Calea ferată din Banat este o moştenire şi o bogăţie, nu o - TopicsExpress



          

Calea ferată din Banat este o moştenire şi o bogăţie, nu o pagubă! Asistăm, în fiecare zi, la un spectacol jalnic oferit de guvernarea USL. Pe modelul copiat de la mentorul său, Ion Iliescu, premierul are, parcă, drept unic scop sărăcirea României. După tot circul creat în jurul privatizării Oltchim, a venit rândul Căilor Ferate Române, una dintre cele mai mari bogăţi ale ţării noastre să fie vândute, un succes al Regelui Carol I care şi-a dorit ca România să aibă o infrastructură feroviară similara celor din Germania sau Polonia, şi a reusit. Banatul este una dintre primele regiuni ale ţării în care s-a introdus cale ferată, ruta Oraviţa - Anina, fiind prima rută de cale ferată montană din ţară (15 decembrie 1863), cu o bogată istorie în domeniul feroviar. Nu am vazut, însă, nici măcar un demnitar din Timiş, fie de la putere sau din opoziţie, să atragă atenţia asupra acestui fapt şi să apere această bogăţie a Banatului, mai ales că vorbim de o iminentă regionalizare. Acest principiu, al regionalizării, înseamnă acordarea unei independenţe decizionale, iar, înainte de a proceda la astfel de privatizări, factorii decizionali din aceste regiuni ar fi trebuit să îşi spună cuvântul. Avem, în Timişoara, Regionala CFR – Centrul zonal de marfă, cea care manageriază întreg sistemul din zona de Vest a ţării, punct de o importanţă strategică în domeniul feroviar, având în vedere că este cale de acces spre Europa Occidentală. Avem companii mari în zona noastră care, cu siguranţă, preferă transportul feroviar, în pofida celui clasic, atât din considerente financiare, cât şi datorită faptului că este mai rapid. Guvernul Ponta încearcă să îi convingă pe români că activitatea feroviară este paguboasă pentru stat, că trebuie dată cât mai repede pe mâna unora sau a altora, fără a lua în calcul impactul care îl au aceste decizii pe termen lung. Basmul inventat de premier, cum că Uniunea Europeana este vinovată pentru astfel de probleme, nu mai este crezut de nimeni. Ponta şi ai lui colegi de uniune sunt singurii autori ai acestor jafuri şi care, în urma presiunilor publice, dau inapoi doar cu o jumătate de pas, aşteptând să se liniştească apele, pentru a-şi duce planul la bun sfârşit. Partidul Mişcarea Populară Timiş le solicită tututor factorilor decizionali din Timişoara, respectiv conducerilor Primăriei şi CJT, care sunt USL, conducerii Regionalei CFR – Centrul zonal de marfă, precum şi tuturor parlamentarilor de Timiş, să ia poziţie faţă de jaful privatizării, având în vedere acest patrimoniu al zonei de Vest care este calea ferata. Radu Lambrino, Preşedinte Partidul Mişcarea Populară Timiş
Posted on: Fri, 18 Oct 2013 16:01:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015