Bună dimineața! De câteva zile îmi tot vine în minte o amintire de demult, așa că, pentru a scăpa de ea am să v-o povestesc. Era la începutul anilor 80. Aveam 20 de ani, eram proaspăt student. Venit la București am fost dus de prietenul meu Ioan Buduca la restaurantul Uniunii Scriitorilor aflat la Casa Monteoru, de pe Calea Victoriei. La mese toți cei mari: Eugen Jebeleanu (la masa rezervată), Petre Stoica, Paler (intrat fugitiv mai degrabă pentru aprovizionare), dar și tinere speranțe TT Coșovei și gașca lui. Printre mese, Virgil Mazilescu cu o geantă militară pentru masca antigaze pe spate, cu nelipsita sticlă de vodcă în interiorul ei și un volum în mână. Se oprea la fiecare masă și se oferea să le citească o poezie celor de acolo. Era alungat de peste tot cu dispreț, ca un lăutar indezirabil: „Cântă la altă masă” și chiar „Du-te-n...” - în funcție de gradul de alcoolizare al mesenilor. Ajunși la masa noastră a găsit în mine, profanul, primul interesat de inedita sa ofertă. Când și-a terminat poemul, i-am zis să-mi dea voie să-i recit și eu unul: „ei au lumea lor și lumea asta a lor îmi face greață/și chiar cu o cutie goală de conserve în gură sunt gata să urlu/ și chiar cu o bombă în măduva șirei spinării sunt gata să urlu/ că au lumea lor și lumea asta a lor îmi face greață”. A rămas o secundă cu gura căscată. Era propriul său catren, Șatov. A început să urle în gura mare: Vă bag în ”... mamei voastre” pe toți, eu de acum numai cu ăsta discut!” Într-un fel a fost primul meu act de legitimitate în lumea literaturii.
Posted on: Sat, 24 Aug 2013 08:43:05 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015