14 iulie 1967: Se stinge din viaţă la București,Tudor Arghezi - TopicsExpress



          

14 iulie 1967: Se stinge din viaţă la București,Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu), poet, prozator și gazetar român; (n. 23 mai 1880 ). Tudor Arghezi (n.1880-d.1967), poet, prozator și gazetar român La 14 iulie 1967, București, se stinge din viaţă Tudor Arghezi (n. 23 mai 1880, cu numele adevărat de Ion N. Theodorescu), poet prozator și gazetar român. Poetul este înmormîntat, alături de soţia sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărţişor, astăzi muzeu. Pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al rîului Argeş. Cu o carieră literară întinsă şi foarte bogată,el este unul dintre autorii de prim rang a-i perioadei interbelice românești. Poetul a fost călugăr la Mănăstirea Cernica, unde, în liniştea chiliei va învăţa, pe îndelete, taina mînuirii cuvintelor. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vîrstă marcantă a literaturii române. A scris poezie (volumele “Cuvinte potrivite”, “Flori de mucigai”, “Poarta neagră”, “Versuri de seară”, “Hore”), teatru, proză ( “Icoane de lemn”, notabile fiind romanele ”Cimitirul Buna Vestire”, ”Ochii Maicii Domnului”, “Lina”), pamflete (la “Facla”, “Viaţa Românească”, “Teatru”, “Rampa”), precum și literatură pentru copii (“Cartea cu jucării”, “Cîntec de adormit Mitzura”, “Buruieni”, “Mărţişoare”, “Prisaca”, “Zdreanţă”, etc.). Sub direcţia sa apare ziarul “Bilete de papagal” (1928), unde publică pamflete usturătoare pentru care este cercetat de poliţie (1943). Fiind în detenție, odată cu instaurarea regimului comunist iese din lagăr (1944). Este reabilitat, distins cu titluri şi premii, ales membru al Academiei Române şi sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani. În 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul “Gottfried von Herder”, iar Academia Sîrbă de Ştiinţe îl alege membru al secţiei de literatură. Publică: “1907 – peisaje”, “Cîntare omului”, “Stihuri pestriţe”, “Poeme noi”, “Cu bastonul prin Bucureşti”. Tudor Arghezi a fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Poetul s-a remarcat în literatură prin relatarea universului mărunt, în care lumea viețuitoarelor fără grai a căpătat un contur unitar ca la nimeni altul. Toate aceste viețuitoare se află într-un fel de dependență afectivă față de om (“Cîntec de adormit Mitura”, volumul “Copilărești”).
Posted on: Sun, 14 Jul 2013 11:00:59 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015