Mana de luni, 7 Octombrie 2013 A FACE MAI MULT DECÂT ŢI SE - TopicsExpress



          

Mana de luni, 7 Octombrie 2013 A FACE MAI MULT DECÂT ŢI SE CERE de Rick Boxx În ce fel priveşti legile şi regulile care privesc domeniul tău de activitate sau locul tău de muncă? Te supui doar atât cât să nu fi acuzat de călcarea legilor sau regulamentelor sau eşti gata să vezi dincolo de litera legii? De ani de zile ofer consultanţă unor lideri din domeniul profesional şi de afaceri pentru a înţelege împreună principiile biblice ce se aplică la viaţa de zi cu zi în afaceri. Când am început să fac acest lucru, mi-am dat seama că pentru a evita pericolul de a nu practica ceea ce predic a trebuit să-mi fac o evaluare personală serioasă. Asta însemna să-mi examinez viaţa pentru a determina chestiunile ignorate în trecut sau cele ce nu au fost rezolvate. Cinstit vorbind, acest lucru nu este totdeauna comfortabil, însă ştiam că este necesar şi important pentru integritatea mea ca şi consultant. În urma acestor evaluări mi-am dat seama că una din fostele mele firme avea o datorie mică, dar neplătită. Chiar dacă această datorie era a firmei şi din punct de vedere legal nu aveam vreo responsabilitate personală, Dumnezeu mi-a arătat în mod clar că în toate privinţele El doreşte ca eu să fiu fără prihană. Ca urmare, am contactat firma şi le-am trimis un cec cu suma respectivă. Proprietarii firmei respective au fost foarte surprinşi. M-au sunat nu doar să-mi mulţumească, dar să-mi şi spună că din moment ce datoria fusese din punct de vedere legal ştearsă şi înlăturată din registrele contabile, ei au donat suma trimisă unei biserici locale. Fără îndoială aş fi putut trece cu vederea această datorie. Din punct de vedere legal era datoria unei persoane juridice ce nu mai exista. Din moment ce finanţele personale nu erau implicate legal în această afacere, nu eram obligat să le plătesc. Asta era după litera legii! Totuşi, ca urmaş al lui Hristos, dedicat unei trăiri integre nu puteam folosi litera legii ca scuză. Ştiam că după spiritul legii lucrurile stăteau altfel. Cum aş putea vorbi altora despre onestitate şi integritate dacă eu nu aş fi gata să trăiesc după aceste standarde? În Noul Testament, în cartea Efeseni 5:3, suntem învăţaţi aşa: „curvia sau orice altfel de necurăţie sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi”. Standardele lui Dumnezeu, după cum sunt revelate în Scriptură, trec dincolo de legea omenească, şi dacă dorim să fim ambasadori eficienţi şi credibili pentru Dumnezeu trebuie să fim gata să trăim ca atare. Nu intenţionez să învinovăţesc pe nimeni, însă dacă Dumnezeu îţi arată ceva ce ar trebui să îndrepţi sau ceva ce ar trebui să faci (chiar dacă din punct de vedere legal nu poţi fi tras la răspundere), te sfătuiesc să faci acest lucru cât mai curând posibil. Nu vei regreta! Întrebări pentru reflectare şi discuţie 1. Cum crezi că sunt privite în general legile şi regulile de către majoritatea oamenilor? 2. Dar tu? Te supui regulilor în funcţie de împrejurări? De ce da sau de ce nu? 3. Crezi că este de folos să facem mai mult decât cere legea ? 4. Până unde crezi că trebuie să luăm în considerare convingerile spirituale? Explică răspunsul. NOTĂ: Dacă deţii o Biblie, te sfătuim să citeşti şi următoarele pasaje ce fac referire la acest subiect: Proverbe 30:8-9; Matei5:20, 23-24; Marcu 11:25, 12:30-31; Luca 6:31 ©Acest material nu poate fi reprodus sau transmis în orice fel sau mod, fără acordul în scris al Asociaţiei Mentorendienst Braşov!
Posted on: Sun, 06 Oct 2013 19:46:44 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015