Trecutul… Nu imi pierd timpul recitind scrisori. Elimin vehement nostalgia copilariei, care nu ma intereseaza, pentru ca nu mai e, nici nu are sa mai fie. Nu obisnuiesc sa plang pe ruinele trecutului meu, pentru ca: 1) ori e cu adevarat trecut , si atunci nu inteleg de ce m-ar mai interesa ori 2) nu e trecut, ci present inca in suflet, si atunci trebuie alimentat cu pasiune si cu inteligenta, iar in nici un caz cu lacrimi. (…) Poate mai tarziu, cuprins iara de febra activitatii, sorbind voluptetea existentei printer atatea cadaver, exaltand conflictele care te depasesc sit e perpetueaza – viata, acest sir de explozii… - vei intelege. Vei intelege ca trecutul individual nu merita sa ne intoarca un singur ceas privirile din contemplarea actualitatii. De ce sa pastram, sa revedem, sa gustam, sa ne intristam, sa ne tanguim pentru un manunchi de fleacuri? (…) Nu ti-e scaraba de trecutul dumitale? Nu te sufoci amintindu-ti-l integral si altfel decat ca un catalizator al noilor depasiri? E umilitor. Si e un indemn la pretuirea clipei de acum, care poarta infinite potente, asteptand pumnul celui ursit sa le descarce. Trecutul: prilejuri de eroism, de supravietuire, de don quichotism pierdute. Cultul trecutului individual: autoeronare fata de valorile individuale, adica: infumurare stupida sau imbecilitate. Reintoarcerea la trecut: slabiciune, literature, pierdere de timp, batranete. Trecutul meu: nu ma intereseaza; ballast de experiente consummate si assimilate; forme de viata care si-au secatuit continutul; elanuri care si-au produs comotia motrice. Exista numai ceea ce a fost asimilabil, si atunci nu-l mai numesc trecut, ci oase si sange. (…) Exista luciditate, pasiune, vointa, reserve nervoase pentru socuri, sentimental demnitatii si dispozitia je m’enfichismului. Trecutul meu – focar de sentimentalism refulat, mina de umilinte, vitrina de bibelouri si papusi. Pe unde am trecut – trec astazi nepasator si luminat. Ce Dumnezeu? Sunt atatea de cunoscut, de iubit, de urat, de condamnat, de vomitat, de batjocorit. Sunt atatea brate care incearca sa-mi incerce bratele. As vrea ziua nesfarsita, si noaptea nesfarsita. De unde sa mai gasesc timp sa ma mai gandesc la cele ce au fost? De unde sa mai gasesc pasiunea de a le inviasi inteligenta de a le intelege? Atunci cand ma ispitesc, reactionez. Dupa atatia ani de incercari, am invatat cel putin un lucru: sa nu ami confound slabiciunea cu necesitatea (…). Cat timp sunt viu – etapele vietii mele imi sunt indiferente. Ce voi face, aceasta ma preocupa. Am inaintea mea o pasta pretioasa: anii si nepasarea pentru suferinta. (…) Totul iti sta in putere. Si dumneata gasesti timp sa lacrimezi pe cateva sarmane caramizi arse, pentru o floare presata in Eminescu si amintirea primului sarut, la denii?... De ce prefer trecutul dumitale trecutului adevarat, vast si profund ca un cer, trecutului cu eroi si cu nebuni, cu sfinti si cu asasini, cu femei si cu nave, cu spanzuratori si cu epopee?... Acela iti poate fi indemn. Trecutul dumitale, prilej de dezolari minore si de confesiuni. 17 august 1928 Mircea Eliade: Profetism romanesc – Scrisori catre un provincial
Posted on: Thu, 27 Jun 2013 06:51:02 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015