PUTEREA IUBIRII PARENTALE (1) -“Isaac îl iubea pe Esau … - TopicsExpress



          

PUTEREA IUBIRII PARENTALE (1) -“Isaac îl iubea pe Esau … Rebeca însă iubea mai mult pe lacov” (Geneza 25:28)- Verdictul este acesta: ceea ce ajung copiii tăi spune mai multe despre calităţile tale de părinte decât despre genele lor! Istoria lui Esau şi a lui lacov este un studiu de caz despre favoritism, rivalitate dintre fraţi, acceptare condiţionată şi eşecul parental (Geneza 25-27). Gemenii sunt la fel de diferiţi precum sarea şi piperul. Esau este tipul sportivului, iubitor al naturii şi vânător, lacov este tipul liniştit, iubitor de casă şi sensibil. Personalităţile atât de diferite ne pun la încercare calităţile de părinte. Dar diferenţa crucială nu a fost între cei doi băieţi, ci între părinţi şi între părinţi şi băieţi. Isaac şi Rebeca, în calitate de părinţi, nu sunt uniţi; ei nu au iubit în mod necondiţionat! “Isaac îl iubea pe Esau pentru că mânca din vânatul tui”. În aceasta constă esenţa disfuncţiei familiei lor! Tatăl “iubea”condiţionat. Dacă Esau aducea acasă vânat, el era iubit. În esenţă, există trei feluri de dragoste: dragoste dacă îmi împlineşti nevoile; dragoste deoarece mi-ai împlinit nevoile şi dragoste necondiţionată, care nu cere nimic de la tine – dragostea lui Dumnezeu, dragostea de care au nevoie copiii de la părinţii lor. Părinţii egoişti le cer copiilor să dovedească în mod constant că sunt demni de iubirea lor. Dragostea lui Isaac a existat dacă şi deoarece Esau i-a împlinit nevoile. Dar dragostea condiţionată este asemenea unui test. Aprobarea temporară şi favoritismul câştigat îl face pe copil să simtă “dacă nu fac şi nu sunt ceea ce doreşti, mă vei respinge”. Ea dă naştere la nesiguranţă, inadecvare, anxietate, amăgire, depresie şi idei de autodistrugere la copii. Notele, înfăţişarea, darurile şi abilităţile nu au nimic de-a face cu dragostea. Totuşi, în mod ironic, faptele şi atitudinea copilului tău se pot îmbunătăţi semnificativ dacă ştie că este iubit în mod necondiţionat.
Posted on: Fri, 06 Sep 2013 03:46:42 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015