Sursa inițială: o reprezintă demolările din anii ‘80 indiferenta autorităților față de înmulțirea necontrolată a câinilor rămași fără stăpân Cauza actuală și cea mai ignorată a apariției câinilor fără stăpân: abandonul puilor – se datorează persoanelor care locuiesc în medii rurale ori urbane, preponderent la casa cu curte care, în loc să-și sterilizeze animalele, prefera să le lase să-și urmeze instinctul, iar puii rezultați sunt abandonați în piețe aglomerate, păduri de la periferii, pe lângă restaurante, școli, grădinițe etc. abandonul câinilor de apartament – au apărut pet shop-urile, iar tentația sau insistențele copiilor au făcut ca multe animale să fie achiziționate pe baza unui impuls de moment, iar următorul pas să fie abandonul. Totodată familii întregi au plecat să muncească în străinătate lăsând în urmă animale fără adăpost. Factorii care contribuie la amplificarea fenomenului: sursele de hrană (resturi menajere care abundă), oamenii care hrănesc generații întregi de pui proveniți de la cățeaua blocului, în loc s-o sterilizeze și să-i ofere aceeași îngrijire până la dispariția ei naturală. lipsa de responsabilitate a proprietariilor de animale care își lasă câinii necastrați să umble liberi pe străzi. Fie masculii cu proprietari montează femelele fără stăpân, fie femelele cu stăpân sunt montate și se întorc acasă gestante, iar proprietarii vor abandona puii la naștere. lipsa educației privind necesitatea sterilizării, lipsa fenomenului de adopție, slabă informare, nepăsarea. absența unor programe eficiente de gestionare a populației canine sau mai rău, aplicarea unor măsuri total nedocumentate și ca atare, greșite. Aparent, există 3 metode de rezolvare a situației actuale: 1. Omorârea câinilor. O metodă care la prima vedere pare cea mai eficientă și rapidă. La o examinare mai atentă, vom constata că prinderea și eutanasierea câinilor prin metode “umane” se dovedesc a fi operațiuni foarte scumpe, de multe ori imposibile și ineficiente: - acțiunea de prindere a câinilor se desfășoară într-un ritm lent și anevoios: iubitorii de animale se împotrivesc și își ascund câinii când se organizează prinderi, hingherii sunt mituiți sau agresați de către locuitorii din zonă - rata de prindere, fără sprijinul populației, este mult mai mică față de rata de înmulțire a câinilor rămași - câinii rămași, inclusiv puii, au rata de supraviețuire mai mare întrucât sursa de hrană și adăpost este mai bogată 2. Înființarea unor adăposturi care ar putea găzdui toți câinii fără stăpân. Pare o idee bună și mult mai umană decât omorârea câinilor, însă este foarte costisitoare. - sumele necesare pentru construirea acestor adăposturi – gigant ar fi fabuloase, pe măsură ce s-ar popula cu animale, restul exemplarelor s-ar înmulți nestingherite, profitând de spațiul și resursele rămase. În acest fel ar trebui construite alte și alte adăposturi - costurile construcțiilor, costurile prinderii, sterilizării animalelor din adăposturi, asigurarea hranei și asistenței medicale pe tot parcursul vieții, costurile administrării (îngrijitori, produse pentru igienizare, medic veterinar, medicamente, etc) sunt uriașe. Nici un consiliu local nu și-ar putea permite asemenea buget. 3. Controlul reproducerii. Cu toate că pare cea mai lentă metodă, cu efecte care nu se văd instantaneu, aceasta este singura soluție care s-a dovedit eficientă în cazul unei populații mari de animale fără stăpân. Felul în care se aplică această metodă este unul simplu și cu multe avantaje. Controlul reproducerii presupune: prinderea animalelor, deparazitarea, vaccinarea și sterilizarea lor, identificarea și marcarea într-un mod vizibil de la distanță și eliberarea acestora în locul de unde au fost capturate. Avantaje: - crește eficiența prinderilor (iubitorii de animale vor ajuta echipajele să ia câinii dacă vor știi că aceștia se vor reîntoarce), iar de multe ori câinii vor fi aduși pentru sterilizare chiar de către cei care îi ocrotesc. - prin vaccinare se elimină riscul producerii unor zoonoze periculoase (rabie) - numărul exemplarelor agresive (masculi în perioada de montă, femele cu pui) va scădea drastic. În urma sterilizării comportamentul animalelor se schimbă în totalitate, cel mai puternic instinct, cel de reproducere, dispare, nu se mai formează haite (în perioadele de montă s-au înregistrat cele mai multe cazuri de agresivitate) - câinii nu mai migrează, fiind mai facilă o păstrare a evidenței acestora și depistarea unor exemplare cu probleme (câini agresivi, bolnavi etc). - sterilizarea în masă este singura soluție care dă rezultate pe termen mediu și lung. Mai mult decât atât, este o soluție decentă, umană și pentru care s-ar primi sprijinul organizațiilor de protecție a animalelor, cât și al cetățenilor. Dovezi științifice: Tratate, inclusiv concluziile Organizației Mondiale a Sănătății recomandă aplicarea unui program de control al reproducției și nu adoptarea unei soluții radicale, inumane, scumpe și cel mai grav, total ineficiente! Cercetările conduse de Organizația Mondială a Sănătății în perioada 1981-1988 în cadrul programului A.G.F.U.N.D. / OMS de luptă împotriva rabiei umane și canine din țările în curs de dezvoltare au relevat faptul că programele de eliminare a câinilor (care prevăd prinderea și eutanasierea câinilor comunitari) sunt atât ineficiente, cât și costisitoare. Nimic nu dovedește că eliminarea câinilor ar fi avut vreodată un impact semnificativ asupra densității populației canine sau asupra propagării rabiei. În spiritul viziunilor științific fundamentate, exprimate pe plan internațional și național, programele de “prindere și eliminare” a câinilor fără stăpân sunt considerate ineficiente pe termen mediu și lung deoarece nu atacă originea problemei, care este ritmul ridicat al reproducerii. În concepția promovată, ”CONTROLUL populației canine se bazează prioritar pe: STERILIZĂRI, VACCINĂRI, (implicând înregistrări și marcaj), plus EDUCAȚIE și SUPRAVEGHERE”. Motivul este că dacă densitatea animalelor dintr-o anumită zonă a depășit un număr critic, atunci soluția de mai sus este singura care poate rezolva problema. O dată ce numărul câinilor este atât de mare ca în România, se pot omorî oricât de mulți câini, pe perioade extrem lungi și tot nu se va reduce numărul acestora. Rata de înmulțire este mult mai rapidă decât capacitatea autorităților de a prinde și omorî animalele. În plus această rată crește proporțional cu rata omorârii. Câinii fără stăpân se hrănesc cu resturile menajere ale populației. Asta înseamnă că într-un oraș ca București, un număr maxim de câini poate supraviețui în limita cantității de resturi disponibile. Chiar dacă s-ar reuși exterminarea a 50% din populația canină, tot nu s-ar face nimic mai mult decât îmbunătățirea condițiilor de înmulțire și supraviețuire a celeilalte jumătăți rămase și implicit dublarea spațiului disponibil și a cantității de hrană. Acest lucru ar spori imediat rata de înmulțire și conform studiilor efectuate, în numai un anotimp de împerechere s-ar ajunge la numărul inițial de câini. Astfel, metoda uciderii animalelor ar putea fi aplicată la nesfârșit fără nici un fel de rezulatat. Argumente: În România nu s-a ținut cont de părerea specialiștilor, autoritățile au eutanasiat câinii fără stăpân. În București, în anul 2001 erau 80.000 de câini. În perioada 2001- 2007, Administrația pentru Supravegherea Animalelor – București a raportat capturarea și eutanasia a 144.339 câini. 2001….47.916 câini eutanasiați 2002….33.650 câini eutanasiați 2003….10.159 câini eutanasiați 2004….13.602 câini eutanasiați 2005….14.418 câini eutanasiați 2006….13.236 câini eutanasiați 2007…. 11.361 câini eutanasiați S-a folosit un buget de 9 milioane de euro. Rezultă că pentru eutanasierea unui câine s-au cheltuit peste 60 euro, în timp ce o sterilizare costă 20 euro. În prezent în Capitală, în urma unor calcule bazate pe metode științifice, Organizația Vier Pfoten estimează că trăiesc aproximativ 40.000 de câini fără stăpân. Dintre aceștia, aproximativ 60% sunt deja sterilizați. CONCLUZIE: Pe parcursul celor 7 ani, plecând de la cei 90 000 de câini existenți în anul 2001, au fost omorâți 144 399, alți aproximativ 50 000 au murit din cauza naturale (bătrânețe, boli, accidente) iar numărul lor s-a redus numai la 40 000. Se deduce clar că rata înmulțirii și supraviețuirii crește o dată cu rata omorârii. Practic, prin metoda omorârii, nu se poate elimina mai mult de 50% din efectivul de câini dintr-o anumită arie, atâta timp cât numărul lor a depășit un prag critic. Metoda sterilizării masive și rapide, “în covor”, micșorează drastic rata de înmulțire în timp ce procentul deceselor din cauze normale rămâne constant. În fapt, scăderea populației canine de la 80.000 la 40.000 a fost cauzată de sterilizarea “pe alocuri” făcută de diverse asociații, persoane particulare, AȘA prin sterilizarea câinilor revendicați sau programe inițiate de cabinete veterinare prin reduceri de cost pentru câinii fără stăpân. Practic, în nici unul din acești ani nu s-a reușit eutanasierea a mai mult de jumătate din câinii de pe străzi. În acest fel, dacă nu s-ar fi și sterilizat – în mică măsură – numărul acestora ar fi fost aproape același. În schimb, dacă cei 80 000 de câini de la momentul respectiv ar fi fost sterilizați în masă (peste 90%) acum problema ar fi fost rezolvată. Media de viață a unui câine fără stăpân este de 6-7 ani ,iar numărul acestora s-ar fi diminuat de la an la an până la dispariție. Este regretabil că în România, singura soluție găsită de autorități este uciderea câinilor sau ignorarea problemei atâta timp cât aceste soluții există de foarte mulți ani, iar autoritățile au fost informate de către diverse organizații internaționale de protecția animalelor cu privire la metoda sterilizării masive, ba mai mult decât atât, aceste organizații au oferit sprijin care presupunea ajutoare materiale, sterilizări gratuite și punerea la dispoziția autorităților de personal specializat în vederea demarării unui amplu program de control al reproducției canine.
Posted on: Sun, 14 Jul 2013 11:12:57 +0000