1 Petru Doar tradiţia religioasă spune că Petru a fost primul episcop al Romei, iar când această tradiţie ajunge în punctul de a pretinde că Petru a fost primul papă, ea devine o adevărată blasfemie. Biblia demonstrează că ambele pretenţii sunt false. Când Pavel le-a scris romanilor, în 55 sau 56 d.H., a menţionat 35 de nume şi a trimis salutări pentru 26 de persoane, numindu-le, dar nu a trimis saluturi eminentului apostol Petru şi nu l-a menţionat. Este într-adevăr absurd să crezi că Pavel l-ar fi putut omite pe “episcopul Romei”, dacă ar fi existat o asemenea însărcinare şi dacă ea ar fi fost ocupată de Petru! De asemenea, Pavel a scris câteva scrisori din Roma, între anii 59 - 61 d.H. şi către anul 65, dar în niciuna din aceste scrisori, care conţin referiri la mulţi dintre camarazii creştini ai lui Pavel şi care transmit salutări din partea unora dintre aceştia, Pavel nu-l menţionează pe apostolul Petru. Cu siguranţă, Petru nu era în Roma, nici ca “episcop”, nici altfel. Petru a făcut călători predicând evanghelia în special iudeilor. (1 Cor. 9:5; Gal. 2:7 -9) Naraţiunea biblică nu conţine o povestirea atât de detaliată a călătoriilor sale cum face pentru cele ale lui Pavel, dar el apare în locuri diferite şi în perioade diferite. Unul dintre aceste locuri este Babilonul. Şi aceste e locul care ne interesează în relaţie cu prima epistolă a lui Petru. Versetul iniţial îl identifică pe scriitorul epistolei ca fiind “Petru, apostol al lui Isus Hristos” şi penultimul verset indică locul din care a fost scrisă epistola: “Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate. Tot aşa şi Marcu, fiul meu.” Ierarhia catolică romană pretinde că Petru ar fi folosit aici termenul ”Babilon” ca nume simbolic, înfăţişând Roma. Dar această declaraţie e influenţată de prejudecăţi religioase, în scopul de a crede că Petru era la Roma. Într-o scrisoare atât de clară, e puţin probabil să fi fost folosit pentru salut un limbaj atât de misterios şi vag. Nu e corect să spui că Petru a folosit o expresie ascunsă de frica Imperiului Roman, deoarece el era cunoscut pentru curajul său. (Fapte 4:13) Pavel a scris epistole din Roma, chiar în timpul celor mai violente persecuţii ale lui Nero, şi a indicat Roma ca fiind locul în care se găseşte. (Filip. 4:22; Evr. 13:24; 2 Tim. 1:16, 17) Curajul lui Petru era la fel de mare ca al lui Pavel. Când Petru a spus Babilon el a vrut să spună Babilon. Nu există nici o dovadă că Petru ar fi scris scrisoarea din Roma. Unii se întreabă dacă Babilonul la care se referă el este Babilonul antic de pe Eufrat sau o altă cetate cu acelaşi nume. A existat un Babilon în Egipt, iar Seleucia, care se găsea exact la nordul anticului Babilon, putea fi numită de asemenea Babilonul modern al acelor timpuri. Totuşi, nu există nici un motiv de a nu accepta Babilonul din Mesopotamia ca fiind locul din care a scris Petru. E adevărat că în zilele lui Petru anticul babilon nu mai era marea metropolă din vechime, dar acolo erau încă mulţi iudei şi era unul din principalele locuri ale culturii iudaice. (“Antichitatea”, de Flavius, Cartea 15, Capitolul 2, paragraful 2, şi Capitolul 3, paragraful 1) Deoarece avea “apostolatul circumciziei”, era normal ca Petru să meargă în acel centru iudaic pentru a predica evanghelia. Când a scris el prima epistolă? Nu se poate fixa o dată exactă, dar e foarte probabil că Petru a scris scrisoarea în perioada dintre 61 şi 65 d.H. Marcu era cu el. (1 Petru 5:13) În 60 sau la începutul lui 61, Marcu era cu Pavel la Roma, dar trebuia să plece către Asia Mică. (Col. 4:10) Din Asia Mică el şi-a continuat, evident, călătoria până la Babilon, iar aici a slujit pentru un timp alături de Petru. Totuşi, către 65, Marcu s-a întors în Asia Mică şi a fost chemat la Roma de Pavel. (2 Tim. 4:11) Calculând timpul necesar călătoriei, Marcu a fost, probabil, cu Petru la Babilon în răstimpul dintre 62 şi 64. De aceea este foarte probabil ca prima epistolă a lui Petru să fi fost scrisă în acea perioadă. Din conţinutul scrisorii se pare că cei cărora le era adresată erau persecutaţi, dar că lucruri încă şi mai severe urmau să vină. Aceste condiţii corespund timpului în care Nero a început să fie nemilos, dar înainte de marea persecuţie pe care a lansat-o împotriva creştinilor în anul 64. Prima epistolă a lui Petru a fost adresată creştinilor din provinciile romane Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi Bitinia. Fără îndoială, aceste adunări erau alcătuite atât din iudei, cât şi din păgâni. Petru nu scrie exlusiv creştinilor iudei, iar acest lucru e evident din referirile pe care el le face în legătură cu starea precedentă a unora dintre cititorii săi. (1:14; 2:9, 10; 4:3; 5:14) Scrisoarea a fost dusă de Silvan. - 5:12 În capitolul iniţial, Petru îi îndeamnă pe creştini să se bucure de moştenirea incoruptibilă păstrată pentru ei în ceruri, chiar dacă vor fi asaltaţi pentru un timp de multe ispitiri. Chiar dacă trebuie să treacă prin foc, dovada credinţei lor trebuie să reflecte slava şi lauda aduse lui Dumnezeu în timpul apariţiei lui Isus. Profetii au vestit suferinţele lui Hristos şi slava viitoare, dar nu au putut să aprecieze pe deplin slava moştenitorilor Lui. Îngerii vor să cunoască secretele adevărurilor evangheliei împărăţiei, dar nu pot. Creştinii, fiind favoriţi prin revelaţia lui Isus Hristos, trebuie deci să meargă cu băgare de seamă, cu teamă şi cu sfinţenie. Ei nu au fost răscumpăraţi cu lucruri coruptibile, ca argintul şi aurul, ci cu preţiosul sânge al lui Hristos. Ca nişte pietre vii, creştinii sunt zidiţi ca un templu, în care trebuie să se facă jertfe lui Dumnezeu. Hristos e principala Piatră a Unghiului, pe care capii religioşi ai iudeilor o aruncă şi pe care o vor respinge majoritatea evreilor. Dar voi, care îl acceptaţi pe Hristos, trebuie să declaraţi mărirea celui care v-a chemat din întuneric la minunata lumină. Trebuie să evitaţi poftele carnale şi să-l slăviţi pe Dumnezeu prin fapte bune. Supuneţi-vă autorităţii şi organizaţiei teocratice. Folosiţi-vă libertatea creştină pentru a primi salvarea, nu ca o mantie pentru a acoperi păcatele. Iubiţi-vă fraţii şi slăviţi-l pe Hristos împăratul. Suportaţi cu răb¬dare greutăţile. Isus Hristos a făcut-o, iar voi trebuie să-i călcaţi pe urme. - 2:1 - 25 Soţiile trebuie să fie supuse soţilor lor, împodobindu-se cu fapte creştine şi cu un duh al blândeţii. Soţii trebuie să-şi iubească soţiile şi să aibă pentru ele cinstea datorată unui “vas mai slab”. Petru îndeamnă apoi la unitate şi la iubire între fraţii întru Hristos. Bucuraţi-vă dacă suferiţi din dragoste de dreptate; sfinţiţi-l pe Domnul în inimile voastre şi fiţi mereu pregătiţi să declaraţi speranţa care e în voi; suferiţi făcând bine, nu făcând rău. Petru arată că Hristos, după învierea Sa, a predicat fiilor lui Dumnezeu care fuseseră nesupuşi în zilele lui Noe, că salvarea celor opt suflete omeneşti de la potop a fost o înfăţişare a botezului şi că Hristos este acum în cer la dreapta Domnului. (3:1 - 22) Pentru a rezista suferinţelor, creştinii trebuie să se înarmeze cu felul de gândire al lui Isus Hristos, cu cunoaşterea adevărului şi cu harul lui Dumnezeu. După diferite îndemnuri, Petru vorbeşte din nou despre suferinţele din dragoste de dreptate şi despre bucuria de a fi integru în mijlocul acestor suferinţe, dar avertizează că nu trebuie să suferim ca hoţi sau răufăcători sau ucigaşi sau să ne băgăm în treburile altora. Mergeţi cu grijă; judecata începe de la casa lui Dumnezeu. - 4:1 - 19 Bătrânii din adunare trebuie să ia din hrana spirituală cu bucurie şi fără ezitare, ca nişte bune exemple. Toţi trebuie să fie smeriţi. Toţi trebuie să fie serioşi şi vigilenţi, deoarece Diavolul vine ca un leu care răcneşte încercând să-i sfâşie pe martorii lui Dumnezeu. Rămâneţi tari în orice greutate şi fiţi desăvârşiţi, întăriţi şi hotărâţi. - 5:1 - 14
Posted on: Tue, 13 Aug 2013 15:39:21 +0000
Trending Topics
© 2015