BADEA ADAM BOLCU SCRIITORUL Mereu surprinzătoare, Livia Coroi, cea adusă de destin la Brad pentru a-i decripta trecutele rosturi, să aducă în planul contemporaneităţii trecutul ce părea a se fi ascuns fie după decenii fie după veacuri, să pună în mişcare prin duratele harului său de intervievator decopertarea de evenimente prin serviciile istoriei orale, disciplină ce pare a fi găsit în persoana Domniei Sale, hărnicie şi viziune. După ce a adus în prim planul cunoaşterii sălbatica operaţie comunistă de distrugerea clasei ţărăneşti de pe cursul superior al Crişului Alb, prin deposedarea acestora de pământ, de inventarul zootehnic şi aruncarea în cea mai neagră sărăcie ne-a dat premisele teoretice pentru a înţelege de ce harnica pătură a ţărănimii s-a depersonalizat, pe alocuri până la a se stinge, oferindu-ne posibilitatea să avem dezlegare la priveliştea pe care ne-o oferă o călătorie feroviară cu miile de hectare ce după retrocedare au rămas pradă bălăriilor, a venit, apoi, rândul celei mai mari conflagraţii ale veacului trecut, „Al Doilea Război Mondial”, ale cărui orori, sondând amintirile veteranilor ni le-a oferit şi pentru cunoaştere şi pentru nerepetare. Dar a fost să fie ca paşii să o conducă prin faţa imobilului de pe strada Decebal nr. 25-27 pe frontonul căruia străjuieşte o placă scrisă de mâna fostului nostru mare concitadin , sculptorul, gravorul, pictorul, poetul, prozatorul şi eseistul preocupat şi de dezlegarea miturilor, Marcel Olinescu, care avizează trecătorii cu privire la o filă din spiritualitatea brădeană: „Această casă s-a zidit de Adam Bolcu plugar şi scriitor popular în 1926-28 pe locul istoric unde în 1848 prin explodarea unui mojer s-a băgat spaima în vrăjmaşi în urma cărui fapt Bradul a fost eliberat iar în 1919 Generalul Dabija a primit defilarea trupelor române înainte de a pleca spre Tisa.” Prin iscusinţa sa de intervievatoare şi răsfoirea a câteva din manuscrisele marelui spirit, care a fost Adam Bolcu, Adămeş cum îi spuneau cei apropiaţi, şi prin îndelungi taifasuri cu fiul în viaţă, Ilie-Adam Bolcu, prin eseul-prezentare „Istoria vieţii – Adam Bolcu”, pag.80-113 -Colegiul Naţional „Avram Iancu” Brad- ANUAR 2012-2013-„ Ed. Argonaut Cluj Napoca 2013, redă brădenilor şi lumii spiritului pe unul din cei mai luminaţi ţărani ce asemenea unui astru a clipit la începutul zbuciumatului secol XX. Din succintele citate din opera scriitorului şi din mărturisirile fiului în viaţă, Ilie, avem posibilitatea să realizăm că a fost o prezenţă activă în viaţa spirituală a vremii sale, că văzut din zilele noastre suntem datori să precizăm că personalitatea sa se situează printre cele mai înalte spirite pe care le-a dat oraşul cu nume de arbore. „ Povesteşte – spune autoarea care-l prezintă - că de mici i-au fost dragi slovele – şi mai ales litera f, despre care considera că seamănă cu un „piştol”. Il cităm pe Adam Bolcu: „ Precum vedeţi, la şcoală n-am putut să învăţ mult, ( Trei ani a învăţat în şcoala poporlă, doi în cea elementară, iar în 1884-85 a urmat prima clasă gimnazială, … pentru ca în 1886, îmbolnăvindu-se…să fie nevoit să renunţe la şcoală – Vezi Livia Cori pag. 92 op. Citat) dar am învăţat acasă, dacă m-a tras inima către carte” fiindcă „fără carte de cetit nu puteam trăi, întocmai cum nu poţi trăi fără pâine şi apă!” Formativ pentru destinul său scriitoricesc ne spune prezentatoarea L.C. - pag. 103 din op citat-, a fost lectura basmului Arap Alb, lectură ce îl determină să mărturisească „ a încolţit în inima mea o aşa dragoste de carte şi de slovă încât chiar şi până mâncam cetiam, neputându-mă desprinde de carte nici o clipă”. Încărcarea sa cu dragostea de carte, ce avea să aducă în arena spiritului scriitorul de mai târziu rezultă şi dintr-o altă mărturisire a sa: „Când am vreme mai scriu câte ceva, când nu, mai cetesc, mergând pe lângă boi ori păşunând vitele şi mai ales Duminecile le petrec – după ce vin de la biserică – cetind” . Conştient de talentul său spune privitor la acesta „ să-l înmulţesc şi răspândesc în jur de mine, căci scris este: în dar ai luat în dar să dai – şi ale tale dintru ale tale, drag neam Românesc!” Adam Bolcu a fost o personalitate sfătoasă, caracteristică ce ne pune faţă în faţă cu un scriitor profund moralizator, nu întâmplător spunea el mai sus „în dar ai luat în dar să dai-„. Pentru a ilustra condeiul ce conduce spre generozitate, spre sfătoşenie, cităm „nu omul e mare, ci faptele şi lumina lui ce a răspândit-o în lume cât a stat. De aceia până trăieşte nime nu-l bagă în samă, nime nu dă nimic pe el, -numai dacă moare şi nu-l mai vedem, după ce moare ne căim, că nu i-am dat atenţie.” Continuăm cu un alt citat „Când vei nimeri în viaţa ta un om cu minte – cinsteşte-l şi sileşte-te să te faci prieten cu el iar dacă nu poţi să ajungi până acolo cerei sfatul şi îl urmează.” A fost şi un talentat stihuitor, iar câteva din versurile rămase în urma sa sunt pe măsura dovedirii caracterului său de scriitor moralizator: Moştenire: Limba, legea şi moşia,/ Credinţa şi omenia,/ M-a-nvăţat să le iubesc/ Şi cu drag să le cinstesc/ Maica mea de copil mic,/ Când încă nu ştiam nimic,/ Că aceste lucruri mari/ Fac ţări şi popoare tari/ Deci – copile – le învaţă/ Şi întreaga ta viaţă/ Le păzeşte şi le ţine/ C-atunci ferice-i de tine/ De maica ce te-a născut/ Şi ţara unde-ai crescut!” Potrivit informaţiilor culese de Livia Coroi: în 1896 în Foaia Poporului din Sibiu îi apare proza „Bibolan”. În 1902 îi apar patru povestiri în revistele „Poporul Român”; „ Foaia interesantă”; Tribuna Poporului” şi în varii calendare. În 1919 Colecţia Semănătorul îi prezintă cartea :”Poveşti şi povestiri auzite şi scrise de Adam Bolcu, econom din Brad, Editura Librăriei Diecezane Arad. În 1921 îi apare volumul „Calea către fericire” care potrivit autoarei bibliografiei consultată, Livia Coroi, a cuprins „gânduri, sfaturi şi pilde”. În 1927 potrivit autoarei, Livia Coroi „sub egida ASTRA, era publicată cartea „ Din poveştile lui Moş Toader şi alte povestiri din popor, de Adam Bolcu” şi nu fără importanţă informaţia că respectivele povestiri erau în aşteptare din anul 1909 şi că au fost propuse spre tipărire de profesorul Andreiu Bârseanu cu cuvintele: „Recomand cu toată căldura povestirile dlui Adam Bolcu, plugar din Brad, ce ni s-au încredinţat spre censurare vara trecută de dl coleg Dr.I.Radu. Recomandarea merită să fie citată : „Dl Adam Bolcu este un adevărat talent de povestaş: Naraţiunile sale au forma poveştilor poporale şi chiar când cuprind o tendinţă moralizatoare sau instructivă, aceasta este îmbrăcată într-o haină aşa de atrăgătoare, încât cetitorul, cu totul cuprins de farmecul povestirii, nici nu simte că autorul urmăreşte un scop prin povestirea sa”. S-a aflat în stima şi nu i-au fost refuzate raporturile cu marea intelectualitate brădeană a vremii, îi numim pe dr. Ioan Radu, profesor, director al Liceului Avram Iancu din localitate, cu profesorul Pavel Oprişa şi protopopul local Virgil Perian . A îndeplinit demnităţi publice locale: epitrop şi preşedinte a Consiliului bisericesc. A întreţinut raporturi cu doi din marii scriitori ai literaturii române, îi numim pe Ioan Slavici şi Liviu Rebreanu. În 1933 se stinge din viaţă. Plecarea în eternitate nu avea să rămână fără ecou, pentru că un spirit mare nu se poate desprinde de lumea pe care a slujit-o cu generozitate fără să se observe tristul eveniment. Scriitorul Iul. Giurgea îi semnalează trecerea în nefiinţă. Cotidianul „Universul” nota „Moartea lui Adam Bolcu” şi textul: „Zilele trecute a murit într-un târguşor din Transilvania ţăranul cărturar Adam Bolcu.” Şi cotidianul „Telegraful Român îi face cunoscută trecerea cu cuvintele „moartea unui ţăran cărturar”. 2 septembrie 2013 Tiberiu Vanca
Posted on: Mon, 02 Sep 2013 15:55:54 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015