Abia atunci când am lăsat în urmă oamenii care săpau gropi de amar în sufletul meu am experimentat sentimentul de libertate. Deși rănită și îndurerată m-am simțit liberă. Abia atunci când mi-a încolțit în suflet sămânța urii, mi-am dat seama că atunci când iubesc dezvălui cea mai frumoasă parte a ființei mele. Așa că am început să iert ca să pot iubi din nou. Abia atunci când oamenii au început să speculeze, având impresia că mă cunosc, mi-am dat seama cât de puțin știu ei despre mine cu toate că eu le dezvălui atât de mult din sufletul meu. Abia atunci când m-am simțit pierdută m-am dezmorțit. Am alergat cu disperare către mine, cerându-i ajutorul unui Dumnezeu pe care îl uitasem. Abia atunci când am fost obligată de împrejurări să îndur tot ce disprețuiam mai mult la un om am învățat ce înseamnă umilința. Și totodată cum se câștigă respectul. Abia atunci când am început să fiu iubită pentru defectele mele și nu pentru calități am conștientizat că sunt un om greu de iubit. Și am învățat să-l apreciez pe cel care continuă să o facă fără să mai caut explicații. Abia atunci când am acceptat că singurătatea face parte din noi nu mi-a mai fost frică. Mi-am asumat-o și uneori îmi cer dreptul la ea. Abia atunci când m-am simțit obosită de prea mult zgomot am început să iubesc tăcerea, liniștea. Abia atunci când pierdut pe cineva, am început să-i acord importanța cuvenită. L-am prețuit chiar dacă nu a mai existat cale de întoarcere către noi. ... căci așa suntem noi, oamenii; trebuie să trecem prin focul infernului ca să prețuim un colț de Rai.
Posted on: Sat, 13 Jul 2013 10:06:27 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015