Veninul de albine, componentele majore si efectele fiziologice ale acestora Veninul de albine este un produs biologic propriu albinei si nu intra în categoria principiilor active transmise de plante asa cum sunt mierea, polenul sau propolisul. El este depozitat într-o vezicula speciala a albinelor si reprezinta un produs de secretie glandulara, care este eliminat pentru protectie în caz de pericol, fiind un act reflex de autoaparare. Cantitatea de venin pe care o poate elimina la o întepatura o albina cu glanda de venin normal dezvoltata este de circa 0,3 mg venin lichid, corespunzând la circa 0,1 mg substanta uscata. Cantitatea de venin este determinata de vârsta albinelor, de hrana si de sezon. Cantitatea maxima de venin se obtine de la albinele în vârsta de 15-20 de zile, dupa care glandele secretoare degenereaza treptat. În general se afirma ca odata folosita rezerva de venin nu se mai reface. Totusi unele cercetari mentioneaza ca dupa eliminarea prin întepare rezerva de venin a albinelor se reface cu conditia ca integritatea organului specializat sa nu fie Veninul de albine în stare naturala este un lichid dens, incolor, cu miros specific, întepator, gust amarui acid, astringent, arzator. În contact cu aerul la temperatura ambientala, componentii volatili se evapora, restul cristalizeaza sub forma de cristale alb cenusii cu miros specific si gust astrigent. Proprietatile terapeutice se mentin o lunga perioada de timp în conditii de temperatura sub 0 grade. Componentele majore si efectele fiziologice ale acestora: Veninul de albine are o compozitie complexa atât în substante organice cât si anorganice dizolvate într-un mediu usor volatil. Compozitia si efectele fiziologice ale veninului ca produs de secretie al albinei si cel utilizat în terapie nu sunt echivalente. Diferenta este data de componenta volatila. Pentru cuantificarea efectelor veninului de albine asupra unor tesuturi sau organe, se folosesc numeroase variante experimentale care presupun administrarea prin diferite modalitati a veninului pur integral, a veninului cristalizat si resuspendat în seruri. 1. Melitina: o polipeptida ce contine 26 de aminoacizi si reprezinta 40-60% din compozitia veninului. Este cel mai toxic component si este responsabil de efectele dureroase ale întepaturii. Actiuni si efecte: - antibacteriana si antifungica; - antitumorala; - inhibitor la nivel de sistem nervos central, produce contractia musculaturii netede si striate; - produce eliberarea de histamina; - proprietati radio-protectoare; - creste permeabilitatea vasculara, produce hemoliza directa; - scade tensiunea arteriala; - puternice proprietati antiinflamatoare. 2. Fosfolipazele (A2 si B): reprezinta un grup de enzime foarte raspândita în lumea vie. Este alergenul major al veninului de albine. Actioneaza direct asupra membranelor biologice. Actiuni si efecte: - actiune radio-protectoare; - este mastocitolitica; - determina eliberarea de histamina; - scade presiunea arteriala; - are proprietati antigenice; - prezinta efecte antagoniste fata de alpha- toxina stafilococica si toxina tetanica; - actiune antitumorala. 3. Apamina: este cel mai mic polipeptid neurotoxic cunoscut ( contine 18 aminoacizi) si singurul capabil sa strabata bariera hematoencefalica. Actiuni si efecte: - este antigena; - proprietati antiinflamatorii. 4. Hilauronidaza: este principalul factor responsabil pentru raspândirea celorlalte molecule ale veninului de albine în tesutul atacat. Actiuni si efecte: - creste permeabilitatea capilara; - prezinta proprietati legate de raspunsul imunitar; - este antigenic si anafilactogen. 5. MCDP: este un peptid cu efect degranulatoriu al mastocitelor. Actiuni si efecte: are efecte mult mai mari decât hidrocortizonul în suprimarea evolutiei artritei adjuvante induse (este de 100 de ori mai eficient decât hidrocortizonul. - creste forta de contractie (beta-adrenergica) a inimii; - creste ritmul cardiac; - efecte reduse asupra circulatiei coronariene; - proprietati antiaritmice. 7. Minimina: actioneaza asupra larvelor de insecte, întârziind dezvoltarea acestora. 8. Adolapina: este un neuro transmitator cu proprietati analgezice si antiinflamatorii. - mareste diametrul si permeabilitatea capilarelor; - actioneaza asupra musculaturii netede din vasele mari, provocând dilatarea lor si implicit scaderea tensiunii arteriale; - declanseaza senzatia de mâncarime a pielii în zona întepaturii. 10. Dopamina: stimuleaza activitatile motorii. Actiuni farmacologice Doctorul Langer (chimist german) a descris în 1897 urmatoarele trei actiuni ale veninului de albine: hemolitica (produce distrugerea globulelor rosii); hemoragica (produce iesirea sângelui din vas); neurotoxica (produce blocarea nervilor). Indicatii terapeutice Tratamentul cu venin de albine este poate chiar mai vechi si mai faimos decât tratamentul cu miere. In bolile reumatismale (poliartritele infectioase si de alta origine, spondiloza, poliartrita deformanta, nevrite, radiculo-nevrite, nevralgii rebele, sciatica, ulcere trofice ale pielii, plagi atone), maladii chirurgicale ale vaselor periferice (flebite nesupurate, endarterite), infiltratii inflamatorii nepurulente, astm bronsic, boala hipertonica vasculara în stadiile I si II (hipertensiune arteriala), irite, iridociclite, tireotoxicozele in stadiile I si II (hipertiroidiile fara visceralizare, fara complicatii cardiace). Cele mai bune rezultate se obtin însa in tratamentul bolilor neurologice (nevrite, nevralgii, miozite). Mai putem observa rezultatele interesante pentru tratamentul nevrozelor climacteriale (de menopauza), în boli infectioase la ochi (trahom, ulceratii corneene sau panus). Profesor Dr. N. M. Artemov a stabilit în practica sa de peste 20 de ani urmatoarele contraindicatii ale apitoxinoterapiei: hipersensibilitatea alergica individuala la veninul de albine, tuberculoza, maladiile infectioase acute, hepatitele, nefritele, bolile venerice, anumite boli psihice, infectiile purulente acute, insuficientele cardiovasculare, starile de epuizare a organismului, diabetul zaharat si starea de graviditate. Terapia cu venin de albine - aplicaţiile veninului de albine În mod tradiţional, veninul de albine este administrat prin: înţepături directe cu albine care sunt stimulate să înţepe în zona afectată, puncte ţintă sau puncte de acupunctura. In funcţie de natura bolii, veninul de albine standardizat poate fi folosit în creme, linimente, unguente sau sub formă injectabilă. Cel mai eficient este veninul provenit din înţepătura directă a albinelor de la sfârşitul primăverii până la începutul sezonului de toamnă, respectiv perioada în care albinele se hrănesc cu polen de bună calitate pentru a produce un venin puternic. In timpul iernii, veninul este mai puţin eficient. soluţie injectabilă de venin de albine - metodă care este considerată ca standard pentru administrarea veninului. Soluţia de venin este preparată din venin de albine pur (Apis Venenum Purum] şi este un preparat homeopatic. Acest preparat se administrează intradermic, chiar între straturile subcutanate sau subcutanat, sub piele, pentru a imita efectul înţepăturii de albine. Fiecare injecţie este echivalentul aproximativ al conţinutului mediu al unui sac de venin (sau ceva mai puţin decât acesta). (iontoforeză) şi metoda ultrasonoforetică (fonoforeză) se practică mai ales în Europa şi China. Terapia cu venin de albine este practicată de asistenţii de sănătate şi de apiterapeuţi. Există protocoale de tratament ce pot fi urmate, în general, tratamentul începe cu determinarea stării pacientului, dacă acesta este alergic sau nu, prin administrarea intradermică a unei cantităţi mici de venin. Dacă nu se produce nici o reacţie alergică, tratamentul va fi continuat prin administrarea uneia sau a două înţepături de albine sau inj ecţii. Tratamentul se face la intervalde 2 zile (o zi, da; o zi, nu), respectiv de 3 ori pe săptămână, prin creşterea treptată a numărului de înţepături sau injecţii. Durata tratamentului depinde de tipul de afecţiune şi de gradul Cum se face tratamentul: o albină este scoasă dintr-un recipient sau din stup cu ajutorul unei pensete şi este ţinută deasupra zonei vizate a corpului, pe care albina o înţeapă. Numărul, locurile şi frecvenţa înţepăturilor depind de pacient şi de afecţiunea de care acesta suferă. Spre exemplu: pentru o simplă tendinită, se pot aplica doar câteva înţepături - poate 2-3 la o şedinţă, într-un număr total de 2-5 şedinţe. O problemă cronică, cum este cazul artritei, necesită 2-3 şedinţe săptămânale, cu mai multe înţepături pentru fiecare şedinţă, iar durata totală a tratamentului poate varia între l şi 3 luni. Aplicarea de unguente şi creme pe bază de venin de albine La noi în ţară au fost puse la punct, la începutul anilor 1980, două formule ale produsului APIREVEN (unguent şi liniment), care au fost utilizate în tratamentul poliartritei Rezultatele aplicării locale au condus la reducerea durerilor musculare, durerilor sciatice, neuromialgiilor şi durerilor nervilor intercostali şi bronşici. Cazuri de flebite şi tromboflebite tratate cu venin de albine în aplicaţii locale au înregistrat o creştere a temperaturii pielii, cu o modificare a circulaţiei sanguine. Rezultate foarte bune se pot obţine în toate cazurile de afectarea nervului sciatic şi în cele cu dureri de origine nervoasă sau musculară. In afecţiunile cronice de inflamare a nervilor, veninul de albine oferă rezultate foarte bune, care se manifestă prin încetarea durerilor şi printr-o recuperare parţială a mişcării. Combinarea terapiei cu venin de albine cu o terapie orală vitaminică conduce la obţinerea unor efecte analgezice la pacienţii dependenţi de cortizon ce suferă de poliartrită reumatoidă. Veninul de albine, sub formă de unguent, se aplică timp de 4-5 zile, după care se face o pauză de 2-3 zile. Apoi, tratamentul este reluat. Veninul de albine este un exemplu clasic al principiului homeopatic care spune că o substanţă care produce simptomele unei boli este un medicament (leac) pentru respectiva boală. Bolile reumatice au ca rezultat edemul, durerea si inflamaţia. O înţepătură de albină produce aceleaşi simptome. Veninul de albine stimulează sistemul imunitar pe axul hipotalamus-hipofiză-glande suprarenale. Efectul terapeutic este stimulant şi nu de supresie, total contrar efectelor multor altor medicamente. Tratamente directe cu venin de albine api-acupunctura este un procedeu, în cazul terapiei cu venin de albine, în care înţepăturile se aplică în punctele specifice de acupunctură, în funcţie de afecţiune. iontoforeza (electroforeza), definită foarte simplu, constă într-un proces de transportare a unor molecule ionice în ţesuturi folosind o polaritate adecvată a electrozilor. Administrarea unui medicament prin iontoforeză a devenit o metodă terapeutică acceptată, care câştigă din ce în ce mai multă popularitate, mai ales pentru tratamentul durerilor. Această tehnică oferă un mijloc de administrare sistemică non-invazivă a unor cantităţi mici de medicament prin derm, tehnică ce este deosebit de utilă pentru pacienţii ce au nevoie de o medicatie pe termen lung, cum este cazul persoanelor cu dureri cronice, diabeticilor, hipertensivilor, reumaticilor etc. Prin această tehnică se elimină necesitatea utilizării acelor (cu durerea şi anxietatea asociate acestora) şi se reduc la minim traumele şi riscul infecţiilor asociate. Acest mod de administrare medicamentoasă este simplu, eficient, uşor de aplicat, sigur şi poate fi adaptat necesităţilor individuale ale pacienţilor. Din punct de vedere al aplicaţiilor biomedicale, iontoforeză se aplică în dermatologie, oftalmologie, stări în cazuri neurologice şi cardiologice. medicamentelor de natură peptidică sau proteică, foarte dimensiunilor mari ale moleculelor, precum şi din cauza hidrofilicităţii acestora. Este cazul veninului de albine, a cărui compoziţie este predominant peptidică şi enzimatică. În tratamentul sclerodermiei, de exemplu, se aplică metoda iontoforezei pentru administrarea hialuronidazei.
Posted on: Sun, 24 Nov 2013 21:09:07 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015