Când am încetat să observăm frumosul și când am început să vedem doar urâțenia? Când ne-am lăsat simțul estetic să ne părăsească și l-am înlocuit cu vulgaritate? Când am început să trecem nepăsători peste durerea altui om și când am uitat să întindem mâna pentru a ajuta, nu pentru a arăta cu degetul? Când am început să admirăm prostia, incultura, scandalurile de tot soiul și când am încetat să asimilăm lucurile frumoase, de bun gust? Mă doare că ne-am pierdut omenia. Mă doare că pe zi ce trece involuam, devenim neoameni. Nimeni nu se mai pune în locul altui om înainte de a începe să-l critice și să-l judece aspru, sau dacă o fac, sunt din ce în ce mai puțini. Mă doare că nu mai este apreciat efortul unui om de a face ceva, oricât de mic și de neînsemnat ar părea. Toată lumea dă cu paru’. Mă doare că ne complicăm lumea în care trăim și apreciem opulența în loc să vedem frumusețea simplității. Mi se pare că nu mai avem loc unii de alții. Ne duelăm în vorbe usturătoare și în replici cât mai acide. Nu mai avem răbdare și timp să ascultăm povești și să ne înțelegem unii pe alții. Sau măcar să încercăm asta. Totul a devenit o competiție acerbă, inutilă. Suntem egali. Poate că ne diferențiază un număr de kilograme, un cont în bancă, mărimea unei case, culoarea pielii, a părului sau forma feței. Dar nu ar trebui să aparținem altei categorii în afară de oameni. Mă doare nedreptatea. Mi-e dor de oameni. Iustina T. ©
Posted on: Wed, 21 Aug 2013 20:24:46 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015