Un vis la "a sfintit. " Un a sfintit InRosit de sangele Muntelui. Un vis ce vine din adancuri de suflet romanesc, adus de vantul de seara. Ce parca plange cu vaiet rascolitor. De tulnic. Ma bantuie o teama stranie. Ca nu e vorba nici de aur. Nici macar de metalele mult mai pretioase decat aurul. Ma cutremura un sentiment straniu ca miza e mult mai mare decat atat! Ma trec fiori reci la gandul ca brate viclene, batjocoritoare si mandre, care cred ca pot totul, doar pentru ca au primit- sau au furat- mai mult decat le-ar trebui in inca zece vieti - intind maini lacome spre comorile ascunse acolo, in muntele meu vrajit. Ma trec fiori reci la gandul ca ranjete perfide de tradatori se grabesc sa le deschida cai despre care cred - cu naivitatea omului orbit de mandrie si bolnav de pofte- ca le stapanesc. Vad brate viclene si guri salivand repezindu-se ca fiare de prada, incet si perfid, cu ochi reci de otel ce-ar calca pe cadavre spre telul lor otravit. Cu pasi inceti, ce induc atat de usor in eroare. Cu zambet grotesc, arogant si atat de batjocoritor, catre cei care vand mult prea mult, pe nimic. Catre cei ce-au tradat, vanzand ce nici nu era al lor, pe un pumn amarat de arginti. Si vad aceiasi ochi reci, sclipind de dispret cand platesc cu mai multi arginti - dar tot infinit prea putin - celorlalti, ce sunt ceva mai vicleni, pretul pentru a nu spune nimic. Vad ochi de fiara inghetati privind sfidator si plini de dispret catre cei care nu inteleg nimic. Catre cei ce nu banuiesc, orbiti de patimile lor, ca acolo, in pamant, ca acolo in locul ravnit, e mai mult decat aur si mit. Ca acolo, in inima muntelui vrajit, ascuns in altare si in crapaturile zidurilor fiecareia din cele sapte biserici, acolo, in respiratia tainica a galeriilor subterane, e mai mult decat tot ce au avut vreodata bratele lor viclene si reci.... Visul imi pare din ce in ce mai real. Incep sa strig. Vad brate intinse hulpav, rasfirate in mii de umbre sinistre ce ascund o singura fiara- o caracatita pe care cu greu o distingi. N-o vezi, sta ascunsa in nisip, lipita, parand a dormi. Si oricum, esti deja ametit. De atata timp, sunt atatea umbre cu care te lupti....Dar o vad, ca prin vis si incep sa tip. Imaginea bratelor cu gheare inrosite de sange-otravit, intinse spre muntele meu vrajit, ma trezeste deodata din somn. Ma ridic, sunt deodata alt om. Si ma trezesc rostind raspicat, cu un glas ce nu pare a fi al meu... - glas adanc, stravechi si viteaz, ce rosteste incet... " Pana aici!" Oare ei chiar nu stiu? Ca ravnesc la ceva ce nu poate fi atins? "Sub cumplit blestem cade acela ce atinge comori ce nu sunt pentru el..."imi spunea candva un batran cioban ardelean, pastrator de taine din vremuri de dincolo de timp. Din cufere de nemurire dacica. Imi amintesc ochii lui. Chipul lui cel smerit. Un toiag. Si aud, ca prin vis, cum din muntele meu vrajit, se aud glasuri vii. Ce se-nalta la cer si vin cu tunet si ploi inapoi, udand seminte ce-ncoltesc si cresc ca-ntr-un basm. Cat altele-n cincizeci de ani! Deodata nu mai sunt numai eu, mica, speriata, tipand. Sunt multi, tot mai multi, mai multi si mai multi. Rostind raspicat intr-un glas: " Pana aici!" Sunt cei ce se vad. Dar mai multi par a fi cei uitati! Ce pasesc nevazuti " in rand cu cei ce au ramas" "Pana aici!" se aud voci rostind intr-un glas. Si-un tulnic rasuna din cer. Si aud. Si vad. Parca pot, dac-as vrea, chiar sa ating. Cum se apropie incet, de bratele reci, viclene, hotesti, spre ochiul inchis, greoi de abis si ingrasat de pacat, un batran. Mic. Smerit. Il aud si incep sa plang. Nu noi vom lupta. Caci noi nu mai suntem demult, nimic... Ma-ntorc spre inima, sa-mi plang pacatul ce m-a infrant, insa nu, nu ma misc. Caci aud din spatele meu, un glas de batran bland, smerit, rostind raspicat catre fiara pe care-o priveste in ochi, cu ochii arzand, aceleasi cuvinte...rostite de mii de ani...Asa ca nu, nu ma misc. De-aici nu ma misc. E sufletul neamului meu in joc. Pe viata si pe moarte e lupta de-acum! E acum si aici. Dar cum pot sa plec? cand din spate se-aude un tunet rostit: "Pana aici!" Din spate se aud munti strigand raspicat, in ecouri de fulger si de tulnic plangand...aceleasi cuvinte de sute de ani... Sau poate de mii de ani...Nu, nu, de aici nu ma misc! Ce vis am avut... Am nevoie de aer proaspat, caci simt ca ma sufoc si am bratele reci. Trebuie sa imi revin. Ma reped spre fereastra. In drum, din graba ma-mpiedic si daram tot ce zacea aruncat pe masa cea mica din colt. Ridic cartea uitata acolo demult, ce zace acum deschisa, aruncata pe jos. O intorc. Simt ca iau foc. Incep sa citesc tremurand. Un glas de batran se face auzit... Exact ca in vis... Ecoul de tulnic ma tine pe loc. Nu, de aici nu ma misc! Stau sa ascult si sa dau mai departe cuvant cu cuvant, ce s-a spus, MII de ani, din Muntele meu Vrajit! "-Eu nu ti-as dori vreodata sã ajungi sã ne cunosti, Nici ca Dunarea sã-nece spumegand a tale osti. Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe, Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe; Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod; Imparati pe care lumea nu putea sã-i mai incapa Au venit si-n tara noastra de-au cerut pãmânt si apa - Si nu voi ca sã mã laud, nici ca voi sã te-nspaimant, Cum venira, se facura toti o apa s-un pãmânt. Te falesti ca inainte-ti rasturnat-ai valvartej Ostile leite-n zale de-mparati si de viteji? Tu te lauzi ca Apusul inainte ti s-a pus?... Ce-i mana pe ei în lupta, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau sã-i smulga de pe fruntea ta de fier, A credintei biruinta cata orice cavaler. Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul... Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este, Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste; N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid Care nu se-nfioreaza de-a ta faima... ....,!" "Mama, ce vis am avut... "
Posted on: Mon, 09 Sep 2013 21:42:34 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015