A FOST CUTREMUR la Rosiorii de Vede! Cutremurul din 4 martie 1977 autorul cartii: EUGEN OVIDIU VLAD Capitolul III Autorităţile şi sectorul de stat In Roşiorii de Vede, ca în toată zona afectată de cutremur, primele ore care au succedat seismului s-au caracterizat printr-o stare de confuzie cauzată în principal de lipsa de reacţie a autorităţlior locale care, prin legislaţia în vigoare la acea vreme, erau considerate organe ale statului şi erau incluse într-un sistem naţional de interveţie ce acţiona la o comandă unică, a Preşedintelui ţării. Pe lângă preocuparea firească a liderilor poilitici şi administrativi locali de a-şi rezolva problememele familiale, neimplicarea în rezolvarea problemelor urbei în momentele ce au survenit cutremurului s-a datorat mai ales faptului ca în acea seară Preşedintele României nu era în ţară. Cum întreg sistemul politic şi administrativ din România depindea de „indicaţiile preţioase” date de Nicolae Ceauşescu nimeni dintre cei care accţionau în funcţie de ce li se comanda de la Comitetul Central al Partidului Comunist Român nu a avut curajul să intervină, cel puţin pentru liniştirea populaţiei. In timpul producerii cutremurului de pământ Nicolae şi Elena Ceauşescu se aflau la recepţia oferită de preşedintele Nigeriei în Lagos, capitala acestei ţări. Aici era penultima escală pe parcursul unui lung turneu african care, începând cu 12 februarie 1977 , se derulase în aproape toate statele din acest continent. Informaţiile despre dezastrul din România au ajuns la Nicolae Ceauşescu prin intermediul telexului Agenţiei Ro mâne de Presă (Agerpres). Dineul a fost întrerupt şi s-a organizat decolarea avionului prezidenţial. La ora 1 şi 30 minute – ora Lagosului acesta părăsea aeroportul nigerian. Intre timp delegaţia prezidenţială primise un raport sumar din ţară. Pe baza acestuia se redactează decretul prezidenţial pentru instituirea stării de necesitate. Până la ora 2 dimineaţa Radio Bucureşti a transmis numai muzică simfonică. Du- pă concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor de Mendelssonn Bartholdy postul naţional de radio a trasmis un comunicat , dictat din avionul lui Ceauşescu . Intrucât pana de curent electric a fost remediată în unele zone din Bucureşti în jurul orei 23 „Decretul cu privire la instituirea stării de necesitate pe teritoriul Republicii Socialiste România” a apărut în ziarul Scânteia de sâmbătă 5 martie. Conţinutul acestui decret a fost transmis prin sistemul radio de comunicaţii speciale la conducerea de partid a judeţului Teleorman în jurul orei 3 dimineaţa. Odată cu acesta a venit şi dispoziţia ca primul secretar al Comitetului Judeţal PCR să mobilizeze imediat toţi activiştii de partid şi de sindicat, precum şi directorii unităţilor economice şi instituţiilor de stat pentru a prezenta rapoarte despre daunele produse de cutremurul din seara zilei de 4 martie. Informaţiile trebuiau centralizate la „judeţeana de partid” în dimineaţa zilei de 5 martie pentru că în jurul orei 12 urma să aibă loc o teleconferinţă cu primii secretari ai comitetelor judeţene ale partidului comunist, în care se analiza situaţia creată de cutremur în toată ţara. Decretul care a pus în mişcare întreg aparatul de partid şi de stat a fost emnis sub numărul 58 din 5 martie 1977. El era semnat de preşedintele României, comandantul suprem al Forţelor Armate şi cuprindea 11 articole. Articolul 1 instituia starea de necesitate pe întreg teritoriul al Republicii Socialiste România. In scopul înlăturării urmărilor cutremurului şi împiedicarea producerii de noi pagube, pentru crearea condiţiilor normale de desfăşurarea activităţii economico - sociale articolele 2 ,3 ,4 ,5, 6, 7, 8 şi 9 stabileau obligaţii de intervenţie pentru activiştii de partid şi de stat, pentru unităţile forţelor armate, pentru unităţile ministerului de interne, pentru salrariaţii ministerului energiei electrice, pentru structurile ministerului sănătăţii şi ale ministerului transporturilor , pentru consiliile populare. La articolul 10 se prevedea că întreaga populaţie aptă de muncă este ”obligată să participe la toate acţiunile organizate pentru înlăturarea consecinţelor cutremurului”. Aceeaşi obligaţie era reluată şi la articolul nr.11 sub forma „în zonele în care nu s-au produs avarii, întregul personal este obligat să se prezinte la unităţi” . La ora 8 şi 15 minute Nicolae şi Elena Ceauşescu au aterizat pe Aeroportul Otopeni. De aici convoiul prezidenţial s-a deplasat spre centrul Bucureştiului (bulevardele Magheru, Bălăcescu, Republicii , Piaţa Universităţii şi str.Academiei). A urmat o şedinţă operativă de lucru a Comitetului Politic al CC a PCR. Aici, printre altele s-a stabilit constituirea unei comisii alcătuite din specialişti, care să identifice toate locuinţele şi clădirile publice cu avarii. Această acţiune trebuia să se încheie pe parcursul zilei de 5 martie , ceea ce era imposibil deoarece dimensiunile dezastrului erau cu mult mai mari decât se estimase pe timpul nopţii. La ora 12 primul secretrar al Comitetului Judetean Teleorman al PCR a participat la teleconferinţa organizată de Ceauşescu. In acest cadru i s-a solicitat de la Bucureşti, ca în cel mai scurt timp să inventarieze toate pagubele produse de cutremurul de pământ şi să le transmită până la finele zilei la CC al PCR. Tot acum s-a desemnat împuternicitul conducerii centrale a partidului în judeţul Teleorman- Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, acesta fiind ”însărcinat să participe la conducerea directă a activităţii de normalizare a vieţii”. Comandamentul activităţilor de înlăturare a efectelor cutremurului la nivel naţional a fost constituit din membrii Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al PCR. Acest organism de conducere politică a preluat fără nici-o reţinere prerogativele instituţiilor de stat- Guvernul şi Marea Adunare Naţională. Din această cauză vom vedea în cele ce urmează că toate raportările şi dispoziţiile privind evaluarea daunelor sau remedierea pagubelor produse în Roşiorii de Vede nu au avut nicio legătură cu Consiliul Popular Orăşenesc, decât numai în cazul în care vicepreşedinţii acestei autorităţi erau şi secretari ai Comitetului Orăşenesc PCR . In dimineaţa zilei de 5 martie , în urma dspoziţiilor primite de la conducerea centrală a partidului comunist, se constituie şi la Roşiorii de Vede, „Comandamentul Orăşenesc de Inlăturare a Efectelor Cutremurului din 4 martie 1977, de pe raza oraşului Roşiorii de Vede” (cf. arhiva CPO Roşiorii de Vede, pachet 290, dosar 7/1977. pp 214-216) . Infiinţarea acestui organism s-a făcut prin Decizia nr.62 din 5 martie 1977 a Biroului Executiv al Consiliului Popular al Oraşului Roşiorii de Vede, având ca temei legal Decretul Prezidenţial nr.58/1977 prin care se instituise starea de necesitate şi Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.155/1975 referitor la organizarea apărării împotriva inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase(?). Componenţa „comandamentului” era următoarea : preşedinte- Storobăneanu Anton(prim-secretarul Comitetului PCR din oraş), viceprşedinte- Coman Gheorghe (vicepreşedinte al Biroului Executiv al CPO), membrii- Stătescu Elisabeta (secretar Comitet PCR din oraş), Georgescu Constantin (vicepreşedinte CPO), Bratu Lucian (preşedintele comitetului orăşenesc al sindicatului), Codrea Gheorghe (prim-secretar al Comitetului UTC din oraş), Georgescu Maria (preşedinte al comitetului orăşenesc al femeilor), Abălaru Gheorghe (director la Banca Agricolă), Mitroi Crăciun (director Filiala orăsenească a CEC), Badea Florinan (director IMAIA), Crăsneanu Constantin (director IMMR), Mitoiu Marin (comandant Miliţie oraş), Giboi Anghel (comandant companie de pompieri), Gheorghiu Ion (director „Textila”), Voicu Stan (director Exploatare de Gospodărie Comunală), Stavarache Ion (director ICSM), Oprescu Victor (director Intreprinderea de Ulei), Scrioşteanu Florea (director IVV), Popescu Clement (director Fabrica Mixtă de Industrie Locală), Popescu Ilie (preşedinte coop.”Progresul”), Niţu Marian (şeful Fabricii de Pâine), Alexandrescu Eugen (şeful centrului de industrializare a cărnii), Udroiu Constantin (şeful centrului de contractare,achiziţii şi industrializare a laptelui) şi Sanda Niculaie (directorul cabinetului de partid). Comandamentul era compus din trei colective : pentru ajutorarea sinistraţilor , pentru informare, pentru urmărirea modului cum au fost reparate locuinţele avariate de cutremur şi un secretariat. Deoare ce „comandamentul” constituit la 4 martie era format numai din activişti de partid (dintre care unii aveau şi funcţii administrative de conducere) sarcina principală pe care au avut-o membrii acestui organism inventat ad-hoc, din partea Comitetului Orăşenesc PCR, a fost identificarea pagubelor la clădirile, construcţiile industriale, utilajele, mărfurile şi instituţiile de stat pe care le avea în responsabilitate. Trebuie să menţionăm că cele două acte normative invocate ca temei legal al Deciziei nr.62 a Biroului Executiv al CPO Roşiorii de Vede, nu cuprindeau nicio referire la modul de organizare, funcţionarea sau atribuţiile acestui „comitet”. De aceea fiecare director a acţionat la unitatea pe care oconducea şi raportile asupra pagubelor le făcea direct la Cimitetul Orăşenesc PCR. Aceasta a făcut ca munca acestui organism fie strict formală şi să nu se concretizeze în acţiuni cuantificabile ce ar fi putu fi dovedită prin documente de arhivă. Mult mai concretă a fost activitatea Comisiei Tehnice Orăşeneşti pentru Verificarea Tehnică a Clădirilor şi Stabilirea Funcţioinalităţii Lor. Această comisie a fost înfiinţată , pe baza aceloraşi acte normative menţionate mai sus, prin Decizia nr.61 din 5 martie 1977 a Biroului Executiv al CPO Roşiorii de Vede. Comisia era formată din : preşedinte- Anton Storobăneanu, vicepreşedinte- Coman Gheorghe şi membrii – Stoica Dan (inginer constructor la Santierul nr.6 al TCIB), Pascal Mircea (inginer constructor la Santierul ICMT), Ciurea Constantin (inginer constructor la TCIB), Opriţoiu Virgil (inginer proiectant, şeful compartimentului „Arhitectură-Sistematizare” din cadrul CPO ), Ciubăr Petre (tehnician arhitect la CPO), Ilie Nicolae (inginer constructor la ICMT) şi Pascal Eugenia (inginer constructor pentru drumuri şi poduri la ICMT). Atribuţiile principale dispuse pentru această comisie erau: verificarea stării tehnice a construcţiilor afectate de cutremur şi stabilirea funcţionalităţii lor, evaluarea pagubelor rezultate în urma avarierii construcţiilor, propuneri de demolare sau reparare a construcţiilor avariate. Lucrările comisiei urmau să se desfăşoare sub îndrumarea Biroului Executiv al CPO căruia trebuia să-i prezinte rapoarte pe baza cărora urma să se ia decizii. Comisia de de identificare a clădirilor grav avariate de cutremur în Roşiorii de Vede nu şi-a început activitatea în ziua de 5 martie deoarece ea trebuia pusă sub controlul unor specialişti din Bucureşti deşi acest lucru nu era prevăzut în norme legale. Pentru nominalizarea specialiştilor a fost necesară dispoziţia Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare. Acest organism de partid (!) şi de stat funcţiona pe lângă Consiliul de Miniştri în comformitate cu prevederile art. 58 din Legea nr. 57 din 1968 cu privire la organizarea şi funcţionarea consiliilor populare şi ale art.5 din Legea nr. 10 din 1973 privind funcţionarea Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare. Specialiştii desemnaţi de la Bucureşti au fost : ing. N. Dragonovici, ing.C. Stegaru, ing. R. Mogoş şi ing. P. Panait. Sarcina lor a fost de a verifica constatările făcute de responsabili locali din cadrul primăriei, dar numai cu privire la imobilele destinate actvităţilor cu caracter public ce aparţineau patrimoniului de stat . La 21 martie 1977 Comisia a întocmit „Lista clădirilor mai importante avariate în oraşul Roşiorii de Vede, indicate de Consiliul Popular Orăşenesc şi verificate de Comisia C.P.C.P.” Constatările înscrise în acest document erau semnate din partea Consiliului Popular al Oraşului de Anton Storobăneanu-primul secretar al Comitetului local de partid şi primar al urbei (preşedintele comisiei) şi de ing.Virgil Opriţoiu (secretarul comisiei). Acest document se regăseşte în dosarul cu numărul de înregistrare 183/1989 al Compartimentului Sistematizare din Pimăria Roşiorii de Vede , fila nr. 235 , pachetul nr. 395 din arhiva acestei autorităţi. Cele două file care constituie concluziile comisiei au stat la baza documentaţiilor ce au făcut obiectul proiectului noii schiţe de sistematizare a oraşului ce se va elabora în luna aprilie a aceluiaşi an. Pentru a realiza documentaţia pentru raportările, ce trebuia să le facă primul-secretar al oraşului, cu privire la evaluarea pagubelor produse domeniului public de stat, la nivel de conducere politică a judeţului s-au constituit mai multe grupuri de salariaţi din administraţia publică locală fiecare dintre ele având sarcina de a acţiona în câte un oraş. Grupul de la judeţ se completa cu angajaţi ai primăriei locale preluaţi din compartimentul „Sistematizare”. La Roşiorii de Vede colectivul care a identificat şi evaluat într- o primă fază imobilele din proprietatea statului avariate de cutremurul din 4 martie a avut în componenţă şi pe următorii reprezentanţi ai „judeţului” : Sângereanu Dan, Pufu Cornel şi Costache Georgeta. Primele estimări ale pagubelor produse de cutremur au fost făcute în Roşiorii de Vede între orele 3 şi 7 în dimineaţa zilei de 5 martie , de către conducătorii unităţilor economice. La lumina farurilor de la maşini şi a felinarelor cu petrol, au fost destul de mulţi cei care s-au aventurat în zonele care suferiseră avarii astfel că informaţiile despre situaţia clădirilor şi utilajelor a fost destul de repde comunicată la nivel de conducere politică a oraşului. Aici s-a întocmit o notă asupra situaţiei din întreprinderile industriale. Nota aceasta a fost transmisă cu delegat la Comitetul judeţean, deşi conţinutul ei se transmisese telefonic în cursul dimineţii când reţeaua Poştei şi Telefoniei Române devenise operabilă între Roşiorii de Vede şi Alexandria. Conţinutul notei privind situaţia din Roşiorii de Vede nu s-a păstrat dar, în schimb, în arhiva Consiliului Judeţean Teleorman există comunicarea făcută la ora 7 şi 45 minute către CC al PCR. Aceasta se referea la întreg judeţul astfe: „1. din numărul total de 24.217 salariaţi sunt prezenţi 22.158 2. Victime omeneşti – 11 (morţi) 3. Răniţi – 101 4. Case dărâmate – 229 5. Case avariate – 350 6. Din 1.000 de sonde nu funcţionează – 242 7. Combinatul de Ingrăşeminte Chimice – manevre de punere în funcţiune” Pagubele comunicate sunt departe de realitate şi acest lucru este perfect justificat de starea populaţiei care încă suferea de pe urma cutremurului şi nu avea nici cea mai mică preocupare de a se prezenta la primărie să raporteze pagubele suferite de fiecare familie. In zilele următoare s-au întocmit numeroase rapoarte despre avariile constatate în Roşiorii de Vede. Sintetizând informaţiile exesistente în diferite documente din arhiva Consiliului Popular Orăşenesc sau la nivelul judeţean, coroborate cu amintirile celor care au trăit cutremurul fie în casă, fie la locul de muncă, vom încerca ca în cele ce urmează să vă prezentăm o imagine cât mai aproape de ceea ce s-a văzut la întreprinderi şi instituţii după ce lumina zilei a învins noaptea cutremurului. La Intreprinderea Mecanică pentru Material Rulant, aflată la extremitatea sudică a oraşului Roşiorii de Vede, s-au produs avarii la structura de rezistenţă a unei hale (secţia de vagoane) unde 15 stâlpi au fost găsiţi secţionaţi. Secţia afectată şi-a reluat activitatea la finele lunii aprilie. La această unitate un potenţial pericol la constituit avarierea instatalţiilor de la Fabrica de Oxigen. Intervenţia rapidă a unor angajaţi ai întreprinderii, care erau acasă la momentul producerii cutremurului, a fost însă de natură să elimine pericolul unei explozii. Am aflat despre acest fapt dintr-un articol publicat de ziarul „Teleormanul” în zilele care au urmat datei de 4 martie. Astfel la rubrica Oameni şi Fapte a publicaţiei teleormănene, apare în ziua de 19 martie 1977 o notă în care autorul scrie că „... la câteva minute după producerea cutremurului un taximetru s-a apropiat în viteză de Intreprinderea Mecanică pentru Material Rulant Roşiori oprindu-se brusc în faţa intrării în unitate. Din maşină a coborât Dumitru S. Dragomir, şeful formaţiei de lucru de la Fabrica de Oxigen. Impreună cu cu alţi muncitori a verificat instalaţiile şi asigurându-le împotriva unei explozii a repus fabrica în funcţiune”. De menţionat că oxigenul produs aici era necesar nu numai întreprinderii ci la un număr foarte mare de agenţi economici din Roşiorii de Vede ca şi din judeţul Teleorman. Intreprinderea ”Textila Teleorman” amplasată pe platforma industrială din zona de Vest a oraşului , este înregistrată cu avarii la clădirile secţiilor „preparaţie”, „ţesătorie” şi „filatură” unde s-au constatat fisuri la pereţii de rezistenţă. Procesul tehnologic a fost oprit în primele două secţii timp de 16 ore. Secţia de „filatură” urma să îşi reia actvitatea la sfârşitul lunii mai 1977. Un articol din ziarul local „Teleormanul” apărut miercuri 16 martie 1977 ne spune că la această întreprindere de textile din Roşiorii de Vede a fost evitată prin, intervenţia unei echipe de instalatori, distrugerea unor utilaje şi materiale. Aceşti oameni au reparat în condiţii extrem de dificile o fisură care apăruse la conducta de abur tehnologic şi care punea în pericol două secţii. O altă unitate industrială din oraş care s-a înregistrat cu pagube a fost Intreprinderea de Ulei. La vremea cutremurului întreprinderea nu funcţiona decât cu fabrica din bulevardul Republicii, în apropiere de Staţia CFR Roşiori Nord. Aici a fost grav avariat coşul de fum al centralei termice. Coşul de evacuare a fumului produs în cazanele pentru abur avea o înălţime de peste 40 m. Datorită seismului zidăria din cărămidă a coşului s-a secţionat la nivelul unei treimi din înălţime de la vârf. Producţia de ulei din floarea soarelui a fost oprită două săptămâni. Avariile produse la principalele clădiri ale Intreprinderii pentru Mecanizarea Agriculturii şi Industriei Alimentare au obligat conducerea unitţii să oprească întreaga activitate timp de mai multe zile. Aici halele turnătoriei (de fontă şi oţel) şi de construcţii metalice au avut nevoie de lungi perioade pentru remedierea fisurilor de la pereţi şi acopertiş. Primul imobil va fi refăcut la 15 mai, iar cel de al doilea abia la 30 iunie. Din ziarul „Teleormanul” nr. 2075 care a aput în ziua de 19 martie 1977, aflăm cum avarierea gravă a unei secţii de producţie de la Intrepriunderea pentru Mecanizarea Agriculturii şi Industriei Alimentare a fost împiedicată de muncitorii care se aflau la lucru în timpul cutremurului şi care deşi au fost sfătuiţi să părăsească incinta au rămas la locul de muncă. Pericolul a apărut odată cu întreruperea energiei electrice. Lipsa de tensiune electrică a dus la răcirea cuptorului de oţel din turnătorie. In această situaţie, prin solidificarea oţelului aflat în curs de topire în cuptorul ce funcţiona cu arc voltaic, se ditrugea întreg cuptorul. Schimbarea unui cuptor distrus de întărirea oţelului în interior se putea face numai prin tăierea bucată cu bucată a pereţilor recipientului şi a metalului solidificat. Această situaţie a fost salvată întrcât imediat după întreruperea tensiunii electrice, un grup de muncitori de la această secţie (maistrul oţelar Ion Popa, şeful de echipă Teodor Băcanu şi primtopitorul Ion Cârjaliu) au rămas lângă utilaj chiar în perioada când clădirea se cutremura odată cu întregul oraş. Infruntând pericolul unei posibile prăbuşiri a halei, imediat după oprirea oscilaţiilor cei trei au acţionat manual scoaterea electrozilor de cărbune din cuptorul în curs de răcire şi apoi în continuare ,tot manual , au răsturnat cuptorul şi au evacuat olţelul care nu apucase să se întărească. Documentele din arhive ne dau informaţii despre pagube produse şi la Intreprinderea Viei şi Vinului cu sediul în Roşiorii de Vede pe strada Mihai Bravul. In ce a constat avariere acestui obiectiv industrial nu ştim precis dar cunoaştem că la 9 martie se lucra sub capacitatea normală din cauza opririi activităţii la secţiile de distilare şi îmbuteliere a alcoolului.Una din cauze era, şi în această unitate, avarierea unui coş de fum. Distrugeri care nu au fost prezentate foarte detaliat cu ocazia raportărilor făcute la judeţeana de partid , sunt totuşi menţionate la mai multe unităţi cu caracter economic de pe raza oraşului Roşiorii de Vede, chiar dacă o notă de la Comitetul Judeţean PCR Teleorman preciza (la punctul 3) că informaţiile solicitate de CC al PCR priveau doar întreprinderile cu caracter „republican”- respectiv cele care erau catalogate ca fiind de interes naţional. Avem referiri scrise despre oprirea funcţionării integral sau parţial datorită pagubelor cauzate de seismul din seara zilei de 4 martie la mai mulţi agenţi economici de interes local. Printre aceştia se numără Fabrica de Mezeluri de pe strada Belitori, Cooperativa Meşteşugărească „Sporul” cu sediul pe strada Mărăşeşti, unele dintre secţiile Regionalei CFR Craiova ce funcţionau pe raza oraşului şi una dintre cele două mori – respectiv cea de la Fabrica de Pâine din str.Cotelici, ale Secţiei de Morărit şi Panificaţie (parte a Intreprinderii de Morărit şi Panificaţie Teleorman ce avea sediul în Alexandria). Există o estimare a valorii pagubelor înregistrate de toate uniăţile economice din Roşiorii de Vede – 13.019.830 lei, ce constau din: a) pagube produse la construcţii (clădiri,construcţii speciale,reţele de alimentare cu apă,energie etc.) – 4.793.500 lei b) utilaje, instalaţii,mijlooace de transport – 421.000 lei c) materii prime,materiale şi combustibili - 240.805 lei d) producţie netrminată – 307.225 lei e) produse finite şi mărfuri – 961.300 lei f) pierderi de producţie – 6.296.000 lei Cifrele de mai sus se pot compara cu valorile din zilele noastre ţinând cont că în anul 1977 un dolar american (USD) valora, comform cursului stabilit de Banca Naţinală a României, 4 lei şi 96 bani în relaţiile de importort/export şi 12 lei la ‚”cursul cu primă”. In acceaşi idee menţionăm că salariul mediu brut pe economie a fost în anul 1977 de 2.102 lei/lună iar salariul mediu net a fost de 1.818 lei/lună. Pe lângă pagubele înregistrate în producţia industrială, cutremurul din 4 martie 1977 a afectat puternic şi activitatea comercială desfăşurată în Roşiorii de Vede, în principal datorită faptului că magazinele situate în zona centrală a oraşului erau amplasate în clădiri ce au fost puternic avariate. Imobilele acestea au fost construite până în anii primului Război Mondial, unele chiar înainte de începutul secolului al XX-lea. La vremea când s-au ridicat aceste construcţii ele aparţineau unor persoane sau firme particulare, dar în anii 1948 – 1950 au fost naţionalizate (trecute în proprietatea statului) şi au ajuns în administrarea oraşului. Administraţia publică locală – Consiliul Popular al Oraşului, încredinţase activitate de exploatare şi întreţinere a imobilelor din fondul de stat la Secţia de Gospodărie Comunală şi Locativă (cunoscută şi sub prescurtarea IGO) iar aceasta la rândul ei închiriase majoritatea spaţiilor comerciale la Intreprinderea pentru Comerţul de Stat Mixt ( ICSM) şi Cooperativei Meşteşugăreşti „Sporul”. Intrucât până în anii naţionalizării (1948 – 1951) magazinele din zona centrală a oraşului înglobau şi spaţii de locuit , la etaj sau în anexe ale clădirii, în momentul când spaţiile comerciale s-au trecut în proprietatea statului camerele care erau înregistrate drep locuinţă au fost lăsate , comform legii, proprietarilor şi aşa au rămas până la cutremurul din 4 martie 1977. Persoanele particulare care deţineau locuinţe de acest fel nu mai locuiau de mult în aceste imobile pentru că întrun fel sau altul fuseseră obligaţi să le pasească. Locinţele acestea fuseseră transformate în magazii sau birouri ale ICSM iar proprietarii primeau o chirie modică, un leu pentru un metru pătrat . Evident că pentru o asemenea chirie , niciun proprietar nu era interesat să efectueze reparaţii sau acţiuni de consolidare. Chiriaşul, întreprindere de stat, nu a făcut niciodată mai mult decât mici reparaţii de întreţinere a clădirii sperând continu să primească fonduri pentru ridicarea unor construcţii noi. Lipsa de interes a statului, ca proprietar, şi a autorităţilor locale ,ca administartor, faţă de imobilele în care se desfăşurau activităţi comerciale sau de prestări de servicii pentru populaţie, chiar dacă aceste construcţii reprezentau o parte din tradiţia de negustori a roşiorenilor, era evidentă pentru oricine trecea pe lângă magazinele din centrul oraşului. Odată cu adoptarea , în anul 1974, a legii numul 58 pentru sitematizarea teritoriului, preocuparea principală a celor care conduceau destinele localităţii era să dărâme construcţiile care aminteau de anii anteriori instaurării comunismului, pentru a face loc „noului” . Aşa se face că începând cu anul 1974 se demolează numeroase clădiri, de pe partea din dreapta, a străzii Rahovei. Această stradă era considerată cea mai importantă arteră comercială a oraşului Rosiorii de Vede. Lipsa de interes pentru reparaţii de bună calitate sau lucrări de reabilitare la clădirile ce meritau să fie păstrate ca reprezentative pentru arhitectura spaţiilor comerciale roşiorene din prima parte a secolului al XX-lea a contribuit ca la cutremur să se producă degradări importante la mai toate magazinele existente în centru urbei. Avariile suferite de construcţii au fos amplificate intenţionat de conducerea de partid locală (în comformitate cu dispoziţiile primite de la judeana PCR) pentru că prin această procedură se măreau pagubele cauzate de cutremur şi se putea solicita de la Guvernul României o sumă mai mare pentru „reconstrucţia” zonelor afectate. Acest mod de a acţiona pentru a se forţa mâna celor care dirijau fondurile de investiţii, fusese experimentat cu succes în ziua de 6 martie la Zimnicea, judeţul Teleorman, unde Nicolae Ceauşescu efectuase o vizită fiind informat că oraşul acesta este distrus de cutremur. In realitate, distrugerile provocate aici de cutremur au fost făcute să pară mai mari pentru că aşa apucaseră să raporteze liderii politici care tocmai fuseseră surprinşi de cutremur în timp ce faceau alegeri la Organizaţia PCR din localitate. In timpul vizitei desfăşurate împreună cu noul prim-secrtar de partid din Zimnicea, Nicolae Ceauşescu văzând casele demolate dispune să se reconstruiască întreg oraşul cu sprijinul unor întreprinderi de construcţii din judeţele care nu au fost afectate de cutremur. In Roşiorii de Vede în afara pagubelor produse prin deteriorarea mărfurilor peste care se prăvălisertă bucăţi de tencuială, pereţi întregi , tavane sau mobilier, o problemă specială a apărut în momentul în care s-a pus problema depozitării bunurilor care au fost scoase din magazinele sau depozitele avariate. De aceea, pentru păstrarea mărfurilor recuperate s-au amenjat cât de cât subsolurile tehnice de la blocurile L1, L2, L3 şi L4 de pe strada Rahovei şi adăpostul de apărare civilă de la subsolul blocului de garsoniere – G 100 , de pe strada Dunării. In locul magazinelor evacuate în primele zile după cutremur, ICSM Roşiorii de Vede a amenajat , până la finele lunii aprilie , 34 de barăci în care se desfăşura o activitate comercială , într-o stare de provizorat prelungit cum nu se mai petrecuse până atunci în acest oraş. Foarte multe barăci şi tonete au fost amplasate pe platoul pieţii centrale sau în spaţii libere existente pe străzile in oraş. Unele dintre acestea au continuat să funcţioneze în forma aceea de provizorat insalubru, până în anii 90 ai secolului trecut. La cooperativele meşteşugăreşti şi de prestări de servicii „Sporul” şi ‚Progrseul” cutremurul a făcut inutilizabile 32 spaţii în care erau magazine de prezentare - desfacere, depozite precum şi 11 imobile unde au funcţionat ateliere în care se realizau diverse mici servicii pentru populaţia oraşului şi a comunelor care gravitau economic în jurul vechiului târg de pe malul râului Vedea. Pentru continuarea activităţii, şi cooperativele meşteşugăreşti despre care am amintit mai sus au primit barăci şi tonete ce au fost amplasate în puncte cu vad comercial. La circa o lună după cutremur erau deja în funcţie 22 asemenea unităţi. Acţiunea de amplasare a barăcilor pentru activităţi comerciale sau de prestări de servicii era în grija comitetului orăşenesc PCR . Din raportările făcute de acesta am aflat că, faţă de nevoile populaţiei şi dispoziţiile date de către Comandamentul naţional din Bucureşti , amplasarea barăcilor comerciale s-a desfăşurat mai greu decât o doreau roşiorenii. Furnizorii acestora, pentru cele de lemn - I.F.E.T.Piatra Neamţ , iar pentru cele de metal - I.J.I.L.Slobozia, nu au onorat comenzile cu 1.000mp în primul caz şi 1.600 mp în cel de al doilea. Intr-un document întocmit de funcţionarii Inspecţiei Comerciale de Stat din Judeţul Telorman la data de 9 martie , se preciza că în oraşul Roşiorii de Vede din totalul de 97 unităţi comerciale au fost puternic afectate de cutremurul din ziua de 4 martie , 10 unităţi alimntare, 5 unităţi de alimentaţie publică şi 7 unităţi de profil nealimentar. Aceeaşi instituţie – Inspectoratul Comercial de Stat , care funcţiona în cadrul Consiliului Popular al Judetului Teleorman, prezenta o sitaţie a pagubelor înregistrate de unităţile comerciale din subordinea Ministerului Comerţului şi Industriei (MCI) aflate în Roşiorii de Vede astfel : 1. pierderi lamărfuri şi ambalaje Total = 686000 lei din care - în sectorul alimentare şi de alimentaţie publică = 400.000 lei - în sectorul nealimentar = 286.000 lei 2. pierderi la obiecte de inventar şi utilaje comerciale = 65.000 lei Valoarea pierderilor suferite din cauza cutremurului , menţionate mai sus, reprezintă 54 % din totalul pagubelor înregistrate de unităţile comerciale din sietmul Ministrului Comerţului şi Industriei în Judeţul Teleorman. Alături de unităţile comerciale subordonate Ministerului Comerţlui şi Industriei în Roşiorii de Vede mai funcţionau şi magazine care aparţineau Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) . Acestea erau deschise de Intreprinderea de Legume şi Fructe (ILF) şi Intreprinderea Agricolă se Stat (IAS) . Din această reţea a fost închis magazinul de pe Calea Dunării al IAS Roşiori de Vede. Printre spaţiile comerciale care au fost dezafectate ca urmare a deteriorărilor produse de seism se află câteva magazine care până la 4 martie 1977 au constituit puncte de interes sau chiar repere pentru locuitorii oraşului. Astfel, pe Calea Dunării – cea mai afectată arteră comercială roşioreană, au fost demolate „Librăria Noastră” (fostă „Librăria Necşulescu” până la naţionalizarea din 1950) , Restaurantul – Hotel „Dunărea”(fost „Belitoreanu”), Farmaciile nr. 48 şi nr. 49 (numerotate aşa în cadrul „Centrofarm Bucureşti” de care aparţineau) , magazinul alimentar „Delicatese”, magazinul „Artizanat”, magazinul „Mobila” al Cooperaţiei de Consum , magazinul „Hermes” al Cooperaţiei Meşteşugăreşti şi un atelier de reparaţii pentru încălţinte care avea firma „Cismărie”. Tot de pe această stradă au dispărut sediul orăşenesc al Consiliului Naţional de Educaţie Fizică şi Sport, Cinematograful „Dunărea”( fost „Giuvelca”) precum şi Clubul cu Bibliotecă al Pensionarilor. Tot pe această arteră circulaţie au mai fost expropiate şi demolate: atelierul „Croitorie – Broderie” al cooperaţiei meşteşugăreşti, sediul Cooperativei „Unirea”, atelierul „Cismărie – Marochinie” al Cooperativei Sporul, atelierul „Tricotaje”(al Coop.Sporul), magazinul de prezentare şi desfacere „Gospodina”al IAS Roşiorii de Vede, clădirea ce adăpostea cabinele telefonice ale PTTR, atelierul „Foto – Studio”, cofetăria „Violeta” ş.a. In strada Mărăşeşti au funcţionat până la cutremur magazinul „Electrometal”, atelierul „Reparaţii Ceasuri” , Farmacia nr.104 (aparţinând aceluiaşi ”Centrofarm Bucureşti”) , un alt magazin „Hermes”, de de data aceasta aparţinând Cooperativei de Consum Oraş, atelierul „Artă Decorativă” , magazinul alimentar „Gospodina”, magazinaşul „Difuzarea Presei”, centrul pentru jocuri de noroc „Loto Prono”, magazinul „Cafea Dulciuri”, atelierul pentru prestări de servicii către populaţie „Geamuri, Oglinzi şi Rame” al Cooperativei Meşteşugăreşti ‚”Progresul” etc. Cutremurul a provocat şi dispariţia tuturor unităţilor comerciale de pe strada Rahovei. Dintre acestea cele mai reprezentative au fost : magazinul „Alimentara” aflat pe colţ cu strada Mihail Kogălniceanu, magazinul „Mobila” al ICSM , magazinul de confecţii textile „Central” (cunoscut şi sub numele de „Magazinul Bucureşti”) - cel mai important din oraş la acea vreme , magazinul alimentar „Autoservire”, restaurantul „Zahana”, magazinul „Sport”, atelierul de prestări servicii „Tapiţerie şi Binale” al oopertaivei Meşteşugăreşti „Progresul”, librăria „Depozit şï Librărie” aparţinând cooperaţiei de consum, magazinul de mărfuri industriale „Ëlectrice”, un alt magazin de prduse alimentare cunoscut mai ales după numele unui gestionar – „La Sitaru”, un magazin „Gospodina” care desfăcea de asemenea mărfuri alimentare, magazinul „Croitorie” al Cooperativei „Progresul”, magazinul „Mic Gros Aliment”, magazinul de produse industriale „Solduri” unde se vindeau mărfuri care în general erau greu vandabile sau aveau mici defecte care le diminuau preţul ş.a. Trebuie să menţionăm că aproape toate imobilele amplasate pe pe partea vestică a Căii Dunării şi pe partea sudică a străzii Rahovei erau prevăzute cu spaţii comerciale la parter şi aveau pe lângă intrarea comercială , mai multe intrări pentru aprovizionare dintr-o stradă paralelă („prin spate”) – str. Renaşterii. Din această cauză documentele care ne transmit informaţii despre spaţiile comerciale demolate la cutremurul din 4 martie 1977 în zona centrală a oraşului, menţionează şi adrese din strada Reneşterii cu toate că intrarea principala era prin str.Rahovei sau prin Calea Dunării. Pentru a încheia prezentarea modului în care au fost afectate imobilele care adăposteau spaţii comerciale în centrul oraşului Roşiorii de Vede trebuie să facem o completare pe care o considerăm necesară mai ales pentru cei care peste ani vor dori să se preocupe de istoria activităţilor culturale din Roşiorii de Vede. Este vorba despre faptul că dealungul anilor , după naţionalizarea magazinlor, unele spaţii comerciale concepute ca atare de proiectanţii de la începutul secolului al XX-lea, au primit destinaţia de locuri unde se derulau activităţi cu caracter cultural dar fără a beneficia de minime amenajări pentru această destinaţie. In plus aceste spaţii au fost cele mai des uitate atunci când se alocau (evident,doar de la stat) fonduri pentru lucrări întreţinere sau reparaţii. De aceea nu trebuie să ne mirăm când vom afla că printre magazinele care au fost demolate după cutremur pe Calea Dunării , s-au aflat Secţia de Arheologie a Muzeului Orăşenesc, Clubul şi Biblioteca Pensionarilor, un club de şah şi tenis de masă al CNEFS, un cinematograf şi Filiala Roşiorii de Vede a Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv unde era un loc de întâlnire a multor povestitori cu har. De asemenea , pe strada Rahovei în urma cutremurului a fost demolată clădirea care adăpostea Biblioteca orăşenească. Această instituţie din subordinea consiliului popular oprăşenesc funcţiona întrun imobil cu etaj la intersecţia cu str. Nicolae Bălcescu ce până la la naţionalizarea din anul 1948 a fost utilizat ca magazin, la parter, şi ca sediu administrativ , la etaj. Tot pe această stradă a existat şi a derulat o fructuoasă activitate Casa de Cultură. Ea a ocupat o clădire ce iniţial a avut destinaţia de bancă comercială. Clădirea se afla pe partea sudică a străzii şi a fost considerată cea mai frumoasă construcţie a oraşului până la cutremurul din 4 martie 1977. Este vorba despre imobilul pe care mulţi roşioreni şi-l amintesc şi astăzi sub numele de „Palatul Albina”. Seismul care a zguduit sudul României în primăvara anului 1977 a afectat şi alte instituţii de interes public. In cele ce urmează vă vom prezenta informaţiile pe care autorităţile locale din oraş le-au furnizat Consiliului Popular Judeţean Teleorman sau Comitetului Judeţean PCR cu privire la avariile şi pagubele produse imobilelor utilizate de serviciile medicale. Avem ştiri despre faptul că Spitalul Unificat din Roşiorii de Vede, construcţie datând din anul 1882 situată pe bd.Republicii, a suferit avarii importante la clădirea principală. Aceasta a avut nevoie de lucrări de consolidare şi de reparaţii. Activitatea de refacere a fost încredinţată Exploatării de Gospodărie Comunală şi Locativă (EGCL) şi se pare că ele nu se terminaseră nici până la finele anului 1977. Din această cauză secţiile medicale care trebuiau să - şi desfăşoare activitatea în acest pavilon au fost mutate în alt loc din oraş. Este vorba de secţia de chirurgie, secţia de boli interne, secţia de reanimare, laboratorul şi policlinica orăşenească. Din totalul de 180 paturi existente în spital înainte de cutremur 165 au fost evacuate. Au fost scoase din uz şi Circumscripţiile Sanitare nr.2 şi nr.3 din strada soldat Măgureanu şi Dispensarul TBC aflat pe strada Buzeşti. Aceste cabinete medicale erau amplasate în clădiri cu destinaţia de locuinţă dar care au fost naţionalizate la începutul anilor 50. Ziarul Teleormanul consemnează în unul din numerele sale apărute după cutremur, una din faptele petrecute în noaptea de coşmar când s-a scuturat pământul iar roşiorenii s-au trezit pe străzi speriaţi şi fără nicio organizare de protecţie sau de intervenţie în ajutorul celor care se aflau în dificultate. Intro scurtă notă, semnata de redactorul P. Sima ni se prezintă intervenţia a doi muncitori de la IMMR – Gheorghe Istrate şi Constantin Constantin, care în timpul cât a durat seismul se aflau în apropierea Spitalului de Copii. Când au auzit strigăte şi au văzut persoane alergând pe stradă au intrat în clădire şi alăturându-se personalului care era de serviciu, au participat la evcacuarea copiilor şi femeilor din incinta unităţii sanitare. Abia după ce i-au văzut pe toţi afară, la dăpost , au plecat acasă pentru a se interesa de soarta propriilor familii şi de bunuri. Secţiile medicale afectate de cutremur la Spitalul Unificat au fost mutate în incinta Spitalului Judeţean de Pneumoftiziologie (cunoscut şi asăzi sub numele de „Spitalul TBC”) care fusese avariat numai în proporţie de 20%. Acest spital se afla , şi se află, în afara oraşului la circa 3 km pe drumul judeţean nr. 612 A spre Balta Sărată în clădirile cu un singur nivel (parter) care în timpul celui de la doilea Război Mondial au aparţinut unui aeroport militar. Policlinica orăşenească a fost evacuată din Spitalul Unificat şi mutată într-un imobil nou construit pe strada IL Caragiale în care funcţiona şi Grădiniţa de Copii nr.4 . Circumscripţiile medicale nr.2 şi nr.3 serios deteriorate de cutremur, s-a mutat la un loc cu circumscripţiile medicale nr.1 şi nr.4 întro casă naţionalizată aflată pe strada soldat Măgureanu. Ca urmare a distrugerilor provate de mişcarea telurică s-au făcut lucrări de consolidare şi reparaţii capitale la Dispensarul TBC de pe strada Buzeşti, la secţia de radiologie a Policlinicii, la Ambulatorul de Pediatrie şi la clădirea Laboratorului Epidemiologic. Deşi au fost propuse pentru demolare, clădirile Spitalului Unificat (corpul spitalizare,radiologie şi laboator) au fost consolidate şi utilizate încă mulţi ani ca spaţii medicale. Chiar şi la data redactării prezentei lucrări aici mai sunt secţii ale Spitalului „Caritas”. Nu numai spaţiile în care se desfăşurau activităţi medicale ci şi dotarea imobiliară a învăţământului roşiorean a avut de suferit foarte mult în urma cutremurului din 4 martie 1977. Au fost afectate, în unele cazuri până la distrugere, cinci şcoli cu 37 săli de clasă , din totalul de 144 clase câte erau în oraş, aproape 300 locuri în grădiniţele de copii (cca. 30% din total), 260 locuri de cazare în internatele şcolare (cca. 41% din total) şi Casa Pionierilor de pe strada 7 Noiembrie (azi str.SfIntul Teodor). Scoala Generală nr.1 care se afla într-o curte cuprinsă între străzile Renaşteri şi A I Cuza (dar care în evineţe figura cu adresa pe str.Renaşterii nr.11) a fost cea mai afectată. Construită înainte începutul secolului al XX-lea,şcoala nu a mai putut fi reparată şi în anul 1978 a fost demolată. Elevii de la această şcoală şi-au desfăsurat cursurile în clădirea Liceului nr.2 , construită în urmă cu 13 ani, pe strada I L Caragiale la numărul 2 şi în unele săli din cadrul Intreprinderii „Textila Teleorman”. Lucrări de consolidare a necesitat şi imobilul Liceului Real Umanist ”Tudor Vladimirescu” din bd.Republicii nr.2, care a fost afectat de cutremur în proporţie de 45% . Liceul a făcut reparaţii la corpul „A” unde au fost scoase din uz 12 săli de clasă şi două săli cu destinaţia de laboratoare. Tot la această şcoală s-au exectat reparaţii capitale şi consolidarea coşului de fum de la centrala termică proprie. Un corp anexă la clădirea pricipală , compus din două săli de clasă şi birourile administrative, nu a mai putut fi consolidat şi refăcut întrucât construcţia data de la începutul secolului trecut şi nu fusese proiectată pentru a fi şcoală. Aceasta era de fapt casa pe care au donat-o fraţii Anastasescu pentru construirea primului liceu cu imobil propriu din Roşiorii de Vede. Structura de rezistenţă a clădirii aparţinând Scolii nr.3 care are adresa pe bulevardul 23 August (astăzi bd. Sfânta Vineri) nr.10 a fost refăcută pe baza unei documetaţii detaliate de consolidare întrucât pereţii interiori şi exteriori de la 11 din cele 16 săli de clasă au fost afectaţi de fisuri care nu mai permiteau desfăşurarea orelor de curs în această construcţie. Atelierele şcolare cu 60 de locuri din imobilulul din strada Elena Doamna nr.18 au fost propuse pentru demolare, clădirea fiind una din casele intrate în proprietatea statului în urma naţionalizării de la mijlocul secolului al XX-lea. Foarte curând ele au fost puse la pământ întrucât făceau parte dintr-un lot de clădiri pentru care s-a emis decret prezidenţial de demolare cu scopul de a face loc unui nou cartier de blocuri. Aceeaşi soartă a avut-o şi Sala de Gimnastică (dacă se putea numi aşa, fiind amenajată întro clădire ridicată în anul 1917) a Scolii nr.3 aflată în curtea acesteia. Liceul Agro-Industrial ce îşi desfăşura cursurile într-un imobil construit în anul 1956 pe strada I.L.Caragiale la nr.1, colţ cu str.A.I.Cuza, a avut avariate numai trei din cele 16 săli de clasă. S-au făcut reparaţii la atelierele şi blocul administrativ, construite în anul 1905, din strada Renaşterii nr.21 şi la Internatele din bd.23 August nr.41 A şi respectiv de pe str.Locotenent Bălăcescu nr.9 . Imobilele care adăposteau internatele pentru cazarea elevilor de la Liceul Agro-Industrial fuseseră constrite la începutul secolului al XX-lea dar nu s-au prăbuşit datorită faptului că aveau un singur nivel şi fundaţia era dimensionată pentru clădiri destinate învăţământului. Ele au fost reparate, dar nu au mai fost multă vreme utilizate pentru găzduirea elevilor fiind incluse în documentaţia de demolare pentru sistematizarea zonei în care se aflau. Scoala nr.2 de pe Calea Dunării nr.126 a suferit avarii grave , 40% din imobilele ce formau cele două corpuri ale clădirii fiind deteriorate de aşa natură încât nu mai puteau permite derularea procesului educaţional aici. Corpul A al şcolii funcţiona întro construcţie datând dinal doilea an al secolului al XX-lea şi de aceea zidurile de la cele cinci săli de clasă au fost fisurate ameninţând cu prăbuşirea. Colectivul de evaluare a pagubelor produse de cutremurul din 4 martie a propus demolarea acestui corp de clădire, dar, ulterior, specialiştii care au făcut expertiza construcţiei au apreciat că se pot face consolidări care să dea o nouă viaţă sălilor de clasă care aveau aproape 75 de ani. Consolidarea construcţiei s-a putut face în special datorită faptului că cei care au proiectat-o au avut grijă să fie cât mai trainică ea fiind destinată de la bun început activităţilor şcolare. In adoptarea hotărârii de a nu se demola aceste clase a contat şi faptul că ele erau cele mai vechi construcţii cu caracter educaţional din Roşiorii de Vede. Si astăzi în aceste săli se mai desfăşoară activităţi şcolare. Corpul B al acestei şcoli era format din clase construite la începutul anilor 60. Din păcate şi aici au existat două clase care au fost avariate şi au necesitat lucrări de reparaţii, e drept, de mică anvergură. Pe strada Stegarului la nr.2 , Scoala nr.5 a suferit avarii evaluate la 20-25% din capacitatea şcolară destinată numai elevilor de clase 1 - 4. Aici au fost avariate cele două săli de clasă constrite în anul 1914. Celelalte două săli adăugate în anul 1965 au suferit numai mici deteriori ale tencuielilor. Remedierea defecţiunilor s-a făcut până la începerea noului an şcolar. In martie 1977 , pe strada Nicolae Bălcescu la nr.10 în apropierea Pieţei Centrale, clădirea Grădiniţei de copii nr.1 a fost puternic avariată. Aici se pregăteau 75 de copii care după cutremur au fost dirijaţi către alte gădiniţe deoarece colectivul de evaluare a pagubelor a apreciat că este mai bine ca imobilul să fie demolat. Deoarece clădirea nu a intrat în zona supusă demolării pentru sistematizarea zonei centrale a oraşului , specialiştii care au făcut expertiza construcţiei au propus consolidarea ei cu precizarea că nu mai poate fi folosită ca local destinat activităţilor şcolare. După consolidare aici s-au mutat birourile ICSM din Roşiorii de Vede iar clădirea este funcţională şi în aceste zile. O altă instituţie pentru preşcolari , Grădiniţa nr.8 , îşi desfăşura cursurile cu 50 de copii cu vârste de până la şase ani într-o fostă casă particulară de pe Calea Dunării numărul 174. Casa find foarte veche şi fără amenajări speciale pentru desfăşuarea activităţilor educaţionale, la cutremur a suferit avarii grave. Aici s-au constatat deplasări ale zidurilor exterioare, fisuri mari la zidurile interioare de rezistenţă şi alunecări la acoperiş. Cursurile nu au mai fost reluate niciodată în acest imobil care a fost demolat până la finele aceluiaşi an. Grădiniţa de copii nr.6 ce funcţiona pe strada Mărăşti nr.5 tot într-o casă naţionalizată a suferit deteriorarea a două ziduri interioare şi căderea unor porţiuni din tencuiala de pe tavane. Aceste avarii au fost remediate până la vacanţa de vară. Atelierele interşcolare, unde se desfăşura pregătirea practică (pentru mecanică) a 100 elevi de la liceele din oraş, se aflau întro clădire de pe strada Mihail Kogălniceanu nr.52. Imobilul fiind în inventarul Liceului nr.2 a fost expertizat în urma cutremurului tot de acelaşi colectiv de evaluare. Aici s-au constatat deteriorări la zidurile interioare, la unu zid din exterior şi la tencuielile tavanelor. Nivelul de avaraiere a fost apreciat la cca.10 – 25 %. Reparaţiile au fost executate în cursul anului 1977. Dintre unităţile şcolare aparţinând Inspectoratului Scolar al Judeţului Teleorman , Casa Pionierilor din Roşiorii de Vede amplasată pe strada 7 Noiembrie nr.16 este instituţia de acest fel din judeţ căreia cutremurul i-a produs cele mai importante avarii. Pavilionul administrativ ( o fostă locuinţă aparţinând familiei Daia, naţionalizată în anul 1950) a fost propus pentru demolare şi aceasta s-a realizat până la sfârşitul anului 1977. De asemenea , imobilul în care funcţionau cercurile aplicative (construită în primii ani ai secolului al XX-lea) a suferit multiple deteriori prin fisurarea zidurilor interioare de la şase săli de clasă. Cele mai afectate au fost cercurile în care se desfăşurau cursurile de balet şi pregătirea pentru conducerea carturilor. Gradul de deteriorare a instituţiei a fost apreciat la 65% din capacitatea educaţională. Comform unei note întocmite de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Teleorman , în întreg judeţul au fost identificate 79 obiective din sistemul de învăţământ ce au fost avariate de cutremurul din 4 martie 1977. Dintre acestea 17 obiective au fost propuse pentru demolare. Nota se încheia cu propuneri pentru rezolvarea sitaţiei spaţiilor de şcolarizare. Printre acestea, sub semnătura vicepreşedintelui Olteanu Gheorghe, pentru oraşul Roşiorii de Vede se cerea construirea unei noi şcoli cu 16 săli de clasă, construirea unei noi case a pionierilor şi construirea a două noi localuri pentru grădiniţe de copii a câte 120 locuri fiecare. Notificări către comisia tehnică oaşenească pentru verificarea construcţiilor au făcut Judecătoria Roşiorii de Vede şi Notariatul de Stat, amplasate pe strada Mărăşeşti, Miliţia Oraş cu sediul pe Calea Dunării la nr.60 şi Compania de Pompieri situata pe aceeaşi stradă la nr.57. Aceste instituţii de stat anunţau că au suferit avarii şi solicitau verificarea imobilelor pentru că salariaţii se temeau să mai lucreze în ele. Dintre acestea numai localul Judecătoriei a rămas, celelalte imobile fiind demolate în curând. Puternic avariat a fost şi imobilul Primăriei Oraşului Roşiorii de Vede. La 4 martie din pereţii şi tavanele clădirii au căzut fragmente mari, s-au fisurat şi s-au prăbuşit toate coşurile care evacua fumul de la sobele cu care se încălzeau birourile. Colectivul de evaluare a avariilor au constatat fisuri la zidurile de rezistenţă ale imobilului. Primăria şi Comitetul Orăşenesc PCR, care funcţiona tot în acest imobil, au fost evacuate de urgenţă. Ele şi-au continuat activitatea instituţională în alte clădiri. Astfel, aparatul funcţionăresc al primăriei s-a mutat în câteva camere din curtea instituţiei, iar „Comitetul de Partid” (birourile primului secretar, care era şi primarul oraşului, ceilalţi secretari şi Cabinetul PCR) au fost mutate întro casă naţionalizată de pe Calea Dunării („casa Leţu”) , vis a vis de primărie unde se aflau deja birourile Comitetului Orşenesc UTC şi sediul Comitetului Sindical Roşiorii de Vede. Clădirea primăriei, cu toate avariile grave înregistrate, a fost propusă pentru consolidare. Documentaţia pentru reabilitarea imobilului a fost făcută pentru organizarea aici a muzeului de istorie a oraşului Roşiorii de Vede, considerându-se că funcţionarea sediului politico - administrativ implică activităţi şi greutăţi suplimentare la care structura de rezistenţă nu ar putea face faţă. Amenajarea în imobilul primăriei a muzeului de istorie a oraşului ar fi însemnat pentru această instituţie de cultură o dezvoltare deosebită deoarece muzeul organizat în anul 1967 era destinat prezentării răscoalei ţărăneşti din anul 1907 pe întreg teritoriul României. Pentru istoria locală fusese destinată o clădire de pe Calea Dunării nr.20 unde exista o expoziţie permanentă cu descoperiri arheologice făcute de-a lungul timpului în Roşiorii de Vede şi în comunele învecinate. Clădirea care adăpostea Expoziţia de Arheologie a intrat în decretul de expropiere şi demolare a construcţiilor din zona centrală supusă sistematizării, aşa că până la finele anului 1977 ea a fost desfiinţată. Lucrările de consolidare a Primăriei nu au schimbat cu nimic amplasamentul camerelor şi au păstrat aceleaşi tâmplării la scări, uşi şi ferestre. Doar zidul de fronton a fost modificat şi s-au înlocuit sobele cu sitemul de încălzire centrală. După doi ani de la cutremur, clădirea a fost gata dar întrucât în acel moment nu mai exista nicio speranţă ca autorităţile locale să primească fonduri pentru un nou sediu politico – administrativ, vechile instituţii au revenit în birourile pe care le ocupaseră până la 4 martie1977. Muzeul de istorie a rămas în continuare la vechiul sediu de pe Calea Dunării nr.52 cu menţiunea că din anul 1985 (când s-au sărbătorit 650 de ani de la prima atestare documentară a oraşului) expoziţia de bază referitoare la răscoala ţăranilor din 1907 a fost desfiinţată organizându-se o nouă expoziţie de bază dedicată istoriei străvechii urbe de pe malul răului Vedea. Aşa cum muzeul nu a avut parte de o abordare din perspectiva culturală pe care o impunea istoria acestui vechi târg, care timp de aproape 400 de ani a fost reşedinţa judeţului Teleorman, tot aşa au fost tratate şi alte clădiri legate de trecutul şi cultura oraşului. Ne referim la bisericile din Roşiorii de Vede care în totalitate erau înscrise pe lista monumentelor istorice naţionale. In spiritul educaţiei ateiste pe care o promova cu înverşunare Partidul Comunist Român în toate domeniile vieţii culturale, despre daunele prouse de cutremurul din 4 martie aspra bisericilor din Roşiorii de Vede nimeni dintre cei care au evaluat pagubele nu a menţionat ceva în legătură cu aceste lăcaşuri, pentru că s-a interzis clar a se promova solicitarea de fonduri pentru reparaţii la biserici. Stim chiar că Biserica Sfânta Adormire a Maicii Domnului, Biserica Sfântul Ilie şi Casa Cultului Creştin Adventist au făcut cereri scrise pentru a invita Comisia Tehnică orăşenească să le viziteze în scopul stabilirii avariilor produse de cutremur (Arhiva CPO, pachet 302, dosar 25/1977, nepaginat). Din documentele clericale care s-au întocmit în anul 1977 şi în anii următori cu referire la reparaţiile care s-au făcut la bisericile din Roşiorii de Vede am putut afla că aproape toate clădirile acestora au avut de suferit în urma seismului. Cea mai afectată biserică a fost cea cu hramul Sfântul Dumitru care se găsea în apropierea oraşului. Această biserică este mai cunoscută sub denumirea de „Biserica Tigănia” fiind situată pe partea stângă a râului Vedea la limita comunei Vedea, sat Coşoteni. Ea este cea mai veche biserică din zidărie existentă în Teleorman. Construită, în forma actuală, în secolul al XVII-lea biserica Sfântul Dumitru a suferit până în anul1977 mai multe reparaţii după cutremurele care au zguduit-o în cele trei secole de existenţă. Ultima reparaţie înaintea cutremurului din 4 martie 1977 a fost făcută chiar în anul 1976, dar seismul din anul următor a afectat puternic fundaţia şi turla , ceea ce a dus la întreruperea oficierii serviciului religios foarte mulţi ani de aici înainte. Abia în anul 2007 biserica a fost restaurată (cu unele modificări care credem că nu trebuiau făcute, respectiv adăugarea tencuielii peste zidăria aparentă) printr-un program al Ministerului Culturii. Biserica Sfiinţii Apostoli Petru şi Pavel, ridicată în anul 1708 şi cunoscută mai mult sub denumirea de Sfântul Spiridon, a fost refăcută din temelii după cutremurul din 1838 dar a suferit avarii importante la seismul din 1977. Aceste avaraii au fost remediate în anii următori prin reparaţii capitale la interior şi exterior. In anii 1994 - 1996 s-au realizat aici importante lucrări de consolidare şi refacere a interiorului. Biserica este situată pe bd. Sf.Vineri la nr.103. Pe strada 7 Noiembrie (numele din anul 1977) este amplasată biserica Sfântul Teodor –Tiron. Ea a fost construită din zid , în locul unei biserici din lemn, în anul 1818. In timpul seismului din 4 martie au fost avariaţi pereţii, ceea ce a impus reparaţii despre care am aflat că s-au făcut în anul 1979, după cum reiese dintr-o inscripţie existentă în pronaos. Importante deteriorări a suferit şi biserica Sfiinţii Impăraţi Constantin şi Elena (supranumită „Sărdăreasa”) de pe bd.Republicii. In urma cutremurului s-au deteriorat grav clopotniţa şi casele parohiale. Aceste construcţii au fost demolate în anii următori întrucât epitropii nu au avut fonduri pentru reparaţii, deşi biserica ar fi meritat acest lucru ştiut fiind faptul că imobilele respective au servit adăpost pentru prizonierii turci din timpul Războiului de Independenţă a României (1877-1878). Reparaţii pentru stricăciuni produse de cutremur la zidărie şi mai ales la tencuieli, s-au făcut ceva mai tâtziu la biserica Sfântul Ioan Botezăorul de pe strada Mihail Eminescu. La biserica Sfânta Cuvioasă Paraschiva (mai cunoscută sub numele de „Sfinta Vinerea Gară”), la biserica Sfânta Adormire a Maicii Domnului de pe strada Ana Ipătescu, la biserica Sfântul Ilie din strada I.L.Caragiale şi la biserica Inălţarea Sfintei Cruci din strada Avram Iancu s-au realizat reparaţii la turlele principale şi la zidurile exterioare, unele chiar la patru sau cinci ani după seismul din 4 martie 1977 , cum a fost cazul lăcaşului din cartierul Delcel.
Posted on: Fri, 18 Oct 2013 18:14:00 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015