Miercuri 6.30 dimineața. Cuibărit în patul meu, simt cum cineva mă strig. Încerc sa îmi dau seama ce visez si sa dau de persoana care mă caută. Nimic. Eu nu visez. Dintr-o data simt o atingere pe umăr, mă întorc somnoros si inpaienjenesc ochii. E tata. Îmi spune sa mă trezesc. Sau asta cred. -Astăzi mergem sa îţi arăt pamanturile noastre. Cu greu mă ridic din pat după încă doua vizite ale părintelui meu. Îmi trag un tricou si o pereche de pantalonii de trening, încalţ ghetele mele hi-tech si îmi pun o bluză cu gluga. Un frig virgin mă strânge în braţe de îndată ce fac primul pas afara. Ochii mi se deschid instantaneu. Soarele încă se chinuie sa răsara iar cocoşii deja trimiteau sms-uri gainilor din ograda. De´ndată ce îmi simte prezenta, Butufei, pechinezul preferat al familiei îmi da buna dimineața cu un latrat scurt în timp ce îmi linge plin de bucurie mâna dreapta, miscind vesel din coada.O nouă zi este pe cale sa înceapă. Întind pasul si mă alătur tatălui meu care era înfofolit într-o ditamai geaca si gata de plecare. Ajungem la primul loc. -Stii care este al nostru? mă întreba tata. Privesc de jur-împrejur pământul ăla negru cu dâre verzui ce se întinde în fata mea ca o mare de întrebări fără răspunsuri, apoi mă întorc spre tara si îi spun cu o moaca de nepasare: -Habar nu am! Tata, zambeste linistit apoi cu o voce hotărata îmi arată în stânga mea. -Uite asta este. Aici avem grâu, uite se vede, e cam mic. Anul asta grâul nu o sa se prea facă, spune trist ca pentru el. -De unde pâna unde? întreabă ignorantul din mine. -Uite de aici de la brazda asta pînă la urma aia de tractor de acolo -De unde stii? continuai eu ca un copil la vârsta întrebărilor care incep cu "da de ce?" Fără sa scoată un cuvânt, tata se duce la marginea locului, se uita puțin in jur căutînd parcă codul cu bare de pe fiecare brazdă din arătura, face o întoarcere de 90 de grade la dreapta si începe sa meargă cu pași mari înainte numărând cu voce tare: -Unu, doi, trei..... La un moment dar se opreşte si spune: -Uite pâna aici este al nostru! -Sigur? nu eram încă convins de stiinta agrara a tatalui meu: -....de unde stii? Tata râde plin de încredere, face o alta întoarcere de 90 de grade la dreapta si începe sa facă nişte pași mici, punând un picioare înaintea celuilalt ca atunci cand eram mici si faceam poarta de fotbal cu doua pietre. Se opreşte în mijlocul drumului si înlătura cițiva bolnavii cu cizmele lui mari. Apoi cu un semn simplu din deget îmi spune ca are nevoie de o sapă. Mă duc după ea si i-o aduc imediat. Tata începe sa arunce cîteva lovituri hotărâre de sapă acolo în mijlocul drumului, înlătură din nou cu vârful cizmei pământul apoi cu vârful sapei, înlătură restul de pămînt. Mă cheamă lânga el si făcând un gest cu capul, îmi ia privirea de mâna si îmi arată, acolo lângă vârful sapei, o bucata de fier veche si ruginită. -Vezi tărușul asta? La fel ca asta mai este unul acolo. Imi arată din priviri locul din mijlocul drumului unde a inceput numărătoarea. -....si la fel este si la celălalt capăt. In ziua aceea au mai urmat încă 8-9 opriri, poate chiar 10 unde tata a repetat același ritual la perfectiune, fără ca sa greșeală măcar o data. Am privit toată ziua cu gândul sa încerc sa înțeleg cum face dar la sfârșitul acelei zile singurul lucru care mi l-am amintit a fost drumul înapoi spre casa. citeste tot aici: lucratdemina.blogspot.es/2012/03/vizita-la-mosie.html
Posted on: Thu, 15 Aug 2013 19:32:42 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015