanghelii şoptesc. Totuşi, purtaţi în piepturi lumini mici, necuprinse! Latent, există Domnul în chipul omenesc! Dumnezeu-bărbat (Gavriil) Un piept plin de iubire! A rupt bucăţi din soare să le-aducă Jos, pe Pământ, la oamenii-apăsaţi De bolovanii grei ai neputinţei Şi sufocaţi de solul râzător Al celor ce puteau să-şi lase Urme cu viaţă pe Pământ. Sub scutul său prea tandru Se-adăpostesc cei fără apărare; Căci i se roagă mame, prunci, fecioare, Întocmai ca şi Sfintei Născătoare. Pe uşile altarelor sfintelor noastre biserici Cei doi arhangheli stau Ca-n drumul către Dumnezeu. Cu sabie de foc şi crini în mână Ei straşnic păzesc drumul către Rai. Pe pătimiţi veghindu-i la cap, de-or să rămână Încă, pe-această lume, stă, neclinit, Mihai! Mai sus de lumea asta trecătoare E dragostea divină, cu mii de feţe, dar Bucăţile n-o sparg; o fac mai mare!
Posted on: Fri, 08 Nov 2013 18:44:50 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015