Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.Efes 2.4-9 Experienţa neprihănirii pune capăt vieţii vechi, care a fost trăită fără Dumnezeu, şi face o introducere la înnoirea interioară. Deşi este vorba despre o singură lucrare de răscumpărare şi despre o singură răscumpărare, totuşi lucrarea divină şi plină de har se face vizibilă treptat în diferite domenii ale vieţii şi este exprimată prin noţiuni diferite. Totul începe prin trezire: omul despărţit de Dumnezeu, care este mort spiritual, este trezit la realitate. Aceasta se întîmplă prin Duhul lui Dumnezeu, prin predicarea Evangheliei. Pînă atunci omul este într-adevăr mort spiritual, fără ca s-o ştie. Pentru el lumea este în ordine, el nu-şi dă seama că ceva nu este în ordine. Indiferent dacă este sau nu religios, omul înlătură orice gînd care se referă la viaţa de după moarte, la responsabilitatea personală înaintea lui Dumnezeu, în faţa judecăţii. Cel ce nu exclude o astfel de posibilitate îşi spune lui sau altora: „ Eu nu am omorît pe nimeni şi nu am făcut cutare sau cutare lucru, deci nu va fi aşa de rău, dacă va veni ceva”. Dar atunci vine ceva cu adevărat. Toţi ar trebui să afle că Dumnezeu nu este un bunic bătrîn sau un unchi drăguţ, în faţa căruia poţi avea trecere prin cîteva cuvinte măgulitoare. Atunci Dumnezeu nu mai este Mîntuitorul iubitor, ci un Judecător aspru. EL este legat de propriul Său Cuvînt şi trebuie să judece conform acestuia. Aşa cum El este legat acum de Cuvîntul Lui şi îi iartă pe toţi care Îl cred, dîndu-le har şi dezvinovăţîndu-i, tot aşa El va judeca drept pe toţi care I s-au opus, contrazicînd Cuvîntul şi planul Său de mîntuire. Chiar şi aceia care au încercat să facă ceva pe căi proprii, fără să se fi predat Domnului cu adevărat, vor fi decepţionaţi. Nu contează doar să crezi, ci trebuie să-L crezi pe Dumnezeu - să crezi după cum a stabilit El condiţiile în planul Său de mîntuire referitor la omenire. Cine nu-L crede pe Dumnezeu, îl face astfel mincinos (1 Ioan 5, 10). Mai întîi este aşa, omul firesc nu ia seama la lucrurile spirituale, chiar dacă este religios şi procedează astfel. Totul începe cu trezirea conştiinţei din somnul spiritual. La predica lui Petru de la Rusalii, oamenii au fost aşa de mişcaţi şi au fost treziţi în interiorul lor, încît au întrebat: „ Fraţilor, ce să facem? ” (Fap. 2, 37b). Prin vestirea Evangheliei, ascultătorii află diferite lucruri despre Dumnezeu, fac cunoştinţă şi au experienţă cu El. Atunci cînd Petru a predicat în casa lui Corneliu, în timpul predicii cei prezenţi au aflat totul dintr-o dată, de la pocăinţă pînă la botezul cu Duhul Sfînt (Fap. 10, 34-48). Depinde de poziţia interioară a ascultătorilor, de aşteptarea lor în credinţă şi de predica împuternicită, astfel Duhul lui Dumnezeu poate lucra conform Cuvîntului vestit. Este bine că nu există şabloane care pot fi aplicate. Credinţa adevărată şi valabilă înaintea lui Dumnezeu vine din predică - din mesajul Evangheliei depline. Ascultătorii Cuvîntului pot trăi toate experienţele spirituale care sînt nesesare pentru mîntuire. Duhul lui Dumnezeu începe să lucreze dăruind omului putinţa să-şi recunoască starea sa proprie, aceasta conducînd la pocăinţă. Omul simte durere pentru lucrurile pe care el nu le-a făcut corect, şi cere iertare de la Dumnezeu.
Posted on: Thu, 17 Oct 2013 18:55:06 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015