16 IULIE Bună ziua, iubiţi prieteni! Iată ce s-a petrecut în istorie pe data de 16 iulie: Evenimente • 622 : Are loc hegira , imigrarea profetului Mahomed de la Mecca la Medina . • 1054: Marea Schismă dintre bisericile creștine occidentale și bisericile orientale de rit bizantin. • 1264: Prima mențiune documentară a orașului Bistrița. • 1377: Încoronarea regelui Richard al II-lea al Angliei. • 1544: Filip Moldoveanul a tipărit la Sibiu „Catehismul românesc", prima carte tipărită în limba română. • 1661: Banca suedeză "Stockholms Banco" emite primele bancnote din Europa. Acestea au purtat numele de Kreditivsedlar. • 1782: Are loc premiera mondială a operei Răpirea din serai de Wolfgang Amadeus Mozart. • 1898: Vizita oficială, la Petersburg, a lui Carol I, regele României (1866-1914) - prima vizită, după cucerirea independenței, a unui șef de stat român în Rusia. (16/28 - 19/31) • 1909: Șahul Persiei Mohammad Ali Shah Qajar este obligat să abdice și înlocuit cu fiul său, Ahmad Shah Qajar. • 1920: „Acordul de la Spa" privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparațiilor germane și 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria și Bulgaria). • 1921: A avut loc primul Congres al medicilor din România, prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino. (16-23) • 1945: Proiectul Manhattan: În deșertul Alamogordo din SUA a avut loc primul test al unei bombe atomice „Trinity Test", în care s-au folosit șase kilograme de plutoniu și care a declanșat o explozie echivalentă cu puterea a 19 kilotone de TNT; ca urmare a exploziei, suportul de lansare a fost pulverizat, iar nisipul, pe o rază de 700 metri, calcinat. • 1951: Controversatul rege Leopold al III-lea al Belgiei din cauza comportamentului său în timpul ocupației germane din Belgia, abdică în favoarea fiului său, Baudouin I al Belgiei. • 1961: Atleta Iolanda Balaș, multiplă campioană, a stabilit, într-un concurs desfășurat la Sofia (Bulgaria), al 14-lea (ultimul) record mondial la săritura în înălțime: 1,91 m. • 1965: Charles de Gaulle și președintele Italiei, Giuseppe Saragat inaugurează tunelul de sub Mont Blanc, care leagă localitatea franceză Chamonix de cea italiană Aosta; considerat, la inaugurare, cel mai lung tunel din lume (11600 m), în prezent ocupă locul al patrulea. • 1969: Programul Apollo: Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman care urmează să aterizeze pe Lună, este lansat de la Kennedy Space Center din Cape Canaveral, Florida. • 1979: Președintele irakian, Ahmed Hassan al-Bakr demisionează și este înlocuit cu Saddam Hussein. • 1990: În Ucraina a fost adoptată "Declarația privind suveranitatea de stat". • 1992: A avut loc prima ședință a "Consiliului Național al Audiovizualului", în cadrul căreia Titus Raveica a fost ales președinte. • 1999: John F. Kennedy, Jr., care pilota un avion Piper Saratoga, moare când avionul său s-a prăbușit în Oceanul Atlantic. Soția lui, Carolyn Bessette Kennedy, și cumnata lui, Lauren Bessette, de asemenea, au murit. • 2000: Ultima eclipsă de lună a secolului XX. Nașteri • 1611: Cecilia Renata de Austria (d. 1644) • 1723: Joshua Reynolds, pictor englez (d. 1792) • 1776: Ludwig Heinrich Bojanus, medic și naturalist german (d. 1827) • 1796: Jean-Baptiste Camille Corot, pictor francez (d. 1875) • 1872: Dimitrie Anghel, scriitor român (d. 1914) • 1872: Roald Amundsen, explorator norvegian (d. 1928) • 1888: Frits Zernike, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1966) • 1911: Ginger Rogers, actriță și dansatoare americană (d. 1995) • 1926: Irwin Rose, biolog american, laureat Nobel • 1945: Virgil Tănase, scriitor român, stabilit la Paris după 1977 • 1972: Ionica Constanța Popescu, politician român • 1976: Șerban Huidu, prezentator român de radio și televiziune • 1990: James Maslow, cântăreț, dansator american (Big Time Rush) Decese • 1216: Papa Inocențiu al III-lea (n. 1161) • 1342: Carol Robert de Anjou (n. 1288) • 1557: Anne de Cleves, a patra soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei (n. 1515) • 1782: Louisa Ulrika a Prusiei, soția regelui Adolf Frederick al Suediei (n. 1720) • 1887: Laurent-Guillaume de Koninck, paleontolog și chimist belgian (n. 1809) • 1896: Edmond de Goncourt, scriitor francez (n. 1822) • 1943: Eugen Lovinescu, critic și istoric literar român (n. 1881) • 1946: Charlotte de Schaumburg-Lippe, a doua soție a regelui Wilhelm al II-lea de Württemberg (n. 1864) • 1949: Viaceslav Ivanov, poet rus (n. 1866) • 1985: Heinrich Böll, scriitor german, laureat Nobel (n. 1917) • 1989: Nicolas Guillén, poet spaniol (n. 1902) • 1989: Herbert von Karajan, dirijor austriac (n. 1908) • 1993: Traian Coșovei, prozator și poet român (n. 1921) • 1994: Julian S. Schwinger, fizician american, laureat Nobel (n. 1918) • 1999: Dan Sava, comedian român, membru al grupului de umor Vacanta Mare (n. 1966) • 1999: John F. Kennedy, Jr., avocat american, fiul președintelui John F. Kennedy (n. 1960) • 2003: Carol Shields, scriitoare canadiană (n. 1935) • 2005: Harald Alexandrescu, astronom român (n. 1945) • 2012: Jon Lord, muzician britanic (Deep Purple) (n. 1941) • 2012: Theodor Negrescu, inginer de sunet român (n. 1931) Detalii: Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină și cea greacă. Principalele cauze au fost dispute asupra autorității papale și inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deși au existat și cauze minore, cum ar fi dispute legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice. Marea Schismă este separarea canonică şi întreruperea comuniunii liturgice dintre Biserica Romei (acum Biserica Romano-Catolică) şi Bisericile patriarhiilor de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim (în prezent, Biserica Ortodoxă). Ruptura definitivă a raporturilor formale a avut loc în anul 1054. Marea schismă din 1054 nu a fost un eveniment surprinzător. Relaţiile dintre Est şi Vest, dintre cele două mari centre religioase – Constantinopol şi Roma – erau complicate de foarte multă vreme. Deşi implicaţiile schismei în istorie sunt semnificative, contemporanii nu au perceput-o ca fiind ceva ieşit din comun. Sursele contemporane vorbesc prea puţin despre conştientizarea efectelor separării celor două biserici. Origini Începând cu secolul al IV-lea, Biserica a acordat un statut special unor episcopi, numiți ulterior patriarhi: episcopul Romei, episcopul Alexandriei și episcopul Antiohiei. Lor li s-au alăturat ulterior episcopul Constantinopolului și episcopul Ierusalimului, confirmați în cadrul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din 451. Aceşti cinci întâistătători alcătuiau Pentarhia. Cauzele schismei sunt mai multe, întinzându-se pe o lungă perioadă de timp şi provenind cu mult înainte de purtătorii de cuvânt ai celor două Biserici (de Răsărit şi de Apus) din timpul Marii Schisme, care au fost patriarhul Mihail Cerularie al Constantinopolului şi, respectiv, papa Leon al IX-lea. Primele semne au apărut încă de la Sinodul II Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381 d.Hr. Un aspect controversat al acestui sinod a fost dat de Canonul III adoptat atunci, care plasa Constantinopolul ca al doilea scaun episcopal în cinstire între cele tradiționale. Atât Roma, cât și Alexandria au privit acest canon cu suspiciune, ambele Biserici temându-se de un joc de putere din partea Constantinopolului. În timp ce Constantinopolul se baza în solicitarea unei poziții mai înalte pe argumentul că era „Noua Romă”, Episcopul Romei considera că el, ca succesor al Sfântului Petru, primul dintre apostoli, trebuia să aibă întâietate. Dezbinarea Imperiului Roman a contribuit și ea la dezbinarea din sânul Bisericii. Teodosie cel Mare, care a murit în 395, a fost ultimul împărat care a domnit peste un Imperiu Roman unit; după moartea sa, teritoriul a fost împărțit în două jumătăți, răsăriteană și apuseană, fiecare având propriul împărat. La sfârșitul secolului al V-lea, Imperiul Roman de Apus se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice, în timp ce Imperiul Roman de Răsărit (bizantin) se bucura de o relativă stabilitate. Astfel, unitatea politică a Imperiului Roman a fost prima care a cedat; în timp, acest fapt și-a pus amprenta și asupra unității religioase. Cu timpul, pretenția episcopilor Romei de a fi mai mult de cât un „primus inter pares” s-a acentuat, ei începând să intervină în jurisdicțiile altor episcopi, îndeosebi cele din apus, care nu mai aparțineau Imperiului Roman. Ei și-au luat titlul de „Papă”, pentru a sublinia primatul lor în sânul Bisericii; primul episcop al Romei care a folosit acest termen pentru sine a fost Sf. Siricius (384-399). Faptul că episcopii Romei au devenit și suverani temporali a agravat rivalitatea dintre ei și ceilalți primați din cadrul Pentarhiei. În politica lor de a mări și a consolida stăpânirea temporală asupra unor întinse teritorii din Italia, episcopii Romei au invocat ca argument ideologic așa zisa Donatio Constantini („Donația lui Constantin”), prin care, pretindeau ei, le era dată în directă stăpânire o parte din vechiul imperiu roman. Acest act al lui Constantin cel Mare, inexistent în realitate, a fost acceptat ca document valabil de către papalitate abia în anul 754, fiind folosit de Papa Ştefan al III-lea (752-757) pentru a justifica pretenţiile teritoriale şi jurisdicţionale ale episcopului Romei. Ceva mai târziu, în 756, a avut loc așa-zisa „Donație a lui Pepin”, prin care unele teritorii italiene, inclusiv Ravenna, sunt cedate Papei de către regele francilor Pepin cel Scurt, formând astfel baza pentru constituirea viitoarelor State Papale. De jure, acest act nu avea valoare, teritoriile respective aparținând Imperiului Roman de Răsărit; de facto actul a consfințit pierderea de către bizantini a Exarhatului de Ravenna, sub stăpânirea lor rămânând doar regiunile din sudul peninsulei italiene și, implicit, consolidarea stăpânirii temporale a papilor în centrul Italiei. În ce privește chestiunile legate de dogmă, unitatea Bisericii a fost mult mai bine menținută în timp, o contribuție esențială având-o Sinoadele Ecumenice. De remarcat faptul că și la ultimul Sinod Ecumenic, ale cărui lucrări s-au desfășurat la Niceea în anul 787, reprezentanții papei Adrian I l-au sprijinit pe patriarhul Constantinopolului, Sf. Tarasie Mărturisitorul, susținând condamnarea iconoclasmului ca fiind o erezie şi restabilirea cultului sfintelor icoane. Un alt eveniment de natură politică, dar care a influențat negativ și unitatea Bisericii, a fost apariția unui nou imperiu creștin - cel carolingian. În anul 797, susținătorii Împărătesei Irina l-au detronat pe Constantin al VI-lea, declarând-o pe Irina unică împărăteasă. Papa Leon al III-lea nu a acceptat să o confirme pe Irina ca împărăteasă (pe motivul că aceasta era femeie); în schimb l-a încoronat la Roma pe regele francilor, Carol cel Mare (Charlemagne), ca împărat roman (25 decembrie 800); a fost momentul în care au apărut două imperii creştine: Imperiul Roman de Răsărit (Bizanţul) şi Sfântul Imperiu Roman (transformat mai apoi, în secolul al X-lea, în Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană). Carol cel Mare , în calitatea sa de „Patricius Romanorum”, apoi de „Imperator renovati Imperii Romani” a încercat de mai multe ori să-și subordoneze politica externă a Bisericii de la Roma și chiar să controleze afacerile interne ale Bisericii. Astfel, în anul 794 el a convocat un sinod la Frankfurt pe Main, la care au participat episcopi din regatele controlate de el, precum și clerici din Britania și trimiși ai Papei Adrian I. Acest sinod marchează începuturile înstrăinării creștinismului apusean de predania apostolică și patristică a Ortodoxiei: unele din hotărârile celui de-al șaptelea Sinod Ecumenic sunt respinse (în principal datorită traducerii latinești greșite), iar articolul Filioque este introdus în Simbolul credinței. Schisma În secolul al XI-lea tensiunile existente între Bisericile Răsăritene şi cea Apuseană se acutizaseră. În afară de unele interpretări dogmatice diferite, apăruseră dispute jurisdicţionale în Balcani, sudul Italiei şi Sicilia. În plus, cererea papilor de la Roma de a avea o autoritate mai mare asupra celorlalţi patriarhi nu era acceptată de către aceştia, care îl considerau pe episcopul Romei doar ca pe un primus inter pares („primul între egali”). De asemenea, Patriarhul Constantinopolului Mihail Cerularie intrase în dispută cu papa Leon al IX-lea pe tema practicilor diferite dintre cele două Biserici (cea Romană şi cea Constantinopolitană), în special utilizarea azimei (pâine nedospită) la euharistie. Conflictul s-a adâncit şi mai mult atunci când Biserica de la Roma a reuşit să impună folosirea limbii latine la slujbele religioase printre creştinii normanzi din Sicilia. Mihail a reacţionat obligând bisericile latinilor din Constantinopol să treacă la practicile religioase care erau uzitate în Biserica Răsăriteană. În corespondenţa care a urmat pe această temă între capii celor două Biserici, Papa Leon al IX-lea a evitat să-l numească pe Mihail Cerularie "Patriarh Ecumenic", iar Mihail i s-a adresat papei Leon cu titulatura de "Frate" în loc de "Tată". Deşi mai târziu Mihail Cerularie a încercat să medieze aceste probleme, Leon nu a vrut să facă nici o concesie în această privință. În 1054 papa Leon al IX-lea a trimis o delegaţie în frunte cu cardinalul Humbert de Silva Candida (care mai era însoțit de cancelarul papal Frederic de Lotharingia şi de arhiepiscopul Petru de Amalfi) la Constantinopol pentru a se confrunta în mod oficial cu patriarhul Mihail. Sosind la Constantinopol în aprilie 1054, delegaţii papei s-au simţit jigniţi de primirea care li s-a făcut şi au părăsit brusc palatul patriarhal, lăsând doar o scrisoare a papei către Mihail Cerularie, scrisoare al cărei conţinut l-a umplut de mânie pe acesta. Apoi, Mihail a găsit sigiliile scrisorii ca fiind falsificate şi acest fapt l-a motivat să nu mai ia în considerare nici scrisoarea, nici delegaţia papală. Refuzul patriarhului Mihail de a mai discuta cu delegaţia papală a dus la măsuri extreme. La 16 iulie 1054, cardinalul Humbert a depus o scrisoare de excomunicare pe altarul bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol, scrisoare pe care el o avea deja pregătită, iar două zile mai târziu delegaţia papală a plecat în grabă la Roma. Dar cum Papa Leon al IX-lea murise deja pe 16 aprilie, scrisoarea de excomunicare nu era o bulă papală propriu-zisă, deoarece nu era semnată de către un papă. Ca măsură de represalii, patriarhul Mihail Cerularie i-a excomunicat pe cardinalul Humbert de Silva Candida şi pe papă şi a ordonat eliminarea numelui papei din diptice, marcând astfel începutul oficial al Marii Schisme. Astăzi ar fi împlinit 102 ani – este vorba despre Ginger Rogers. Ginger Rogers a fost o cântăreață, dansatoare și actriță americană de teatru și film, laureată a premiului Oscar. Născută: 16 iulie 1911, Independence, Missouri, Statele Unite ale Americii Decedată: 25 aprilie 1995, Rancho Mirage, California, Statele Unite ale Americii Înălțime: 1,64 m Soți: William Marshall (căs. 1961–1971), Părinţi: William Eddins McMath, Lela E. Rogers Ginger Rogers danseaza Salsa la 92 de ani, acum 10 ani: youtu.be/3O-o5gwi4HI; Fred si Ginger - Waltz în Swing Time : youtu.be/5oYh1ycMTAs; Fred Astaire și Ginger Rogers - Nu voi dansa : youtu.be/7oSdBu0JSCE; Fred Astaire si Ginger Rogers - Continental, Gay Divorcee, 1934: youtu.be/Cjv6nmF7wdk; Ginger și Fred "Bouncing Blues" : youtu.be/R970ZgFlFsM; Ginger Rogers - Sing Sing Sing : youtu.be/74nVpARbisE; Fred Astaire si Ginger Rogers - zi și noapte, Gay Divorcee, 1934: youtu.be/ydxcHACwX4Y; Fred & Ginger & Rita: Dancing In The Street: youtu.be/QjaQHaYZ2Tg; "Dancing Queens" Rita și Ginger : youtu.be/hFM2BMXar5c. Fred Astaire și Ginger Rogers - Smoke Gets In Your Eyes : youtu.be/OMOBdQykKQY; Fred si Ginger - Shall We Dance : youtu.be/uT_WHarHQQI; Fred si Ginger - Să chemăm Thing Total Off : youtu.be/dskTypuEXoM. Mulţumesc pentru atenţie!
Posted on: Tue, 16 Jul 2013 06:33:49 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015