Avalanşă de proteste şi dezminţiri de la Filialele P.R.M. din - TopicsExpress



          

Avalanşă de proteste şi dezminţiri de la Filialele P.R.M. din întreaga ţară Organizaţia de Tineret a Partidului România Mare, reprezentată de Oana Vieru, preşedinta organizaţiei, se dezice de aşa-zisa Plenară a Consiliului Naţional, desfăşurată, nestatutar, la 15 iunie a.c., la Palatul Parlamentului, şi acordă întreaga sa susţinere preşedintelui partidului, dl. Corneliu Vadim Tudor. La această mascaradă, pusă la cale pentru discreditarea singurului partid necorupt de pe scena politicii româneşti, au participat doar aceia care s-au lăsat convinşi de posibilitatea unui cîştig facil, uitînd, însă, de lupta crîncenă, purtată, de mai bine de 23 de ani, de preşedintele Corneliu Vadim Tudor, contra trădătorilor de Neam şi Ţară. OANA VIERU, Preşedinta Organizaţiei de Tineret a PRM * * * ILFOV. Filiala Ilfov a PRM nu a dorit să fie prezentă la aşa-zisa Conferinţă Naţională din 15 iunie 2013, ştiind că e nestatutară, întrucît în data de 7 iunie 2013 Biroul Permanent a votat ca această Plenară să fie amînată pentru 26 octombrie 2013. Menţionez că aşa-zisul preşedinte al PRM Ilfov (Danteş) este din Bucureşti, neavînd treabă cu judeţul Ilfov. Noi, reprezentanţii legitimi ai Filialei Ilfov a PRM vă recunoaştem, domnule Corneliu Vadim Tudor, ca preşedinte al Partidului România Mare. CONSTANTIN BEBE IVANOVICI, Preşedintele Filialei Ilfov a PRM * * * TIMIŞ. Referitor la evenimentele din data de 15 iunie 2013, am de făcut următoarele comentarii: nu am participat, deoarece am dat curs hotărîrii Biroului Permanent al PRM, întrunit pe data de 7 iunie 2013, de a amîna data desfăşurării Consiliului Naţional. Hotărîrea respectivă a fost adusă la cunoştinţă membrilor Biroului Executiv al PRM Timiş în şedinţa din data de 11 iunie 2013. Cu toate acestea, 5 membri PRM din judeţul Timiş au participat la eveniment. Indiferent ce va decide justiţia în legătură cu revocarea din funcţii a membrilor Biroului Permanent şi a preşedintelui partidului, rămîn la convingerea că PRM fără Vadim este ca şi catolicismul fără Papă. Părintele Iustin Pîrvu spunea că „Sfînta noastră Biserică ne învaţă despre existenţa unui război nevăzut cu diavolul, potrivnicul mîntuirii noastre, război care ne îndeamnă să punem mîna pe armele duhovniceşti: SMERENIA, POSTUL, RUGĂCIUNEA, MĂRTURISIREA şi toate celelalte fapte bune“. Cred că aici este cheia ieşirii din această situaţie. Soluţia este următoarea: fiecare dintre noi, de la preşedintele Vadim şi pînă la ultimul membru PRM, trebuie să ne spovedim şi să ne împărtăşim sincer (nu cred că există vreunul dintre noi care să nu aibă păcate) şi să transformăm PRM într-un „partid de îngeri“. Am intrat în PRM total dezinteresat şi idealist în anul 2009, datorită celor 4 piloni, reprezentaţi de cele 4 direcţii (creştină, naţională, europeană şi justiţiară) piloni pe care se sprijină întregul eşafodaj al PRM. Astfel, toate conflictele se vor stinge ca prin minune, deoarece cu toţii vom avea un lider suprem: Mîntuitorul Isus Christos. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Dr. LIVIUS ŢÎRNEA, Preşedintele Filialei Timiş a PRM * * * ARGEŞ. La adunarea desfăşurată la Palatul Parlamentului, în data de 15 iunie 2013, nu a participat nici un membru al Filialei Argeş a PRM. George BĂlan, Preşedintele Filialei Argeş a PRM * * * DÎMBOVIŢA. Urmare a hotărîrii Biroului Permanent al PRM din data de 15 iunie 2013, cu privire la aşa-zisa Plenară a Consiliului Naţional desfăşurată la Palatul Parlamentului în aceeaşi zi, Biroul Executiv Judeţean Dîmboviţa, întrunit în şedinţa din 18 iunie 2013, a luat următoarea hotărîre: 1. Susţinerea necondiţionată a conducerii partidului şi a preşedintelui Corneliu Vadim Tudor. 2. Desolidarizarea de cei care au organizat aşa-zisa plenară a Consiliului Naţional, considerînd-o nelegală. 3. Domnul George Ţîncu, preşedintele filialei, a fost desemnat singurul reprezentant legal al filialei. Orice substituire este nulă. 4. Abaterea de la această hotărîre duce la excluderea imediată din partid a celor care o încalcă. GEORGE ŢÎNCU, Preşedintele Filialei Dîmboviţa a PRM * * * BOTOŞANI. Biroul Executiv al Consiliului Judeţean PRM Botoşani, întrunit în ziua de 18 iunie 2013, a analizat situaţia apărută în interiorul partidului în urma desfăşurării a două întîlniri concomitente la nivel central în data de 15 iunie 2013, respectiv: * Plenara Consiliului Naţional convocată de un număr de filiale judeţene constituite în grup de iniţiativă; * Comitetul Director convocat de către Biroul Permanent Central. În urma discuţiilor purtate la aceste două întîlniri de lucru şi a hotărîrilor ce s-au adoptat şi care nu concordă, considerăm necesară exprimarea poziţiei noastre oficiale, şi anume: 1) Dezicerea de orice tendinţă de divizare a PRM, care în actuala conjunctură politică ar duce la dispariţia celui mai patriotic partid, în care doctrina naţională este sfîntă. 2) Sîntem hotărîţi şi vom acţiona pentru refacerea unităţii interne, necesară în lupta acerbă dintre partidele actuale. 3) Vom respecta toate hotărîrile legale ce se vor lua de către organele centrale alese statutar şi care respectă structurile şi rolul lor stabilit de Congresul IV din 2010. 4) Insistăm pentru respectarea Statutului PRM şi activarea organismelor create conform acestuia, respectiv Consiliul Naţional, Comitetul Director şi Biroul Permanent. 5) Principiul democratic să guverneze viaţa cotidiană din partid. Reamintim că noi dorim respectarea integrală a Statutului şi sîntem ataşaţi celor care trăiesc şi acţionează în acest spirit. 6) Abandonarea orgoliilor şi unirea într-un climat de înţelegere a tuturor forţelor interne, în vederea revenirii PRM pe un loc fruntaş. 7) Vom acţiona în vederea restructurării activităţii proprii, încît în cel mai scurt timp să atragem din nou electoratul la cotele de încredere avute. Ing. FLORIN NIŢURĂ, Preşedintele Filialei Botoşani a PRM
Posted on: Thu, 20 Jun 2013 04:15:33 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015