Amendamentul Galileo de trecere a 10 milioane RON de la culte - TopicsExpress



          

Amendamentul Galileo de trecere a 10 milioane RON de la culte (destinatia initiala a acestora fiind constructia de noi biserici si cresterea salariilor preotilor in anul 2014) catre cercetarea stiintifica a primit aviz favorabil de la Comisiile reunite pentru invatamant, stiinta, tineret si sport. La sedinta de astazi a Comisiei reunite pentru invatamant, stiinta, tineret si sport, la care am asistat, amendamentul pe care l-am propus pentru ca suma de 10.000.000 RON prevazuta in bugetul Secretariatului de stat pentru culte si alocata pentru constructia de noi biserici si pentru cresterea salarilor preotilor, sa fie transferata bugetului cercetarii stiintifice, a primit aviz favorabil. Motivatia amendamentului a fost urmatoarea: România ar trebui să-şi traseze priorităţile în privinţa cheltuirii banilor publici. Pentru dezvoltarea ţării noastre consider că este nevoie de buna finanţare a unor sectoare precum educaţia şi cercetarea ştiinţifică. Fondurile alocate pentru construcţii de noi biserici şi pentru salarizarea preoţilor au fost mult prea mari în ultimii ani. Amenamentul propriu-zis a fost formulat astfel: Se propune directionarea a 10.000.000 ron din fondurile alocate Secretariatului de stat pentru culte (aflat in Subordinea Secretariatului General al Guvernului), pentru constructia de noi biserici si pentru salarizarea preotilor, catre Ministerul Educatiei Nationale pentru suplimentarea fondurilor alocate cercetarii stiintifice. Desigur insa ca acest vot al comisiei nu se datoreaza unei schimbari bruste de optica a politicienilor romani pentru prioritizarea modului in care se cheltuiesc bani publici in vederea sustinerii educatiei si cercetarii in detrimentul finantarii cultelor. Acest vot se explica dintr-o ratiune procedurala intrucat toate cele 65 de amendamente propuse au fost supuse la vot in bloc, probabil fara ca majoritatea membrilor acestei comisii reunite sa cunoasca textul acestora. Totusi, formal vorbind, este un fapt acela ca membrii Comisiilor reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului au votat aproape unanim ca 10.000.000 RON din banii alocati cultelor sa treaca la bugetul cercetarii stiintifice... Acest fapt, in sine, reprezinta o premiera absoluta in Romania... Ma voi lupta si pentru ca plenul parlamentului sa voteze in favoarea acestui amendament... De asemenea, voi propune o legislatie de finantare, fiscalizare si impozitare a activitatilor bisericii inspirat de un model larg acceptat in Europa de catre democratii consolidate precum Germania, Italia, Belgia sau Norvegia...
Posted on: Fri, 22 Nov 2013 15:17:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015