CREIERUL INIMII În timp ce Laceys, un mic grup de cercetători cardiovasculari îşi făcea cercetarea lor în Psihofiziologie, lor li s-a alăturat un grup similar de neurofiziologişti pentru a explora împreună zonele de interes reciproc. Aceasta a reprezentat începutul noii discipline a neurocardiologiei, care a oferit perspective deosebit de interesante privitoare la sistemul nervos aflat în inimă, precum și modul în care creierul și inima comunică unul cu celălalt, prin intermediul sistemului nervos. După cercetări ample, unul dintre primii pionieri în neurocardiologie, Dr. J. Andrew Armour, a introdus în anul 1991 conceptul de "creier al inimii". Lucrarea sa a arătat că inima are un sistem nervos intrinsec complex, care este suficient de sofisticat pentru a se califica drept un "micul creier". Creierul inimii reprezintă o rețea complexă formată din mai multe tipuri de neuroni, neurotransmițători, proteine și celule de sprijin asemănătoare celor aflate în creier. Circuitele elaborate îi permite să acționeze independent de creierul cranian – prin a învăța, a-şi aminti și chiar a simţi și a da sens. Recent cartea “Neurocardiologia”, editată de Dr. Armour și Dr. Jeffrey Ardell, oferă o imagine de ansamblu a funcției sistemului nervos intrinsec al inimii precum și rolul neuronilor de autonomie centrală și periferică, în reglarea funcției cardiace. Sistemul nervos al inimii conține aproximativ 40.000 de neuroni, numiţi neurite senzoriale, care detectează sensul circulaţiei hormonilor, al neurochimicalelor, ritmul cardiac precum și informațiile privitoare la presiune. Rata descărcărilor hormonale, chimice și informațiile de presiune sunt traduse în impulsuri neurologice de către sistemul nervos al inimii și trimis apoi de la inimă la creier, prin mai multe traiecte nervoase aferente, care converg către creierul cranian. Prin aceste traiecte nervoase senzaţia semnalelor de durere precum şi alte senzaţii sunt trimise la creier. Căile nervoase aferente intră în creierul cranian printr-o zonă numită măduva spinării, situată în trunchiul cerebral. Semnalele au rolul de reglementare a mai multor semnale ale sistemului nervos autonom, care se duc către creierul cranian, inimă, vasele de sânge şi către alte glande și organe. De asemenea, ele se revarsă în cascadă, în sus, spre centrele superioare ale creierului cranian, unde pot influența percepția, luarea deciziilor și alte procese cognitive. Dr. Armour descrie creierul și sistemul nervos ca un sistem de prelucrare şi distribuţie paralelă, constând din grupuri separate dar interacţie ale centrelor de prelucrare neuronale răspândite de-a lungul corpului. Inima, care are propriul ei sistem nervos intrinsec operează și procesează informații independent de creierul cranian sau de sistemul nervos central. Aceast lucru permite efectuarea transplantului de inimă: în mod normal, inima comunică cu creierul prin fibrele nervoase care trec prin nervul vag și coloana vertebrală. Deşi în transplantul de inimă aceste conexiuni nervoase nu se reconectează pentru o perioadă lungă de timp, cu toate acestea, inima transplantatată este capabilă să funcționeze în noua sa gazdă, prin capacitatea sistemului său intact, intrinsec nervos. Creierul Inimii Sistemul nervos cardiac intrinsec, sau creierul inimii, este format dintr-un complex de ganglioni, care conțin propriul circuit local reprezentat de interneuroni simpatici și parasimpatici aferenţi. Neuritele senzoriale multifuncționale (axoni sau dendrite), care sunt răspândite în întreaga inimă, sunt sensibile la mai multe tipuri de intrări senzoriale originare din interiorul inimii în sine. Ganglionii cardiaci intrinseci au rolul de integra în organism mesajele primite de la creier și de la alte centre de prelucrare, cu informațiile primite de la neuritele senzoriale cardiace. După ce informațiile au fost prelucrate de către neuronii intrinseci ai inimii, semnalele adecvate sunt trimise la nodurile sinoatriale și atrioventriculare, precum și la mușchii inimii. Astfel, în condiții fiziologice normale, sistemul nervos intrinsec al inimii joacă un rol important în cea mai mare parte, în controlul de rutină al funcției cardiace, independent de sistemul nervos central. Dr. Armour si colegii sai au arătat că sistemul nervos intrinsec al inimii este vital pentru menținerea stabilității și eficienței cardiovasculare, și că fără el, inima nu poate funcționa cum se cuvine. Comunicarea neuronală între inimă și creier. Sistemul nervos intrinsec al inimii este format din ganglioni, care conțin neuroni de circuit locali de mai multe tipuri, precum și neurite senzoriale, distribuite în întreaga inimă. Ganglionii au rolul de a procesa şi integra influxul de informații de la sistemul nervos extrinsec și de la neuritele senzoriale ale inimii. Ganglionii cardiaci extrinseci, situaţi în cavitatea toracică, au legături directe cu alte organe, cum ar fi plamânii şi esofagul și sunt, de asemenea, conectaţi indirect prin măduva spinării la mai multe alte organe, inclusiv la piele și artere. Informațiile aferente creierului (cele care “curg” către creier) de natură parasimpatică circulă prin nervul vag la măduva spinarii, de la inimă la creier, după ce trec printr-un ganglion cu noduri. Nervii simpatici aferenţi creierului sunt conectați mai întâi la nivelul ganglionilor cardiaci extrinseci (de asemenea, un centru de procesare), apoi la rădăcina ganglionului dorsal şi măduva spinării. Odată ce semnalele aferente creierului ajung la măduva spinării, ele călătoresc în zonele subcorticale (talamusul, amigdala, etc), și apoi în zonele corticale. Sursa: dan-ioanitescu.blogspot.ro/2013/06/creierul-inimii.html "Există gîndire cu inima precum şi că inima deţine un creier. Vizionaţi videoclipul. Este extrem de de interesant şi de adevărat."
Posted on: Wed, 05 Jun 2013 16:18:21 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015