Scrisoare către persoana. Ești o minune, sunt o minune. Mă uit și mă cutremur de ce văd. E tainic, grandios! E înfricoșător, de-a dreptul! Cine ești Tu, sau tu? Cine sunt eu? E așa de trist și absurd cum complicăm viața! E totul lipsit de sens! E o nebunie absurdă! E înfricoșător fără dragoste, fără gingășie! Tu ești un ghem de frici, eu sunt un ghem de frici. Mă umflu și ma dezumflu de griji absurde, frici iraționale! Pentru ce toate astea? Viața e înfricoșător de scurtă! Ajută-mă Doamne să-mi înțeleg chemarea! Simt că ne ratăm vocația, chemarea! Dacă Tu nu ești, totul e tâmpit de absurd! Mai contează că-s sănătos sau bolnav? Mai contează că mor sărac de pneumonie din cauză că dorm în ploaie sau dorm în casă și răcesc? Mai contează că o strâng în brațe, sau îmi plâng cu amar singurătatea? Mai contează toate tâmpeniile pe care le fac la servici și care nu au nici o legătură cu VIAȚA? Toate sunt praf, cenușă, fum! Oricum, dacă Tu nu ești, dacă nu există un "dincolo", totul e deșert, absurd, e irelevant ce fac! Și cel mai tâmpit e felul cum mă umflu eu ca un balon de săpun! Ce grea e povara mândriei! E atât e complicat să-ți faci o mască! E atât de costisitor s-o întreții cu migală, nu cumva să-ți crape cineva bibeloul prețios! E obositor, e amar de obositor! E greu să fiu câine cu fratele meu! De ce trebuie să complicăm totul? Cică e defensivă! Ha! Mereu îs în atac! Bravul soldat! Ce apăr cu atâta strășnicie? O pungă cu mizerii, pe care scrie "povestea vieții mele, imaginea mea"? Mărgăritare false? Dar dacă Tu Doamne ești, atunci pot spune că mi-am ratat chemarea până acum! Învață-mă să Te iubesc, să iubesc, să iubesc PERSOANE! O persoană e atât de minunată! Doamne, mi-e frică de cât de fantastică și minunată, delicată și adâncă poate fi persoana cu care intru în dialog! Ce taină! E CINEVA! E LIBERĂ! E ALTCINEVA decât mine! Și eu n-am nici o putere de a o controla! Și parcă mai tot timpul nu-s eu, pentru că văd că nici pe mine nu mă pot controla! Și pierd atâta timp făcând strategia vieții, în loc să o trăiesc! Doamne, viața asta de aici e atât de scurtă! Învață-mă să fac ceea ce trebuie, dă sens vieții mele! Eu n-am venit în lumea asta pentru balegile pe care le-am făcut și pe care le fac cu atâta drag! E o nebunie, e moarte, e o moarte veșnică! Arată-mi ce sa fac! Îți mulțumesc că m-ai trezit cu acest gând "Hei, vei muri, trezește-te, pune început bun!"! Văd neputința care mă paralizează, am nevoie e Tine, inclusiv să vreau! Învață-mă să iubesc, să fiu gingaș, să mângâi pe cel rănit! Singur nu pot, e mai mult decât pot eu, poate că nu-i nici omenește, e mai mult! Învață-mă și vino Tu în balega asta, căreia eu îi zic viață, fă din ea Viață! Învață-mă să fiu simplu, să accept, să fiu blând! Învață-mă să dau jos masca asta grea, de plumb. Învață-mă și ajută-mă să accept că ești mai deștept ca mine și că părerea mea e doar o imagine, nu e Adevărul! Învață-mă să accept dragostea Ta, dragostea celorlalți! Binecuvântează persoana cu care dialoghez, Învață-mă să o respect! Amin!
Posted on: Thu, 26 Sep 2013 23:53:27 +0000