C.G.: Există un ferment creativ puternic la Teatrul ACT. Cum s-a menţinut această stare, în rândul artiştilor care vin aici? M.I.: Libertatea te omoară, îţi rupe oasele dacă nu te organizezi perfect. Dovadă este ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Libertatea ne omoară zi de zi, indiferent că vorbim despre preşedintele ţării sau despre un copil de pe stradă. Pentru că e devălmăşie, iar libertatea înseamnă o rigoare infernală, chiar tragică. Dacă vreţi, mutând puţin lucrurile, asta ţine şi de spiritul Teatrului ACT. Îmi spuneaţi, înainte de a începe înregistrarea, că sunt actori care aici joacă într-un fel vizibil diferit de modul în care o fac în alte spaţii. Acesta este răspunsul: se intră liber, dar cu o condiţie: să pui un pariu pe tine însuţi şi să ai ceva de spus. Nu există nici măcar obligativitatea banului. Trebuie să ai ceva de zis, valabil aici şi nu în altă parte, adică în spaţiul ăsta de 120 de metri pătraţi, cu publicul aproape; să vorbeşti foarte corect limba română, s-o respecţi, să ştii că nu ai unde să te ascunzi, nici fizic, nici metafizic, nici lingvistic... Toată libertatea aia mare se strânge într-un cerc foarte închis. Mai există şi libertatea de a te supune. Poate că asta este partea grea a libertăţii, iar dacă reuşeşti să te simţi liber pe coridorul ăsta îngust, înseamnă că eşti unde trebuie şi poţi să mergi mai departe. Sunt artişti care au trecut pe aici, dar nu au rezistat (sau nu au înţeles această libertate), iar alţii şi-au făcut imediat cuib la Teatrul „ACT“. Este un teatru independent în cel mai real sens al cuvântului. Şi cuvântul nu se referă la ceva în afara Statului, în afara culturii româneşti... Se referă la o stare de a fi, în primul rând. Trebuie să ne respectăm promisiunile pentru care am făcut acest spaţiu. Adică, să respectăm limba română, să nu-l înjurăm pe Dumnezeu... De fapt, altfel nici nu se poate: sunt lucruri de bun-simţ, căci dacă eşti un om cu picioarele pe pământ, îţi dai seama că în limba română nu poţi să înjuri şi să te răsteşti tot timpul. C.G.: Este jignită pe scenă sau în spaţiul public limba română, astăzi? M.I.: Să fim puţin mai îngăduitori, şi să zicem că sunt mai mulţi consumatori de proastă calitate decât creatori de limbă. Toată lumea consumă şi nu pune nimic în loc; parcă am fi la McDonald’s. Dar este o limbă solidă şi rezistă, fiindcă s-a lucrat vreo două sute de ani la ea. Se lucrează de pe la Alecsandri, de pe la Aron Pumnul... Ne anunţă Eminescu aceste lucruri, el fiind poate cel mai important între marii ei dulgheri. Cred că este o limbă complicată, grea; s-a născut asaltată din toate părţile de păsări migratoare sau sezoniere, care şi-au făcut cuib aici: mă refer la slavi, la turci, la greci, la evrei... Şi totuşi, într-o diagonală de la Sud-Vest până la Nord-Est, pe vreo mie şi ceva de kilometri, toată lumea înţelege pe toată lumea, deşi vorbim despre un imperiu lingvistic. Dacă trecem din Moldova în Transilvania, şi din Transilvania în Banat sau Oltenia, descoperim nişte ţări perfect distincte. Nici Euro nu le uneşte, nici PIB-ul: le uneşte doar limba şi cultura.
Posted on: Sun, 04 Aug 2013 04:14:56 +0000