Cateva articole importante din LEGEA MINELOR din 2003 Ca sa - TopicsExpress



          

Cateva articole importante din LEGEA MINELOR din 2003 Ca sa vedeti de ce vor sa schimbe legea minelor, e cu dedicatie. Odata servit Gabriel Resources, oricine poate veni sa ia ce-si doreste (asta daca e potul potrivit !) Art. 1. 1 - Resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră, delimitate conform principiilor dreptului internaţional şi reglementărilor din convenţiile internaţionale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român. Art. 11. - (1) Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară şi perimetrele de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă, precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise. (2) Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii. Art. 55. - (1) Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale are următoarele atribuţii principale: a) gestionează resursele minerale şi fondul geologic naţional, proprietate publică a statului; b) stabileşte clauzele şi condiţiile licenţelor/permiselor, acordă şi emite licenţele/permisele prevăzute de lege şi reglementează derularea activităţilor miniere prin norme şi instrucţiuni tehnice privind derularea activităţilor miniere, emise în aplicarea prezentei legi; c) primeşte, verifică şi înregistrează datele şi informaţiile privind resursele şi rezervele minerale şi organizează fondul geologic naţional; constituie fondul naţional de resurse/rezerve minerale. Datele oficiale cu privire la resursele/rezervele minerale sunt cele înscrise în fondul naţional; d) stabileşte tarifele prevăzute la art. 48 alin. (1), în condiţiile legii; e) urmăreşte şi verifică producţia de resurse minerale pentru calcularea redevenţelor; f) urmăreşte aplicarea măsurilor stabilite pentru protecţia suprafeţei şi a subsolului, în cursul şi după terminarea activităţilor miniere, în conformitate cu prevederile legale; g) controlează respectarea de către titular a prevederilor din licenţă/permis, precum şi a celor din normele şi instrucţiunile din domeniu şi dispune măsuri pentru impunerea acestora; h) avizează documentaţiile privind executarea activităţilor miniere, precum şi documentaţiile de încetare a activităţilor miniere, numai cu prevederea şi aprobarea, conform legii, a măsurilor de protecţie a mediului şi de reconstrucţie ecologică; i) instituie perimetre de protecţie hidrogeologică pentru zăcămintele de ape subterane minerale naturale, geotermale şi termominerale, de nămoluri şi de turbe terapeutice şi avizează instituirea perimetrelor de protecţie sanitară; j) în exercitarea activităţii de control, colaborează cu autorităţile teritoriale de gospodărire a apelor, de protecţie a mediului şi de protecţie a muncii; k) dispune suspendarea activităţilor miniere executate în afara perimetrului instituit, a celor fără documentaţii tehnice aprobate, precum şi a celor care prin modul de desfăşurare pot conduce la pierderi nejustificate de rezerve ori la degradarea zăcămintelor, până la înlăturarea cauzelor care le-au produs; l) elaborează normele şi instrucţiunile tehnice pentru aplicarea prezentei legi, cu asistenţa ministerelor interesate; m) elaborează şi ţine la zi Cartea minieră şi Cadastrul extractiv, după cum este prevăzut în normele de aplicare a prezentei legi. Actele juridice şi documentele neînregistrate în Cartea minieră şi în Cadastrul extractiv nu sunt opozabile terţilor; n) constată şi notifică nerespectarea prevederilor prezentei legi; o) elaborează proiecte de legi şi proiecte de hotărâri ale Guvernului pentru activităţile miniere. (2) Funcţionarea şi organizarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Posted on: Mon, 23 Sep 2013 15:24:49 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015