Miercuri, 14 august 2013, începând cu ora 09.00, Primăria - TopicsExpress



          

Miercuri, 14 august 2013, începând cu ora 09.00, Primăria Sectorului 2 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 va organiza în Parcul Plumbuita evenimentul „Carnavalul vacanţei – muzică, dans şi voie bună!”. Pe aleile parcului, copiii îşi vor lua în serios rolurile menite să recreeze atmosfera festivă, plină de veselie şi umor, caracteristică carnavalului. În cadrul evenimentului vor susţine programe artistice şi demonstraţii sportive copiii din centrele Primăriei Sectorului 2: Complexul pentru Activităţi Recreative şi Educaţie „Sfântul Pantelimon”, Centrul de Zi de tip After - School din cadrul Şc. Gen. nr.26, Centrul de Servicii Socio-Educative pentru Elevi “Sfânta Maria”, Copiii aflaţi în sistemul de protecţie al sectorului 2. De asemenea, copiii înscrişi la cursurile de karate organizate în cadrul Complexului pentru Activităţi Recreative şi Educaţie „Sfântul Pantelimon” vor oferi o demonstraţie. La finalul evenimentului, aleile parcului Plumbuita vor aminti de vremuri demult apuse, în care domniţele şi cavalerii vor dansa alături de invitaţi. .
Posted on: Tue, 13 Aug 2013 09:19:35 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015