Du-mă înapoi la Constantinopol... Cum poate ajuta Bizanțul, iar nu Roma, la menţinerea lui Pax Americana. Criza economică, datoria naţională în creştere, angajamentele externe excesive – nu aşa se conduce un imperiu. America are nevoie de consiliere strategică serioasă. Și repede. Ea nu a fost niciodată Imperiul Roman, iar să-i adopte acum strategiile – extinderea nemiloasă a imperiului, dominația asupra popoarelor și marca ruperii de oase a războiului total – nu ar face decât să grăbească declinul Americii. Mai bine ar fi să ia aminte la întruchiparea răsăriteană a imperiului : Bizanțul, care i-a supraviețuit opt secole predecesorului său roman. America trebuie să redescopere astăzi lecțiile marii strategii bizantine. Din fericire, de la bizantini se poate învăța mult mai ușor decât de la romani, care nu ne-au lăsat mai nici o moștenire scrisă a strategiei și tacticii lor, doar fragmente de texte și o compilație livrescă a lui Vegetius, care știa prea putin despre arta guvernării sau despre război. Bizantinii, în schimb, au scris totul – tehnicile lor de persuasiune, arta culegerii de informații, gândirea strategică, doctrinele tactice și metodele de operare. Toate sunt scrise limpede într-o serie de manuale militare bizantine care au ajuns până la noi și într-un ghid important despre arta guvernării. Mi-am petrecut ultimele două decenii studiind aceste texte ca să întocmesc un studiu despre marea strategie bizantină. Statele Unite ar face bine să țină seama de următoarele șapte lecții dacă vor să rămână o mare putere : I. Evită războiul prin toate mijloacele, în toate situaţiile, dar acționează întotdeauna ca și cum bătălia ar putea începe în orice moment. Antrenează-te intens și fii gata de luptă în orice clipă, dar nu fi nerăbdător să te baţi. Scopul cel mai înalt al pregătirii de război este acela de a reduce probabilitatea de a trebui să lupți. II. Adună informații despre inamic și obiceiurile lui, și monitorizează-i acțiunile încontinuu. Eforturile în acest scop prin toate mijloacele posibile s-ar putea să nu fie foarte productive, dar sunt arareori o risipă. III. Fă campanie viguros, atât ofensivă, cât și defensivă, dar evită luptele, mai ales bătăliile de anvergură, mai puţin atunci când circumstanțele sunt foarte favorabile. Nu gândi ca romanii, care au considerat persuasiunea doar un adjuvant al forței. În schimb, foloseste forța în cele mai mici doze posibile pentru a-i convinge pe cei ce pot fi convinşi și a le face rău celor ce nu pot încă ceda persuasiunii. IV. Înlocuiește lupta de uzură și ocuparea unor țări cu războiul de manevră – lovituri-fulger și raiduri offensive, pentru a-i fărâmiţa pe dușmani, urmate de retrageri rapide. Ideea nu este să-i distrugi pe inamici, pentru că ei pot deveni aliații de mâine. O mulţime de dușmani poate fi mai puțin amenințătoare decât unul singur, atâta timp cât aceştia pot fi convinși să se atace între ei. V. Străduieşte-te să pui capăt războaielor cu succes recrutând aliați pentru a schimba echilibrul de putere. Diplomația este chiar mai importantă pe timp de război decât pe timp de pace. Respinge, aşa cum au făcut-o bizantinii, aforismul prostesc potrivit căruia atunci când armele vorbesc, diplomații tac. Aliații cei mai utili sunt cei aflaţi cel mai aproape de inamic, pentru că ei știu cel mai bine cum să lupte cu armatele lui. VI. Subminarea este cea mai ieftină cale spre victorie. Atât de ieftină, de fapt, în raport cu costurile și riscurile luptei, incât trebuie să fie întotdeauna încercată, chiar cu inamicii aparent ireconciliabili. Nu uita : până și fanaticii religioși pot fi mituiţi – bizantinii au fost printre primii care au descoperit asta – căci pot fi destul de creativi în inventarea justificărilor religioase pentru a-și trăda propria cauză ("pentru că Islamul va fi oricum învingător până la urmă..."). VII. Când diplomația și subminarea nu sunt suficiente și lupta este inevitabilă, foloseşte metode și tactici care exploatează slăbiciunile inamicului, evită să uzezi armatele și slăbeşte cu răbdare forţa inamicului. Asta ar putea cere mult timp. Dar nu e nici o urgență, căci de îndată ce dispare un inamic, un altul îi va lua cu siguranță locul. Totul se schimbă neîncetat, conducătorii și națiunile se ridică și decad. Numai imperiul este veșnic – desigur, dacă nu se epuizează singur. ("Du-mă înapoi la Constantinopol", titlul unei melodii compuse de Nat Simon şi Jimmy Kennedy) Articol apărut în Foreign Policy - preluat cu acordul autorului Traducere de Marguerite Romoşan Edward Nicolae Luttwak (născut în 1942 la Arad, România) este strateg militar american, consultant la nivel înalt şi autor a numeroase lucrări de istorie şi strategie militară, printre care Coup d’État. A Practical Handbook (“Lovitura de stat. Ghid practic”, apărută şi în româneşte), The Grand Strategy of the Byzantine Empire (“Marea strategie a Imperiului Bizantin”) şi The Rise of China vs. the Logic of Strategy (“Creşterea Chinei faţă în faţă cu logica strategiei”). Edward Luttwak
Posted on: Tue, 23 Jul 2013 06:22:13 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015