Ca să evit orice eventuale neînțelegeri ale acestei postări, - TopicsExpress



          

Ca să evit orice eventuale neînțelegeri ale acestei postări, voi preciza încă de la început că nu am descoperit încă un animal pe care să-l detest. Majoritatea îmi plac foarte mult, iar câinii sunt unele dintre animalele mele preferate. Mereu m-au cucerit prin inteligența de care dau dovadă și capacitatea de a te binedispune chiar și atunci când ești cu psihicul la pământ. Acum, că am făcut această mențiune, absolut necesară, din punctul meu de vedere, să trec la subiect. Stau în chirie în București, de 8 luni. Din cauza lenei nu am fost nici până acum să îmi facă cei de la Poliție mutația pe buletin. Nu am avut nevoie de așa ceva și nici acum nu am. În plus, detest orice e legat de acte în țara asta pentru că, inevitabil, înseamnă stat la cozi infernale și interacțiuni cu funcționari prost plătiți care își descarcă nervii pe cine apucă. Totuși, întâmplarea abominabilă din decursul acestei săptămâni m-a făcut să las orice lene la o parte, să-mi iau inima în dinți și să merg să-mi folosesc o parte din concediu pentru a obține mutația respectivă. Mutația care îmi va da dreptul ca pe 6 octombrie să votez pentru eutanasierea câinilor fără stăpân. Pentru că nu e normal ca în țara mea, în orașul meu, ziua în amiaza mare un copil să fie sfâșiat la fel ca în junglă. Pentru că nu e normal că în primele 6 luni ale anului au fost mușcați peste 8000 de bucureșteni. Pentru că nu e normal ca mereu să stau cu ochii în patru (fie că sunt pieton, fie că sunt pe bicicletă) la fiecare câine: „Oare ăsta mă atacă sau scap și de data asta?” Nu, nu e normal și chiar dacă îmi pare rău pentru curmarea vieților caninelor abandonate, sunt conștient că altfel nu se mai poate. Nu avem suficienți bani ca să le creăm adăposturile necesare, iar situația actuală este complet indezirabilă. De aceea, în cursul săptămânii care urmează voi face un pas spre normalitate și îmi voi „procura” dreptul de a vota. Mă doare că trebuie să votez pentru asta, dar, așa cum am mai spus, „decât să plângă mama, mai bine să plângă mama câinelui”! Mereu am crezut că dacă vrem să schimbăm ceva pentru a merge într-o direcție pozitivă trebuie să ne facem fiecare treaba cât putem mai bine. Eu o să fac ceea ce ține de mine. Exemplul personal e singurul în care cred. ;)
Posted on: Sat, 07 Sep 2013 16:42:41 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015