Arta Păcii începe cu tine. Munceşte cu tine şi lasă Arta - TopicsExpress



          

Arta Păcii începe cu tine. Munceşte cu tine şi lasă Arta Păcii să se manifeste în toate activităţiile tale. Fiecare are un spirit care poate fi şelfuit, un corp care poate fi antrenat şi o cale pe care să o urmeze. Eşti în viaţă pentru a cunoaşte ceea ce este sacru în tine. Adu pacea în propria ta viaţă şi aplică Arta Păcii în tot ce te înconjoară. Omul nu are nevoie de case, bani, putere, sau de un anumit statut pentru a practica Arta Păcii. Paradisul se află acolo unde te afli şi acela este locul unde te poţi antrena. Toate lucrurile, materiale şi spirituale, îşi au originea într-o singură sursă şi sunt legate între ele, ca şi cum ar fi o singură familie. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt cuprinse toate în forţa vieţii. Universul a luat naştere şi s-a dezvoltat dîntr-o singură sursă, iar noi evoluăm prin procesul de unificare şi armonizare. Arta Păcii este medicamentul pentru o lume bolnavă. Răul şi dezordinea din lume există pentru ca omenirea a uitat că tot ceea ce există îşi are originea într-o singură sursă. Întoarce-te la sursă şi părăseşte gândurile pe egoism, dorinţe meschine, mânie. Cel care nu are nimic, de fapt are totul. Dacă nu devii una, Cu Vidul Cosmic, Nu vei înţelege niciodată, Arta Păcii. Arta Păcii este aplicabila oriunde pe pământ, începând cu vastitatea spaţiului şi terminând cu cele mai mici plante şi animale. Forţa vieţii pătrunde peste tot şi puterea ei este nelimitată. Arta Păcii ne permite să fim conştienţi şi să pătrundem în această rezervă uriaşă a energiei universale. Opt forţe susţin creaţia Mişcarea şi nemişcarea, Solidificarea şi fluidizarea, Expansiunea şi contracţia, Unificarea şi divizarea. Viaţa înseamnă evoluţie, Dacă încetăm să mai creştem, fizic şi spiritual, suntem ca şi morţi. Arta Păcii este o sărbătorire a unirii cerului, pământului şi umanitaţii. Este tot ceea ce este adevărat, bun şi frumos. Din când în când este necesar să ne retragem în vârful munţiilor sau în văile ascunse, pentru a reface legatura cu sursa vieţii. Inspiră şi înalţă-te până la capătul universului; expiră şi adu universul înapoi, în interiorul tău. După aceasta, respiră toată fertilitatea şi vibraţia pământului. În cele din urmă, amestecă repiraţia cerului şi pe cea a pământului cu propria respiraţie, devenind însăşi Respiraţia Vieţii. Toate elementele constitutive ale cerului şi ale pământului sălăşuiesc în înlăuntrul nostru. Viaţa însăşi este adevărul şi aceasta nu se va schimba niciodată. Tot ce există în cer şi pe pământ respiră. Respiraţia este legatura care unifică cerul şi pământul. Când miliardele de variaţii ale respiraţiei pot fi sesizate atunci se nasc tehnicile individuale ale Artei Păcii. Gândiţi-vă la flux şi la reflux Atunci când valurile lovesc ţărmul, ele se înalţă şi coboară, dând naştere unui sunet. Şi respiraţia ta trebuie să fie la fel, absorbind întregul univers în zona ombilicului, cu fiecare inspiraţie. Trebuie să ştim ca noi toţi avem accces la patru comori: energia soarelui şi a lunii, respiraţia cerului, respiraţia pământului, creşterea şi descreşterea mareelor. Cel care practica Arta Păcii trebuie să protejeze Marea Natura-reflectarea divină a creaţiei- şi să o menţină plăcută şi proaspătă. Acţiunea luptătorului da naştere frumuseţii naturale. Tehnicile subtile ale unui luptător apar la fel de natural ca şi primavara, vara, toamna şi iarna. Lupta este vitalitatea care susţine viaţa.
Posted on: Tue, 20 Aug 2013 23:33:58 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015