Dacă aș fi fost Pițurcă... Am așteptat cu sufletul la gură revanșa. Spectacolul se dădea în spectacol pe la toate televiziunile. Care mai de care spuneau pronosticuri optimiste, gen ,,batem cu 3-0’’, sau ,,2-0’’, se dădeau și marcatorii, Marica și Maxim fiind printre protagoniști. Orice reporter se dădea de ceasul morții să prindă o declarație de la o actuală sau fostă glorie fotbalistică și minutele înaintau spre absolut. Nu m-am dus la meci. Am fost la cel cu Turcia și m-a enervat. Nu meciul, încăpățânarea. Strategia celui mai bun selecționer din România, care nu a reușit să-și motiveze oamenii a lăsat de dorit cu turcii. Să ții pe teren oameni inexistenți până în ultimul minut, doar pentru că ai tu o capsă, mi se pare prea mult. Așadar am privit din fotoliu. De la încălzire, se cam vedea că mulți dintre ai noștri aleargă în reluare. Începe meciul, meciul secolului, meciul mileniului, cum vreți. Ce presupuneam se întâmplă. Mățel nu face pasul la offside, deși a juca la offside mi se pare cea mai riscantă tactică, și milogu Mitroglu o înfige în ațe pe lângă Tătărușanu, care nu prea știe să apere cu picioarele. Meciul are o zvâcnire de orgoliu românesc, dar nu se poate face nimic cu pase laterale și cu înapoi. Raț, Goian, depășiți de miză, Torje nu e în stare să dea o centrare serioasă și se termină prima repriză. Speranțe că vin motivați de la cabine. A doua repriză începe fără suflu românesc. Tănase fuge 40 m și nu mai are aer. Stancu șutează spre poartă de zici că o dă acasă la portar. Bănel pe bancă privește la o fază care nu anunța nimic și râde de autogolul grecilor care, văzând că nu putem nimic, au zis să ne mai dea speranțe. Marica nu știu dacă a câștigat un duel unu la unu. Blazare, antrenament cu peste 50 de mii de oameni în tribune. Nici o încercare de pătrundere frontală, nici o încercare de tribling pe poartă, doar lateral, ca la handbal. Se fluieră finalul și ne lasă lați pe teren, Maxim care a jucat la minim e ridicat de Chiricheș, care, în sfârșit și-a dat jos masca din cauza căreia nu vedea. Toți cu tunurile pe Pițurcă. De la cel mai mic până la cel mai mare. Demisia sau ce? Nu judec capacitatea antrenorului de a motiva fotbaliștii. Dar, dacă aș fi fost Pițurcă, aș fi renunțat la orgoliu și, pentru ultima cruciadă a generației mele și pentru ultima încercare de calificare, aș fi cerut public scuze tuturor celor pe care i-am jignit, și, în presă aș fi strigat: ,,Rădoi, Radu Ștefan, Chivu, Sânmărtean, Mutu, Săpunaru, ,,hai băieți cu toții să facem să mergem la mondiale’’. Ce ar fi ieșit, nu știu, dar aș fi rămas în istorie ca antrenorul care și-a călcat pe ambiție de dragul unei națiuni, care a rămas în minte doar cu golul lui Hagi din 94 din SUA.
Posted on: Thu, 21 Nov 2013 09:25:23 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015