Astăzi a fost o zi istorică pentru Constanţa, după 76 de ani - TopicsExpress



          

Astăzi a fost o zi istorică pentru Constanţa, după 76 de ani de la inaugurare şi mai bine de 60 de ani de când a fost ascunsă în subsolul Muzeului Ion Jalea, astăzi statuia Reginei Carmen Sylva a fost repusă pe soclu Iată ce ne relatează Radu Cornescu, citând volumul "Viaţa regelui Mihai. Jurnal biografic. Vol. I (1921- 1940)": "Duminică, 15 august 1937. Serbarea Marinei. Mihai participă alături de tatăl său la ceremoniile desfăşurate în Constanţa cu prilejul Zilei Marinei. Dimineaţa au sosit cu trenul regal în portul Constanţa. Au fost întâmpinaţi de şefii guvernului şi ai armatei. Carol a vizitat crucişătorul francez Vauban. Ceremonialul Zilei Marinei s-a desfăşurat probabil pe nava bază Constanţa. S-a oficiat o slujbă religioasă pentru pomenirea marinarilor morţi. A urmat cuvântarea amiralului Bălănoiu, comandantul marinei regale. Apoi, nava România a executat o temă de luptă în colaborare cu aviaţia şi distrugătorul Regina Maria. După terminarea exerciţiului, la bordul navei România a avut loc un banchet la care au rostit discursuri Radu Irimescu, ministrul Aerului şi Marinei şi regele Carol. După amiază, Carol a asistat la punerea pietrei fundamentale la lucrările pentru consolidarea ţărmului mării în nord-estul oraşului Constanţa. S-a oficiat un serviciu religios şi a rostit o cuvântare primarul Constanţei, Horia Grigorescu. De aici, Carol şi autorităţile s-au deplasat spre bulevardul oraşului, unde a avut loc dezvelirea statuii reginei poete Carmen Sylva. Regele şi suita au asistat la concursurile nautice, regele împărţind premiile. După terminare festivităţilor din Constanţa, Carol, Mihai şi Duduia au plecat, în seara de 15 august, la Eforie la vilele ,,Castelul de nisip” şi ,,Cetatea de nisip”." Mai apoi regimul comunist se pare că avea planuri distructive legate de statuie. Pentru a o salva, constănţenii ascund statuia Reginei, în subsolul Casei Pariano, actualul Muzeu de Sculptură "Ion Jalea". Astfel Regina Carmen Sylva cea care a iubit nespus Dobrogea, Constanţa, marea a fost ferită de vitregiile regimului impus de sovietici. Odată cu demararea proiectului de restaurare a promenadei Cazinoului, în urma unor discuţii avute cu arhitecţi şi istorici, viceprimarul Decebal Făgădău ia decizia de a scoate statuia din subsol pentru a fi reamplasată pe faleză. În cursul zilei de astăzi statuia şi-a reluat locul. Regina a revenit acasă printre dobrogenii ei dragi. De astăzi privirea ei se reîntoarce asupra mării şi asupra portului. Din nou vapoarele vor trece prin dreptul ochilor ei. Regina s-a întors acasă. Bun regăsit Majestate! urban-constanta.blogspot.ro/2013/09/bun-regasit-majestate.html
Posted on: Tue, 10 Sep 2013 20:19:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015