شكرا لك وأنا أحب دبي! Noiembrie 2010 este - TopicsExpress



          

شكرا لك وأنا أحب دبي! Noiembrie 2010 este anul când am avut şansa să descopăr un tărâm, pe atunci necunoscut pentru mine, pe care-l vedeam doar la televizor sau citeam şi urmăream pe internet imagini despre oraşul care avea să-mi “marcheze” destinul vieţii mele pe o lungă bucată de timp – Dubai, Emiratele Arabe Unite. Când eram copil, pe la 14 ani, mi-am făcut o poză, ce o am şi acum acasă în Romania, în care sunt cu ceva, să spunem un batic, pe cap, dintr-un material sclipicios care mi l-am aranjat precum îşi aranjează araboicele pe cap hijabul, deşi nu văzusem niciodată cum sunt araboaicele învelite, dar pur şi simplu aşa m-a îndemnat Dumnezeu să fac. M-a fascinat de mică această lume musulmană şi mi-am pus întrebarea de ce? De atunci îmi doream să ajung într-o ţară musulmana să văd cum e. Se spune ca ai grijă ce-ţi doreşti că ţi se va îndeplini !!! Şi culmea, mie mi s-a îndeplinit, chiar şi după 20 de ani. Se mai spune că ce “furi” în noaptea de Anul Nou şi duci în casă, te va urmări tot anul şi iţi va schimba destinul. Însă eu nu am crezut. Poate e o pură întâmplare sau destinul, dar în noaptea de Anul Nou 2009-2010, am “furat” dintr-un breloc de chei al cuiva, Ochiul lui Allah. Pe acest breloc de chei se aflau mai mulţi ochişori foarte mici, dar mie plăcându-mi foarte mult, mi-am însuşit unul, fără să fiu vazută de cineva şi apoi cu conştiinţa încărcată m-am şi spovedit, considerând ăsta un păcat. Preotul a zâmbind spunându-mi că dacă se spovedesc toţi pentru un asemnea mic păcat… ce bine ar fi, dar eu fată cu frică de Dumnezeu, aşa am considerat. Abia anul trecut mi-am dat seama că există totuşi o legătură între Ochiul lui Allah şi plecarea mea în Dubai. Poate că tocmai Allah a făcut ca eu să cunosc lumea musulmană sub toate aspectele ei: civilizaţie, cultură, cât de cât religie, port, tradiţii mâncare şi limbă. Trebuie să recunosc că marea şansă de a vedea lumea musulmană, altfel decât o vedem în filme sau în reportaje tv, mi-a fost dată de profesorul Ismail Al Housani, de la unul din cele mai prestigioase institute de învăţământ din Dubai şi anume British Training Institute. La început aveam impresia că musulmanii sunt oameni răi, care-şi bat nevestele, care stau numai cu arma în mână, pregătiţi oricând să tragă, însă Ismail, m-a lăsat să descopăr lumea musulmană dincolo de aparenţe şi să-mi trag eu singură în mintea mea, concluziile despre totate acestea. Tot lui Ismail i-am spus că “legatura” mea cu lumea musulmană se poate să se tragă dintr-o altă viaţă, când poate am fost musulmancă, căci prea mult mă atrage de mic copil acest lucru. Multe persoane mă întreabă mai mereu de ce iubesc Dubai? Şi iată raspunsul. Noiembrie 2010 a fost anul când am păşit pentru prima dată în Dubai, un oraş imens cu aproximativ doua milioane şi jumătate de locuitori, cu străzi mari şi lungi, cu clădiri foarte înalte ce taie norii pufoşi ai cerului , cu maşini luxoase ce circulă pe stradă (la ei, maşinile de sute de mii de euro bucata fiind ceva obişnuit), cu oameni calzi şi primitori, de la femeia de serviciu care-ţi face curăţenie în cameră până la cel care te serveste la masă; de la omul simplu de pe stradă până la profesori universitari; de la vânzătorul de la magazinul din colţ sau din Mall Dubai până la sheickii putrezi de bogaţi şi care sunt oameni simpli fără fasoane şi fiţe cum se practică la noi; de la mâncarea simplă şi sănătoasă la mâncare ceva mai deosebită din restaurantele de lux; de la muzica orientală până la dansurile orientale; cu locuri care merită văzute: Burj Khalifa, The Mall Dubai, Burj Al Arab, Hotel Atlantis de pe Insula Palmierilor, plajele simple, nu cele particulare de la hoteluri, dar foarte primitoare şi multe alte locuri şi mai ales căldura admosferică care nu te lasă să te topeşti din picioare. Aurul, bogaţia şi bunul gust sunt etalate la vezeală, fără frică pentru că aici nu se comit infracţiuni în domeniul economic, în concluzie opulenţa este la ea acasă! Dubai este un oraş superb, cu oameni foarte bogaţi, dar să ştiţi că au şi ei săracii lor, un oraş plin de viaţă, atât noaptea, cât şi ziua, unde ţi se dă şansa să înveţi ceva, să ocupi funcţii obţinute pe drepte, nu pe pile sau pe susţinere politică; după principiul eşti deştept rămâi, eşti prost te duci acasă, nu contează al cui copil, nevastă, rubedenie eşti şi mai ales nu dai şpagă ca să ajungi undeva sus sau să obţii ceva, acesta fiind locul în care voi reveni cu drag mereu! Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu şi lui Allah că mi-a dat şansa să vad, nu o dată, ci de mai multe ori acest loc mirific şi abia aştept să ma reântorc la anul, căci aici mă simt ca la mine acasă. Chiar dacă la anul mă aşteaptă şi Statele Unite ale Americii, unde sper să mă simt bine şi nu ştiu dacă Los Angeles, Las Vegas sau New York sunt la fel de spectaculoase ca Dubai, eu voi revenii cu drag de fiecare dată în Emiratele Arabe Unite. Mă întorc în ţara mea Romania, căci “fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i în ţara mea”, unde sunt mândră ca locuiesc şi mai ales sunt mândră că sunt romancă!!! Şi ca o concluzie: dacă aveţi posibilitatea să vizitaţi Dubai, vizitaţi-l că merită şi apoi veti întelege si voi de ce iubesc Dubai-ul. Multumesc şi te iubesc Dubai!
Posted on: Sun, 10 Nov 2013 12:08:14 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015