Ucigașul prăfuit.. Ziua 3. În localitate sunt câteva biserici între care una cunoscută ca schit – Sf. Ioan Botezătorul - care, la fața locului, nu-și afișează rangul însă construcția aduce cu un schit. N-am adunat informații ci, fiind înaintea sărbătorii Schimbarea la Față m-am rugat, am meditat, am mulțumit.. Calitatea de credincios n-are – în mintea mea – legătură cu dogmele, obiceiurile ci mai ales cu încercarea de a înțelege Biblia, cele 10 porunci și încercarea de a le aplica, a repara, de a deveni, cu fiecare clipă, mai bun, mai corect, mai cinstit; unii spun… asemenea lui Iisus Christos. Așa că sărbătoarea religioasă din ziua următoare n-avea darul să mă pună la rând într-o procesiune la o biserică purtătoare de hram pentru că icoanele sunt tot acolo, hramul nu pleacă nicăieri iar ceea ce mi se cuvine sau nu este rânduit undeva, fără acordul meu sau îndurare dacă nu e meritată minut cu minut.. În zadar te târăști în genuchi după 20 de preoți, o cruce și o icoană dacă te ridici și înșeli, furi și spurci pe mai departe – dimpotrivă. Am urcat întru aceasta pe alt deal, pe un drum din nou neasfaltat – deci prăfos – până la schit cu inima cât un purice cum mi se întâmplă singură pe cărări de munte când nu întâlnesc țipenie de om. Da, eram singură, soțul urmându-mă la sute de metri pentru că nu-mi place să împart aceste minute cu nimeni. Este o relație între creator, natura lui și mine și mă deranjează orice persoană care încearcă să împartă clipele astea cu mine gândind că este bine să fim împreună în fața Lui. Am credința, poate greșită, că orice mi-ar fi dăruit Cerul, am venit, sunt și voi pleca singură în relația cu El. Am coborât mult mai liniștită, fără acea teamă de ”urși” și, cum ”oferta turistică” este lacul și numai lacul, ne-am îndreptat spre el. La lac se poate ajunge prin câteva puncte, cele mai folosite fiind din ”parcarea” lacului sau prin parcarea hotelului Lacu Roșu (chestie care produce confuzie). Parcarea este o noțiune bramburistic folosită astfel că nimeni nu știe exact unde e și cum funcționează. Unii spun ”parcarea de la Lacu Roșu”.. Aceasta se poate traduce și ea, diferit. La intrarea din șosea a lacului este un fel de vale prăfoasă și foarte prăfoasă (când plouă trebuie să fie fascinantă) unde se opresc unele autocare, uneori la intervale numai de ei cunoscute. Nu e nimic spre informare; absolut nimic. Chestie care le permite să oprească unde vor, când vor, nimeni nu știe nimic iar dacă ai pierdut-o se cheamă că ești terminat dacă nu ți-ai oprit 100 lei de taxi până la Gheorgheni sau Bicaz, sau, mai rău, dacă ai legătură cu un tren. Tot pe aici se intră în ”rezervație” pentru aprovizionarea talciocului cu lucruri pe care n-ar trebui să le duceți acasă sau să le dăruiți decât după ce le-ați studiat câteva ore. Talciocul din cartoane, corturi și folii de plastic nu pleacă nicăieri. Tot pe aici se intră și se parchează permanent în ”rezervație” pentru aprovizionarea feluritelor terase și rulote fără pic de bun gust în aranjament care vând cam aceleași chestii la 5 lei, 100 lei,… Și tot pe aici intră și adastă feluriți ”cu trecere”. Rezervația arătând – fără exagerare – o mizerie. Sunt și câteva restaurante cu stil dar oferta lor e pe gustul celor care adoră hrana de hipermarket (voi reveni) preparată la microunde și servită la prețuri de restaurant. Vis-a-vis de această intrare se înșiră cârdurile de mașini care plătesc legal parcarea la oră. Este un balamuc greu de descris dar e acolo, îl puteți verifica. Autocarele care preiau călători din stațiune opresc și ele variat dar neanunțat astfel că ai toate șansele să nu prinzi niciunul. Cel mai adesea opresc în șosea (nu sunt mulți călători fără auto personal) lângă restaurantul Panorama, un restaurant cu stil și o scară foarte îngustă care face altă legătură cu șoseaua. Lângă această scară se cască – din șosea – o râpă prăfoasă și bolovănoasă de 4-5m adâncime și unghi de 90 grd în care ai toate șansele să cazi și să te oprești în două ”stâncuțe” divers colorate. Nu există parapet, nu o scară amenajată, nu un efort de umplere a acelei râpe cu ceva material, pământ și ceva arbuști – nimic. Altă parcare Lacu Roșu este aceea de la Hotelul Lacu Roșu și restaurantul lui. Aici pare să se amenajeze ceva. Nu știu ce căci nu era nimic scris dar erau lucrări. Aici, după gustul meu, aș fi organizat, cu orar, toate parcările autobuzelor curse dar și autocarele și mașinile turiștilor. Până la lac se putea amenaja o frumoasă promenadă paralelă cu șoseaua. Acum sunt niște hrube insalubre, tufișuri sinistre după apus și scurgeri misterioase – evident pe o pardoseală de praf, pietre și ceva nisip. Scurgerile sinistre sunt și în fața lacului și mă întreb ce-or fi: să fie suc, să fie bere, să fie efectele lor… Ceva timp de pierdut am petrecut în talciocul de la lac căutând ceva artizanat local veritabil - ioc. Mai toate făcăturile sunt 50lei, 70 lei, 100 lei… toate făcături de doi bani. Normal, copiiilor nu le mai iau nimic că mi le pun în cap dar cum să pleci de ”undeva” fără să duci ceva nepoțelei ?! Pe asta se și bazează, cred, comercializarea nimicurilor. Poți târgui (negocia) ceva la preț dar nu sunt de formația asta. Îmi place la producătorul să pună un preț de bun simț iar eu să i-l plătesc. Astfel că am luat totuși o ie confecționată (nimic de mână) pentru doi ani cu 40 lei (și dacă era pentru 40 era același preț) și un frumos costumaș unguresc (un fel de ie și o fustiță) confecționat și el dar cu gust, cu o etichetă de Ungaria și cu una de Sebeș.. Am dat pe el 100 lei (era ca de patru ani) și gata…. Am cheltuit banii cu plăcere chiar dacă jumătate din ei nu erau meritați pentru că-i dădeam într-un județ al patriei mele, nu la Roma sau Londra. Dar am plătit pentru ”artizanat” experiența… Când văd astfel de prețuri la iile reale, lucrate de mână, să nu mai strâmb din nas la prețuri aproape identice. Restul timpului am început să ne dăm seama de ce turiștii nu rămân mai mult de două-trei zile, de ce turismul intern nu mai merge.. dacă e vinovat autoturismul sau alta e cauza..
Posted on: Fri, 16 Aug 2013 16:51:41 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015